Al Meu Prof'|JJK|

Capitolul1 Vol2

Ei credeau ca nu bag de seama, pe când eu mi-o dădeam imediat, sincer... Mă amuză chestia asta, nu mă supărăm pe Evelin, doar uneori făceam să pară așa ca să îi văd reacția.

Sau când eram în vacanta la munte, presupun că mai țineți și voi minte. Mi-a plăcut să am grijă de ea! Sau când eram la doc și i-am spus toate sentimentele pe care la aveam fața de ea.

Când ne-am sărutat pentru prima dată, când ne-am spus primul te iubesc, primele plimbări împreună.

Astea sunt amintiri care merită păstrate. Ahhh... Uneori chiar mi-e dor de vremurile alea, dar acum sunt vremuri și mai bune.

Evelin mă iubește la fel ca în prima zi, ba chiar și mai mult, iar eu o ador și o iubesc la fel de mult. Nimeni nu i-ar putea lua locul din inima mea, nimeni!

Nu a-și putea sta nici măcar o zii fără ea, pur și simplu simt că nu mai aer, ea e la fel ca aerul, nu pot exista fără ea!

Ca tot venii vorba de Evelin, oare unde e îngerașu meu?

Cu astea fiind spuse, mă ridic din pat cu o durere îngrozitoare de abdomen. Mda, abdomen. Hihihi... Ce pot să spun, nu mai suntem noi ca acum treisprezece ani, dar încă putem face dragoste.

Nu avem nicio problemă cu asta, e ceva normal, iar noi încă ne simțim în formă, de ce nu am face-o?

Dar partea cea grea e că suntem cu patru copii în casă, iar noi ne chinuim pe către mult se poate să nu geme prea tare,ceea ce ne iese un pic cam prost.

La aceste gânduri mă bufnește rasul, dar nu văd de ce să fie stânjeniți de chestii de genul asta, până la urmă e ceva omenesc, și ei o s-a facă cândva, atunci să îi aud.

Totuși, nu s-au plâns niciodată. In fine, lăsăm astea de-oparte. Mă duc către șifonier, pentru a-mi alege ceva de îmbrăcat, nu pot să ies gol în fața copiilor.

După ce mi-am ales ceva de îmbrăcat cobor jos de unde se aud vocile comorilor mele. Ei pur și simplu îmi dau putere pentru a trăi.

-Neața, appa!

Mă salută cei patru copilași și vin pe rand să mă i-a în brațe, iar fetele îmi dau câte un pupic pe obraz, iar eu lor.

Când erau mici mereu le întrebam dacă o sa mă mai pupe pe obraz când o să crească mai mari, eu unul credeam că n-o s-o mai facă de rușine, pentru că o să crească mari și toate cele, dar ele încă mai o fac, ceea ce mă bucură.

-Neața, iubitule!

Spune Evelin în timp ce gătea, iar eu fac ceea ce obijnuiesc să fac în fiecare dimineață, și anume s-o i-au în brațe pe la spate, începând să îi sărut ușor gâtul.

-Ce ne faci bun iubito?

-Clătite cu ciocolată.

-Hmmm... Sună bine.

Spun eu după care ii dau un pupic pe obraz și mă așez la masă lângă copii.

-Ce fac copilași mei?

Știu că poate sună mai ciudat și bătrânesc să zic așa, dar mie mi se pare perfect normal să vorbesc așa.

-Abea ce ne-am trezit și noi, tu appa?

Spun cei patru în cor.

-La fel ca voi, puiuți.

-Appa? Ce e aia de pe gatul tău?

Mă întreabă Dae, iar eu mă duc în sufragerie și mă uit în oglindă să văd despre ce este vorba, iar acolo se afla un hickey făcut de Evelin.

La acea imagine am surâs și m-am dus înapoi în bucătărie.

-Deci, ce e?

Mă întreb de data asta cele doua fetițe, după care îi văd pe Sang și pe Jung-su că-și împart priviri unul altuia, e clar că ei doi știu ceva.

Dar oare să le spun adevărul? Adică sunt destul de mari, iar ele împreună cu fratele lor, peste cinci luni v-or împlini paisprezece ani.

Hmmm... Presupun că o să-mi i-au bătaie de la Evelin, dar până la urmă trebuie să afle și ei, nu e ceva rușinos, mi se pare că e normal, plus că și ele o să aibă parte de așa ceva.

Dar nu atât de devreme. Dacă aud că a pus cineva mâinile pe ele de la anii ăștia, habar n-am ce le fac ălora, dar și ele o să scape cu o mică cearta dacă au făcut-o cu voia lor.

Evelin a stat deja de vorbă cu cele două surori și le-a spus să nu lase pe nimeni să pună mâna pe ele în sensul ăla, dar asta trebuie explicat de mai multe ori.

-Pai, vezi tu... Ăsta e un hickey, iar un hickey este un semn, care poate fii făcut pe corpul unei persone. Iar mie mama ta mi la făcut.

Spun eu triumfător și un pic peeves, după care mă întorc cu fața către Evelin, și o văd cum stă cu o mână în sold și cu una îmi arată o paletă de lemn.

La acea imagine chicoteală și spun:

-Ce e iubito? E ceva normal, trebuia să afle și ei odată și odată.

-Ai dreptate, oare cum? Dar ai grija ce zici.

-Am înțeles, să trăiți!

Spun eu la fel ca un soldat, după care îi aud pe copii cum încep să râdă, asta umplându-mi sufletul de fericire.

-Pai și hickey-ul ăsta reprezinta ceva sau...

Mă întreabă  .

-Da, reprezintă ceva, de exemplu acest semn este făcut din iubire, iar eu sunt însemnat acum ca fiind al mamei voastre. Iar ea e însemnată de mine, ca fiind a mea. Iar lumea dacă văd acest semn își dău sema că sunt luat.

-Asta înseamnă că nimeni nu mai are voie să se atingă de tine?

Mă întreabă Sun-Hee.

-Exact pitic!

-Deci și noi putem să ni le facem între noi?

-Nu, nu, nu, nu, nu. Nici gând! Doar persoanele care sunt împreună pot face asta într-un anumit moment. Nu voi! Voi sunteți frați, nu aveți voie. Ne-am înțeles?

-Da, să trăiți!

Spun cele două surori și se ridica în picioare și se așează la fel ca niște soldați, după se așez înapoi pe scaun la postura de dinainte.

Vad ca Sang și Jung-su nu prea au fost interesați de acestă discuție, dar totuși au ascultat, sper să nu o fii experimentat ceva de genu. Sunt prea mici.

La câteva minute după discuția noastră a venit și clătitele noastre mult așteptate, Evelin s-a așezat lângă mine, începând cu toții să mâncam.

.....

__________________________________
(evitați greșelile gramaticale eventuale)

💜ANNEYONG💜