How dare you||Choi Yeonjun||

chapter 54 suddenly

"Eu sunt Song Minyeong! Incântată de cunoștință" și dă mâna cu ea, ignorând privirile ciudate ale celorlalți, mirați de numele cu care mova s-a prezentat.

"Fată, tu nu erai Yeji?" grăiește mirat Yeonjun.

"Nope... not anymore!" si aruncă o privire blonzilor din dreapta, semnalându-i lui Yeonjun că e vina lor.

El se uită serios la ei, iar Kai și Sunghoon ridică inocent din umeri.

"Ce-i? Totul e frumos când vinzi droguri."

"Nu vorbi așa lângă băiatul meu!" spune, parcă apărând de gloanțe, Sunghoon

Hyorin pune o față mirată " E al tău sau al lui Yohoon?"

"A doua variantă" iar Hyorin da din cap.

Yuri observă tăcerea, așa că decide sa o spargă.

"Hyorin ssi... am ceva sa iți spun"

Menționata se uită curioasă la Yuri și o îndeamnă să spună ceva

"La sfârșitul lunii eu și Yeonjun ne căsătorim"

Ochii lui Hyorin se deschid larg, iar corpul ei aduce dramatic ambele mâini in dreptul gurii.

"AOLEU! TE MĂRIȚI! oMg nU eRaM gAtA! Dragii mei, casă de piatră!" țopăie ea ca un iepure, felicitându-i constant pe cei 2

Despicând entuziasmul tuturor, grupul cu probleme era atent urmărit.

"Yeonjun e aici cu ceilalți. Cred ca e timpul" apoi bărbatul inchide brusc apelul și se face nevăzut.

.
.
.
.
.
.

Întunericul a învelit tot orașul în negru, pe lângă fiind pusă și o ploaie de vară, poate poate se mai stinge din căldura sufocantă.

Ignorând faptul că erau ude leoarcă, Yuri, Minyeong și Hyorin au decis să își continue plimbarea prin oraș începută acum un ceas.

Nu păreau deranjate- de fapt... pentru ele parcă nici nu exista ploaia... îi ignorau picăturile complet

"Vai... câte se întâmplă fără mine!" și-și scutură capul de apă ca un cățeluș.

"Nu e de parcă nu ai mai fi ieșit de acolo! Trebuia să îți dea drumul odată și-odată"

Yuri se uită zâmbind la fetele din fața ei, care, din fericire, se înțelegeau de minune.

"Mă bucur să aflu că grupul nostru vesel se mărește." și le ia pe amândouă de gât pe la spate, continuând să meargă.

"Hmm... așa e"

.
.
.
.

Stau acum înțepenit sub o tejghea, apărându-mă de ploaie, cu mâinile in buzunar, așteptându-i pe mama și tata.

M-au sunat acum câteva ore și mi-au spus că trebuie să discutăm ceva... deci uite-mă aici.

"Ohooo lume nouă!" îmi fac auzită vocea când văd persoanele pe care le așteptam

"Yeonjun... nu o să te reținem mult" grăiește  mama, lipindu-se de brațul tatei și mai mult

"Atunci puteați să-mi spuneți la telefon. În fine... mi-ați lipsit!" le zâmbesc ușor, parcă ascunzând sentimentul de dezamăgire față de faptul că au fost plecați când mi-era lumea mai grea.

"Și tu ne-ai lipsit, Yeonjun" apoi amândoi mă cuprind intr-o îmbrățișare strânsă, pe care o returnez.

"Despre ce e nevoie să vorbim atât de serios?" și parcă le pică fețele amândurora, mama abținându-se din a plânge.