Attack on Titan/ Blestemul Progenitorului

Capitolul 1/ Pentru mine - cea de acum

Liniștea a cuprins în întregime toatã încãpere. Mã simțeam atât de singurã. Tot ce puteam auzi erau gândurile mele și bãtãile inimii, eram complet panicatã. Ani de zile am crezut cã sunt singurã, dar acum am înțeles ce înseamnã cu adevãrat singurãtatea. Simt din nou o presiune pusã pe spatele meu. De ce mereu eu? Mã cufund din ce în ce mai tare în gânduri.

- Kyra, putem vorbi? Kyra, Kyra...

Am auzit o voce prea departe de mine ca sã pot recunoaște cine o fi. Am stat în continuu lipitã de spãtarul scaunului nespunând nimic.

- Kyra, ești bine, întreabã acea voce din nou.

- Poftim? spun trezindu-mã din transã, eram prea concentratã sã-mi dau seama cã persoana a cãrei voci tocmai mã strigase era pe scaului de lângã mine. Era Yelena. Lângã ea, stãtea în picioare Onyankopon.

- Kyra, poți sã le ți tu de urât? Ar fi trebuit eu sã stau de vorbã cu ei dar cu timpul mã lasã și memoria și tinerețea, spune râzând pe sub muștața sa deasã comandantul Pyxis.

- Desigur, nu mã deranjeazã, sunt musafirii noștri, dar v-am spus și vã mai spun, nu sunteți bãtrân, dar vã rog, dacã credeți cã nu mai puteți contiuna așa, pensionațivã, nu vreau sã pãțiți ceva.

- Of, draga de tine, Kayra, te rog, nu-ți mai fã griji, mã țin bine pe picioare, spune acesta scoțând din buzunarul interior al vestei sale o sticlã.

- Cu alcoolul nu ajungeți nicãieri, așa vã veți gãsi sfârșitul, spun ridicându-mã în picioare.

Mã apropii de el, lunându-i din mânã sticla și turnând-o la o plantã din ghiveci. Am pus sticla pe masã, apoi i-am întind mâna dreaptã ținând în ea o ceașcã cu ceai.

- Poftiți, e mult mai sãnãtos și vã face bine, am spus râzând.

- Prea bine semeni cu cãpitanul Levi, nu degeaba ai stat 3 ani pe lângã el. Cred cã dacã ar mai fi Erw...

- Dacã ar mai fi, dar nu este, spun trântindu-mã din nou pe scaun. Mi-am pun coatele pe genunci lãsându-mi fața-n palme. Mai aveam puțin și plângeam. Mi-era dor de Erwin atât de mult, ce m-aș fi fãcut fãrã el. Aș fi murit demult, și nici nu aș fi putut ajunge în Survey Corps. Pãrul îmi cade peste fațã în timp ce larcrimile începuse sã-mi dea târcoale pe obraji.

- Kayra, știi prea bine cã dacã nu s-ar fi sacrificat el, acum Armin Arlert era mort... iar tu tot ai fi suferit...

Mi-am ridicat instant capul la uzul acelor cuvinte. Armin, el era bine, trebuie sã fie bine. Trebuie sã se întoarcã din Marley.

- S-au întors?

- Din pãcate nu, dar îi așteptãm. Sper ca Eren Yeager sã ne aducã vești bune.

- Va fi pedepsit, așa-i? spun întorcându-mi capul spre geam. Era o zi însoritã și frumoasã. Pãrea sã fie cald.

- Mi-e teamã cã da, Kayra, înțelegi tu, a fãcut totul de capul lui, și tare mi-e teamã cã Paradisul va avea de suferit pentru asta.

- Sper sã fie bine, el este conștient de tot ce face, și nu cred cã a plecat fãrã un motiv. Nu ar risca viețile persoanelor pe care el le iubește. Va avea grijã de ei toți, știu asta.

- Kayra, asta sper și eu, dar pace-n lume va fi doar atunci când pe lume va mai exista doar un om sau chiar mai puțin. Trãim în niște vremuri în care, orice micã scânteie poate aprinde un rãzboi.

Am încercat sã nu am o reacție nepotrivitã la aceste cuvinte, nu voiam sã-l supãr pe comandantul Pyxis, dar chiar crede cã Eren ar putea stârni un rãzboi?