How dare you||Choi Yeonjun||

chapter 30 "vrei ajutor?"

A naibii școală.

Mi-a stricat mie cel mai dulce somn.

Apăs pe "amânare alarmă" practic făcând telefonul zob, și până la urmă mă ridic din pat, luând si pătură după mine, apoi cobor in sufragerie.

Tot in pijamale, ma așez pe canapea, apoi mă intind ca lenea, gata să adorm inapoi, dar nu a durat mult pentru că deșteptul ăsta a sărit pe mine și mi-a zdrobit și ultima urmă de somn din corp.

Da, ați ghicit, Heeseung.

"Făi, neața, cochilie prăjită ce ești" apoi își rotește pe degetul arătător șuvițe din părul meu.

"Retardatule, m-ai turtit! Esti mai greu decât un elefant la morgă" spun eu, dându-i  mâna de pe părul meu.

Am luat pătură de pe mine și i-am pus-o lui in cap, apoi m-am ridicat mândră și am mers spre bucătărie să iau micul dejun.

"Ah... ce bine dorm eu acum~" exclamă Heeseung, care acum trage pătura pe el și se întinde pe canapea, inchizand ochii.

"Bine. Atunci o sa am cea mai mare placere sa le spun caprelor de la școală că nu vii" apoi torn intr-o cană niște cafea, și iau o gură, rezemându-mă de frigider.

"Geloasă? Vezi? Le-am vrăjit din prima zi"

Eu dau ochii peste cap și îi duc și lui o cană de cafea, pe care i-o las pe măsuța de sticlă din fața canapelei, apoi urc la mine în camera sa ma schimb.

Căldura e vizibilă, se văd aburi ieșind din asfalt, n-ai ce comenta.

Imi fac rutina, iar apoi merg spre șifonier.

Mi-am pus pe mine o cămașă bărbătească albă cu mâneca scurtă(recunosc, e de la Heeseung, iar mie mâneca imi vine până la cot, dar c'est la vie) la care am pus o curea transparentă.

Nu comentează nimeni de ținuta mea azi, pentru că această cămașă imi vine ca o rochie aproape până la genunchi.

Nu e scurtă :)

Pentru că frate-miu e gigant

Ca încălțăminte imi iau converse albi, și ca hair-stile, părul prins sus intr-o coadă lungă, cu două șuvițe subțiri lăsate să atârne in față.

Am vrut sa merg in jos, dar pe hol, am văzut usa de la camera mamei deschisa pe jumătate, iar când m-au uitat sa vad ce face, ea dormea liniștită, parcă nici nu auzise ca eu si Heeseung tipasem unul la altul de când s-a crăpat de ziuă.

Sa nu o deranjăm.

Când am ajuns in sufragerie,Heeseung era țiplă, gata de plecare, cu ghiozdanul deja pe un umăr, se încălța.

Si el avea o cămașă ca a mea, doar că bleu, și niște blugi negri, rupți.

Când m-a observat, s-a ridicat și a luat ghiozdanul meu de pe canapea, apoi mi l-a aruncat. "Hai, mergem"

"Esti handicapat rău. De ce arunci ca boul?" spun eu supărată, ducandu-ma după el spre mașină.

"Ca vreau și ca pot" apoi se urcă la volan, rotind inelul de la cheie pe deget.

Eu ma pun pe locul din dreapta și îmi prind centura, apoi masina o ia din loc, spre singurul iad văzut vreodată într-o clădire.

.
.
.
.
.
___________
||6⁵¹am||

Mergeam spre școală cu Sunghoon, aparent calmă, dar înăuntru mai aveam puțin să explodez.

Nu știam dacă sunt nervoasă, tristă, emotivă sau dacă îmi era doar frică, dar știam ca nu e de bine, si ca trebuia sa vorbesc despre cineva cu asta.