Hărțuitorul

Gânduri negre

Am deschis incet ochii si am privit pe geamul masinii. Era intuneric, iar ploaia puternica era insotita de tunete si fulgere ce ma nelinisteau. Dean nu era in masina. Eram singura si speriata. Mi-am desfacut centura de siguranta si m-am intins dupa sticla de apa. Am auzit un zgomot puternic aproape de masina si am tresarit, iar sticla de apa a ajuns pe jos. Am tras adanc aer in piept si am coborat din masina. Eram imbracata cu un tricou largut, visiniu si o pereche de skinny jeans negri. Tricoul mi s-a lipit imediat de piele si incepeam sa cred ca trebuia sa imi fi pus geaca pe umeri. M-am uitat in jur si nu era nimeni. Am mers catre spatele masinii si nimic. Am tras aer adanc in piept si cand voiam sa intru inapoi in masina, am simtit o mana pe umar. Am tipat.
-Jenifer, linisteste-te... N-am vrut sa te sperii. Ce faci afara din masina? Stii...ploua! O sa racesti, intra in masina.
-Dean! Sa nu ma mai sperii asa! Am auzit ceva ciudat si vroiam sa vad ce e. Si stiu ca ploua, nu fi rautacios.
-Intra in masina, ma uit eu la masina, daca asta te linistete.
Au trecut cateva minute si a intrat in masina, ud din cap pana in picioare. M-a sarutat pe obraz si m-a luat de mana.
-Nu era nimic acolo, nu trebuie sa devii paranoica.
-Stiu ce am auzit...
-Okay, atunci hai sa plecam din benzinaria asta. Am luat ceva de mancare, ma gandeam ca o sa ti se faca foame.
Dupa ce am mancat nu am mai scos un sunet. Radioul era pornit si el canta in acelasi timp. Se mai uita din cand in cand spre mine si se inrosea de fiecare data, dar nu se oprea din cantat. Il priveam si zambeam sfios. Soseaua era in mare parte libera si era placut, iar peisajul era tare dragut.

...

Am mers cateva ore incontinuu cu masina pana sa ajungem la adresa pe care i-o dadusem lui Dean. In final, am ajuns in fata casei ei si am simtit un nod in gat. Ii priveam casa de dupa geamul masinii si pielea mi se facuse de gaina, in timp ce un fior rece imi acapara inima. Ma temeam sa bat la usa si numai ideea de a intra in acea casa, ma facea sa tremur. Nu parea a fi o casa mare, era destul de mica si deloc primitoare. Vopseaua era cojita in mai multe locuri, usa era decolorata si gradina neingrijita. Perdelele de la geamuri pareau a fi murdare si dadeau casei un aer sinistru.
Am coborat amandoi din masina, m-a luat de mana si m-a strans puternic. Am batut la usa si am asteptat, si in cele din urma, usa a fost deschisa.
-Ce vreti?
-Amanda Rhonson? intreba Dean direct.
-Cine sunteti?
-Dumneavoastra sunteti? am intervenit eu politicos.
-Nu.
-Am dori sa vorbim cu dumneai, daca se poate.
-Nu se poate.
-De ce?! am raspuns eu frustrata.
-E moarta. O zi buna!
-Stai! Te rog... Cand a decedat?
-A fost ucisa acum doua zile. Cine sunteti totusi?
-Am primit un mesaj ciudat de pe telefonul dumneai... Imi pare rau pentru...
-Ce mesaj?
-O rochie cu care dormeam noaptea, amenintari...
-Nu stiu care e problema voastra! Plecati! Nu sunteti bine veniti aici!
Femeia s-a inrosit la fata de furie, s-a uitat la noi cu dezgust si cand a ridicat mana sa ma loveasca, Dean a prins-o rapid si i-a dat drumul abia cand a vazut ca s-a linistit. Era o situatie ciudata, stateam in fata casei femeii, in liniste, noi o priveam si ea se uita in jos. Usa era deschisa si atunci cand s-a trantit din cauza curentului, femeia a tresarit.
-Doamna,fara suparare, ne grabim, stiti ceva despre aceste mesaje sau ceva legat de telefonul Amandei Rhonson? Suntem obositi si ne grabim,chiar nu avem timp de jocuri...
-Dean,inceteaza...
-Nu incetez! Am condus ore in sir, sunt obosit si femeia asta...
-Veniti inauntru.
Am intrat ultima in casa si am inchis usa in urma mea. Mobila era invechita si peretii erau plini de tablouri pictate in nuante inchise. Pictura din cea mai mare rama lipsea. Am intrat incet in living si m-am asezat pe canapea langa Dean. In incapere erau doua canapele vechi,inflorate, multe carti in rarturile bibliotecii, o masuta alba in mijloc si o lustra mare,plina de praf. Femeia a adus o tava cu cesti de ceai si a asezat-o pe o masuta. Dean mi-a aruncat o privire ciudata si am inteles ca nu era o idee buna sa beau. Am retras mana de pe ceasca de ceai si m-am scuzat, apoi am zambit.
-Cum va numiti?
-Faith Roy.
-Eu sunt Jenifer, iar el Dean.
-Amanda Rhonson era mama mea. Nu am fost foarte apropiate, mai mult rude care traiesc sub acelasi acoperis, dar stiu ca ea nu ar ameninta pe nimeni. Acesta este telefonul ei...
-Inafara de dumneavoastra, mai locuieste cineva aici?
-Sotul meu.
In timp ce vorbea, o analizam in detaliu. Parul ii era negru, dar alb la radacini; ochii verzi prea mari pentru acea față mica,slaba si palida; era piele si os si era imbracata intr-o rochie a carei lungime nu trecea de genunchi. Avea o cicatrice urata pe peciorul drept, aproape de glezna si alte cateva aproape de genunchi, dar mai mici, greu de observat.
Dean s-a uitat la mine lung,apoi i-a returnat telefonul lui Faith. A dat din cap ca si cum ar fi negat ceva, asta insemnand ca nu era nimic in telefonul ei, nici urma de mesaje sau de numarul meu. Am oftat oarecum usurata si parca bataile inimii capatara intr-un final un echilibru.

...

-Ce zi... Draga mea,ai oaspeti?
-Da, ei sunt Jenifer si Dean.
-Jenifer,ce nume superb,ma bucur sa va cunosc! Si pe dumneavoastra domnule! Permiteti-mi sa ma prezint, ma numesc James Roy. Scuzati-mi nepolitetea, dar ce faceti aici? Sotia mea trece printr-o perioada foarte grea.
Faith i-a spus despre ce era vorba si James, desi nu o arata, s-a infuriat rapid. A inghitit in sec si s-a asezat langa ea. A luat o ceasca de ceai si a inceput sa bea incet, privindu-ne pe rand.
M-am scuzat si am intrebat unde este baia. Am mers incet pe hol si langa baie era o usa mai solida fata de celelalte. Am apasat pe clanta si era incuiata. Am intrat in baie si mi-am dat cu apa rece pe fata. Imi faceam in minte tot felul de scenarii, tot felul de ipoteze, iar gandurile negre ma acaparau in intregime. M-am privit in oglinda pret de cateva minute si am iesit din baie cu pasi repezi. Cand am ajuns in living, el lipsea.