Dragoste la prima vedere.
Ar suna a clișeu, dar numai inima știe ce simte.
După o scurtă călătorie la Roma, și o noapte pierdută prin cluburi, de dragul vremurilor de demult, Edaline se trezește în cel mai mare coșmar al vieții ei.
Este îndrăgosti...
— Așa în fugă. Am văzut întâmplator acum mult timp un articol despre o clădire simbolică construită de un arhitect ambițios și numele tău mi-a atras atenția.
— Mda. Am câteva reușite în domeniu cu care să mă mândresc.
— Ești genială, nu doar câteva reușite! Pentru o tânără aspirantă i-ai dat pe spate pe toți, cel puțin așa scria în articolul ală, începe el să râdă din ce în ce mai cu poftă.
— Mda... este tot ce pot să răspund.
Începe să se aștearnă pe mine un val de oboseală și ca de fiecare dată, combinația de alcool și epuizare nu au un efect prea bun asupra mea. În tinerețe picam din picioare oriunde, dacă mă lovea somnul, alcoolul din sistem accelerând puțin lucrurile.
Mă așez pe patul din camera în care ma aflu, iar Mike mă ajută conștient de starea în care mă aflu. Mă cunoaște oricum la fel de bine cum mă cunosc eu.
— În alte vremuri ai fi băut două sticle de tequila și încă aveai energie să dansezi până dimineața, iar acum după nici două pahare îți dai stingerea. Ai îmbătrânit, aiurito!
— Eh, greutățile vieții, fraiere! iar remarca mea îl fac din nou să râdă scoțând la iveală gropițele din obraji care îi dau o urmă de inocență.
— Vrei să rămâi aici în noaptea asta? Nu te va deranja nimeni, ești complet în siguranță și sunt sigur că deja ești îndrăgostită de locul ăsta...
Nu apucă să termine că îl întrerup cu un răspund afirmativ ferm. După ce îmi face puțin introducerea încăperii, îmi scoate un tricou alb din dulap pe care îl aruncă pe pat și se pregătește de plecare.
— Eu o sa plec, Maia mă așteptă acasă si deja s-a făcut târziu, spuse dând o privire ceasului ce pare că arată două ore trecute de miezul nopții. Dimineață vin eu cu o cafea și micul dejun așa că, relaxează-te. În caz de orice îți las aici numărul meu, întinde el o hârtiuță cu multe cifre înșiruite, poți să mă suni fără probleme.
Tot ce am reușit să aud din toată fraza a fost numele Maia. Cine naiba este Maia? Nu simt nevoia să îl întreb, plus că deja își face vânt spre scări, grăbit să plece. Două minute mai târziu aud cum se trântește ușa de la intrare, iar eu mă trezesc într-o imensitate de singurătate. Iar sunt singură. Doar eu cu mine și un tricou alb.
Mă împing spre bucata de cârpă de lângă mine, mă ridic spre baie, nevoită să fac un duș fierbinte. După puțină muncă de concentrare reușesc să intru sub dușul fierbinte lăsând valurile de aburi să îmi dezmorțească corpul.
Mă întorc în pat invadând așternuturile albe, îmbăiată, mirosind a iasomie și trandafir. Parfumurile mele preferate. Încerc să mai admir puțin peisajul ce mă înconjoară, locul acesta va rămâne veșnic în sufletul meu și cred că aș putea renunța la tot doar pentru el. Pentru a trăi în casa asta pentru totdeauna.
Nu știu cât a trecut până am adormit și nici cât este ceasul. Tresar când aud o izbitură puternică. Capul mă doare îngrozitor și îl simt al naibi de greu. Abia pot să deschid ochii sau să mă mișc. Clar nu mai am treabă cu alcoolul. Anii de abstinență își spun cuvântul. În mintea mea răsună o melodie clasică, Beethoven sau poate Mozart. Nu reușesc să îmi dau seama. Cert este că sunt de-a dreptul amețită și adormită.
— Ce dracu'! reușesc să disting ca într-o șoaptă, în timp ce salteaua de sub mine se mișcă în valuri. Cât de real se simte visul ăsta. Un trup cald se lipește de mine, iar acum știu. Zâmbesc. În sfârșit. Nu mai sunt singură.
Oops! Questa immagine non segue le nostre linee guida sui contenuti. Per continuare la pubblicazione, provare a rimuoverlo o caricare un altro.
