Capitolul 18

1.2K 120 8
                                    


"Te simți bine? Îți mai amintești ceva din ceea ce s-a întâmplat?" Șeful meu, în carne și oase, stă înaintea mea și se asigură că mă simt bine. Nu îmi dau seama dacă visez.

Privesc în jurul meu.

Mă aflu cumva în reședința Denzel?

Nu, nu are cum să fie real.

"Nu-mi amintesc nimic exact... știu doar că am vrut să trec strada și am amețit, apoi... nimic." În timp ce mă gândesc la incident, brusc aud în urechea stângă răsună claxonul unei mașini. "Domnule Denzel, ați putea să-mi explicați, vă rog, ce se petrece?"

"Mia, adu-i niște apă, te rog." Domnul Denzel îi spune din senin femeii pe care nici nu am observat-o până acum. Îmi ațintesc ochii pe silueta ei perfectă și primul lucru care mă izbește ca un tren este culoarea părului său portocaliu-roșcat. E identic cu părul lui Amos.

Oh, Doamne! Ea trebuie să fie mama lui Amos!

Dacă până acum m-a înțepenit durerea de spate, în acest moment simt zece ghimpi înfipți în coaste. Să întâlnești mama cuiva e aproape un moment decisiv.

După ce domnul Denzel i-a cerut să îmi aducă un pahar cu apă, femeia m-a privit cu niște ochi verzi foarte compătimitori. Are trăsăturile unei femei blânde, elegante, dar de la care nu știi exact la ce să te aștepți. Se întoarce înapoi cu paharul cu apă și mi-l înmânează gentil, continuând să se uite la mine cu ceva asemănător cu mila. Poartă o rochie verde din tafta, mulată pe corpul său perfect definit, iar tocurile sale negre stiletto îmi provoacă dureri de picioare doar când le privesc. Își ține mâinile în șolduri, părând că se gândește la ceva ascuns, și din când în când își trece degetele sale subțiri prin buclele-i roșcate și moi.

"Mai ai nevoie de apă?" Mă întreabă presupusa doamnă Denzel. Are exact glasul acela specific unei mame îngrijorate dar care se ține pe poziții, pregătită pentru orice urgență. Acea mamă care știe pur și simplu ce trebuie să facă în orice cirucumstanță s-ar afla.

"Nu, mulțumesc." Îi răspund politicos și mă întorc spre șeful meu care pare de-a dreptul stresat, așteptând un răspuns din partea lui. "Așa cum am spus, totul e incert în momentul ăsta."

Îmi rotesc ochii prin încăpere, simțind cum încep să-mi vin în fire.

Locul ăsta e un palat sau așa arată o casă normală pentru bogătași?

Îmi amintesc așa în ceață casa aceasta de când Amos m-a adus aici pentru că un royal m-a drogat la petrecere și a vrut să profite de mine. Eram mahmură și speriată pentru că nu știam unde mă aflam și de ce mă aflam acolo, mai ales în preajma unui royal, așa că n-am acordat mare atenție, și cu siguranță n-am fost în partea asta a casei. Singura încăpere pe care mi-o amintesc cât de cât clar este bucătăria, dar acum, nici n-aș știi pe unde să o apuc ca să ajung acolo. Acum aproape simt teamă să nu stric ceva numai cu prezența mea aici.

Tot ceea ce mă înconjoară strigă lux și extravaganță, iar culorile nude alese pentru mobilă acordă un aspect sofisticat și foarte îngrijit. Ferestrele sunt absolut uriașe, iar dincolo de ele, în curtea acestui palat, tronează o piscină dreptunghiulară. Văd eu bine sau lângă piscină există un fel de canapea gri cu multe perne, sub formă de jumătate de pătrat, iar în mijlocul acesteia un loc pentru bonfire?

Nu pot să nu mă întreb cum se simte să trăiești așa în fiecare zi. Să nu trebuiască să te întrebi cât de cald va fi în apartamentul tău la noapte. Să ai frați și părinți alături de tine, verișori normali la care să mergi în vizită... iubirea să-ți fie companie mereu, nu singurătatea cumplită.

Te iubesc altfel Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum