How dare you||Choi Yeonjun||

chapter 32 crazy

Heeseung face ochii mari și își ridică rapid capul spre mama lui, ce așteaptă acum un răspuns, in timp ce palmele ei transpirau.

"M-mama!" spune el și se ridică ușor, cu aceeași expresie pictată pe fața lui.

Speriata din cale-afară, Soori începe sa tremure când observă că fiul ei tace.

"Heeseung, zi ceva!" țipă ea, iar atunci Heeseung începe sa bată in ușă, sperând că mintea il înșală.

"Y-yuri? YURI" incepe băiatul sa bată cu pumnii în ușa, fiind urmat de Soori ce a început sa plângă.

Tot văzând că nu răspunde, acesta ii spune mamei lui sa se îndepărteze, apoi își ia avânt și dă tare cu piciorul în ușă, aceasta trântindu-se de perete, dezvăluind tânăra lată pe podea, cu baza gâtului și mâna dreaptă pline de sânge și ținând în mână stângă un ciob, luat de la geamul unui tablou ce era distrus la picioarele ei.

Heeseung suspină adânc văzând imaginea din fața lui, și dă buzna pe ușă, aruncându-se pe vine lângă sora lui inconștientă, fiind urmat de Soori, care vizibil era gata sa lesine văzând starea in care fiica ei era.

Tânărul, după ce-i verifica pulsul, ia fata in brațe, rezemându-i capul greu pe pieptul lui, și merge rapid spre mașină.

"Mama, haide! Mergem la spital" iar acestea fiind spuse, mama își adună puterile și se cară pe sine spre mașina din fața casei, suspinând.

Heeseung deschide ușa din spate și pune corpul inconștient al surorii lui intins pe canapele,așezându-i capul cu grijă, iar Soori se urcă pe partea unde capul ei era, și îl așează pe acesta in poala ei, mângâindu-i fruntea rece.

Băiatul, după ce se urcă la volan, calcă pedala și masina isi face drum spre spital.

.
.
.
.
.
.

Hyunjin chiar m-a rugat să mă mai dau jos din pat, și acum asta fac.

Merg pe hol, si sper sa nu fac criza și sa fug iar, deși nu-mi place aici deloc.

Vorbesc și singur câteodată... ok... mă trezesc vorbind aiurea, deci eu la cap am ceva sigur.

Normal ca am, e evident!

Am început să citesc etichetele de pe ușile saloanelor, și sunt extrem de uimit să văd cele mai stupide motive de boală.

Sunt notate lângă nume și vârstă, pe ușă si pe pat, căci eu le am pe ambele.

"Chiar ai nevoie de internare la spital dacă ai limbrici?" șoptesc eu amuzat, trecând peste a suta eticheta pe care am citit-o, si oprindu-ma la o alta, si tot asa, până aud zarvă pe hol.

Fac ochii mari și stânga-imprejur, apoi alerg spre colț, sa văd ce se întâmplă

"Aduceți o targă! Pregătiți un salon" striga o asistentă, iar o alta impingea targă spre intrare, unde un băiat înalt ținea un corp in brațe, din care se vedea clar cum picură sânge.

Si mai mare mi-a fost mirarea când am observat că eu cunosc acele persoane, așa că am tras aer în piept și am pus mâna la gură, nu doar din șoc, ci și din tristețe.

"Y-Yuri?" șoptesc eu si ma duc mai aproape, dar înainte sa fac măcar un pas, cineva îmi pune mâna pe umăr și ma trage inapoi.

"Yeonjun, stai aici!" iar eu fac 2 pași in spate, si las lacrimile sa curgă

"Hyunjin, d-dar la-" spun eu agitat, jucându-ma cu degetele, invârtindu-ma pe toate părțile, dar el mă intrerupe.

"Nu! Niciun'dar' nu ai voie!" rosteste el cu strictețe, iar eu mă opresc in mijlocul propoziției și las capul in jos, plângând silențios.