Twins Forever

Capitolul 2

 -Am trecut de prima saptamana de scoala fara tine. A fost groaznic. Toata viata mea e groaznica de cand tu ai plecat. Toti ma intreaba de tine, toti vor sa stie motivul si toti se uita la mine cu mila si se comporta cu mila fata de mine. M-am saturat, pentru ca stii bine ca nu-mi plac astfel de comportamente. Si in plus toti se uita ciudat la mine cand trec pe langa ei de parca as fi o fantoma. I-am spus Alyssei toata povestea ta si a fost putin suparata pentru ca nu i-ai spus tu. I-am explicat ca nu a vrut mila nimanui. A trecut si ea pe aici si vad ca ti-a adus niste flori frumoase. Toata lumea sufera. Mama e distrusa. Nu a fost la munca deloc... sta toata ziua in casa si plange. Tata nu prea mai da pe acasa de o saptamana. Si cand da, se cearta cu mama fara motiv. Eu stau toata ziua in casa si nu ies deloc, in afara de cand ma duc la scoala. Umblu prin lucrurile tale, incercand sa te regasesc cumva, dar fara speranta. M-am uitat de nu stiu cate ori la miile poze cu noi si plang de fiecare data. Eram asa de fericite pana in acel moment. Boala aceasta te-a ales tocmai pe tine din atatea persoane si te-a luat prea repede. Nu e corect. Nu mai plang cand sunt de fata cu alte persoane si aduc vorba de tine. Vreau sa par puternica, chiar daca pe interior sunt distrusa, macar de fata cu alte persoane.

Mi-am sters micile lacrimi care-mi aparuse la ochii, apoi am atins delicat poza de pe mormantul Aurorei. Era asa de frumoasa, mereu cu zambetul pe buze.

-Te iubesc si imi e dor de tine, surioara.

Si eu te iubesc si imi e foarte dor de tine, surioara. Fii puternica.

-Nu stiam ca esti aici, aud o voce in spate.

Am intors capul si am vazut-o pe mama. A venit langa mine si a asezat niste flori pe mormant. M-am uitat la ea si m-am mirat ca nu plangea. S-a lasat in jos si a atins marmura.

-Crezi ca e fericita?ma intreaba ea.

-Nu as putea sa spun da sau nu, dar cred ca ar fi mai fericita daca n-am mai plange-o atat. Ea e inca langa noi, dar sufleteste.

-Ai dreptate, spune ea ridicandu-se. Intr-un fel a fost si alegerea ei sa renunte la viata. Poate avea vreo sansa. Acele 10% sanse de care a zis doctorul poate erau norocul ei.

-Poate ai dreptate, poate nu... dar era viata ei, alegerea ei. Si o stii foarte bine pe Aurora, mereu a vrut sa fie frumoasa. Si acele 10% sanse insemnau sa-si petreaca viata intr-un scaun cu rotile. Pentru ea ar fi fost groaznic. Ar fi fost multa suferinta pentru ea toata viata. Noi acum suferim o zi, o saptamana, o luna, un an si apoi o sa ne impacam cu idea. Daca as fi fost in locul ei as fi ales la fel.

-Ai dreptate, spune si ma saruta pe frunte. Macar te mai am pe tine. Mai am o fiica.

-Gresit, mama. Ai doua fiice, doar ca una e doar sufleteste langa tine.

Mama m-a imbratisat si am simtit cum lacrimile incep sa-i curga.

-Vrei sa ramai singura?o intreb.

-Daca nu te-ai supara. O sa vin si eu repede acasa.

-Eu ma duc sa ma plimb prin parc.

-Bine. Sa ajungi la cina, ca o sa fie si tatal tau. Mi-a promis.

-Okay. Pa mama. Pa Aurora, spun si ma uit catre mormant.

Am pornit spre parcarea cimitirului, apoi urcand in masina m-am indreptat spre parcul central, unde am petrecut clipe minunate, dar si groaznice cu Aurora.