Hărțuitorul

Lalele rosii

-Putin sifonat... spuse el razand. Ma doare destul de tare. Am cerut mai multa morfina,dar au spus ca e mai bine sa stiu cand ma doare mai tare,sunt tinut sub observatie. Cel de acolo e glontul. S-au chinuit putin sa il scoata.

-Ma bucur ca esti bine! Imi pare rau pentru tot!

-Nu a fost vina ta, nu ai pentru ce sa iti ceri scuze, ma bucur ca esti tu bine.

M-am oferit sa ii aduc ceva de mancare si am parasit salonul spitalului. Mancarea din spitale mi s-a parut mereu dezgustatoare. La parter era un magazin mereu deschis,ceea ce era perfect. I-am luat un sandwich mare cu pui, o sticla de apa si o prajitura. Toata lumea dormea. Noaptea, spitalele pareau mereu desprinse din filmele de groaza. Aveam adesea impresia ca toti cei care murisera aici, nu isi gaseau linistea si hoinareau pe holurile spitalului in cautarea razbunarii.

In spatele meu, s-a auzit o bubuitura si apoi niste pasi alergand. M-am intors brusc si nu mai era nimeni, doar o vaza sparta, iar lalele rosii fusesera calcate in picioare.

-Fantomele nu pot calca nimic in picioare si atunci cand alearga nu se aud pasi,nu?

Nu stiu ce era mai ciudat,faptul ca vorbeam singura sau ca mi-a luat ceva sa imi dau seama ca eram urmarita... Dupa ce am terminat de vorbit cu mine insami, am realizat ca eram in pericol. Am alergat catre lift si ma rugam ca liftul sa vina mai repede. Etajul 7..6..5..4..3.. Am simtit o mana pe umarul drept si am tipat.

-Domnisoara, sunteti bine? Imi cer scuze! Nu am vrut sa va sperii. V-a cazut esarfa. Poftiti!

-Eu... Multumesc! Imi cer scuze ca am tipat doar ca... Erati aici mai devreme?

Doamna era o asistenta in varsta, parea imbatranita si obosita de la atata munca. Era firava si mica de inaltime,avea o expresie a fetei blanda, dar ochii ei ma speriau. Avea o privere rece si nu parea a se lasa impresionata prea usor. Poate ca vazuse prea multe, sau poate ca ascundea ceva... Si chiar daca nu, de ce se plimba singura pe holurile spitalului la orele astea? Pacientii dormeau...

-Nu,draga mea. Abia am venit de la subsol, am urcat scarile cand am vazut cat de sus e lifful. Stii, mie nu imi place sa astept.

-Oh,inteleg! Nu va este teama sa va plimbati singura noaptea prin spital? Probabil e greu sa stati dupa toti pacientii..

-Teama? Dar ce se poate intampla intr-un spital? Imi place sa ma plimb, nu imi face bine sa stau jos.

-Ce faceti aici?

-Lucrez,scumpete. Ma intorc la treaba. Ai grija de esarfa ta, nu ai vrea sa o pierzi. Noapte buna!

-Noapte buna..

Am urcat repede in lift. A durat 4 secunde ca usile sa se inchida. Cand am iesit din lift, m-am uitat in stanga si in dreapta, apoi am alergat catre salonul lui Mike. Am intrat repde, am trantit usa si am pus scaunul in dreptul usii,putin inclinat sub clanta, acum usa era imposibil de deschis.

-Te urmareste cineva? Ce s-a intamplat?

A incercat sa se ridice din pat, dar l-am oprit. I-am spus despre vaza,despre pasi, despre sentimentul ca eram mereu urmarita si despre asistenta ciudata.

-E bine totusi ca nu ti-ai pierdut esarfa. Te prinde bine culoarea asta.

-Rosul arata bine pe orice femeie. Si nu e amuzant. Ceva nu este bine. Ceva se intampla. Cineva ma urmareste.

-Ai spus ca cel care ti-a facut cu mana era barbat. Posibil sa fie un fost iubit, sau un barbat caruia nu i-ai impartasit si tu dragostea... Ai idee cine ar putea fi?

-Nu,Mike... Nu stiu. Nu pare nimeni cunoscut. Nu stiu pe nimeni care ar putea fi in stare de asa ceva. E prea mult... Imi este frica...

-Sunt aici, putin sifonat, dar sunt aici.

M-a luat de mana incet si m-am asezat pe pat langa el. Era liniste si ma simteam relativ in siguranta. Nu-mi puteam scoate din minte imaginea vazei sparte si a lalelelor strivite de cel care ma urmarea. Cine altcineva putea fi?

Cand m-am trezit,eram intinsa langa Mike,invelita, iar el ma tinea in brate. Inca dormea. Parea atat de linistit, ca un copil. Ma simteam prost ca adormisem si nici macar nu stiam cand. Nu parasise salonul, scaunul pus de mine in usa , era acolo neclintit. M-am dat jos din pat incet pentru a nu-l trezi si am pus scaunul la locul lui. Pe hol era multa lume, toti pareau a fi agitati si era multa galagie. Cand am deschis usa am observat ca nimeni nu statea. Toata lumea parea sa aiba o directie bine stabilita.

-Scuzati-ma! Ce se intampla? am intrebat cu jumate de gura.

-Nu am timp acum!

-Daca n-ar mai pune toata lumea atatea intrebari! raspunse o alta asistenta iritata profund de intrebarea mea.

-Trei oameni de pe etajul asta au fost ucisi noaptea trecuta. Li s-a facut o injectie dinaia letala care se face la condamnatii la moarte,stii ce zic?

-Da... Cum a...

Asistenta nu a mai spus nimic,s-a uitat inca o data la mine si a plecat in graba. Simteam ca mi se inmoaie picioarele. Stiam ca aceste crime aveau legatura cu mine! El era! Dar de ce? De ce ar fi ucis oamenii din jurul meu? Oameni pe care nici macar nu ii cunosteam... Prima data cei doi politisti si acum cei trei pacienti... Oameni nevinovati..

Probabil asistentele abia descoperisera cadavrele. Erau acolo,lasate pe paturile lor de spital ca si cum ar fi trait inca. Asistentele asteptau ca politia sa apara si sa examineze scenele crimelor asa ca le-au lasat pana si usile saloanelor deschise. Era o priveliste macabra.

Am intrat in primul salon. In pat zacea o femeie tanara,frumoasa. Am luat fisa ei medicala. De fiecare pat era prinsa fisa medicala a fiecaruia, astfel munca doctorilor era usurata. Era de aceeasi varsta cu mine, 27 de ani abia impliniti. Se internase din cauza unor dureri in zona abdominala si urma sa fie externata peste 2 zile, dar nu a mai apucat. Am iesit din salon cu un nod in gat.

Am intrat in al doulea salon. Cadavrul era al unui barbat de 58 de ani, internat pentru o operatie la picior, dupa care nu aparuse nici o complicatie. Urma sa fie externat astazi...

Am intrat in ultimul salon cu pasi mici. Era o fetita de 15 ani. Fusese operata de apendicita. Urma sa fie externata astazi...

-Stii ca nu ai voie sa fi aici, sau sa atingi ceva,nu?

-Mike! M-ai speriat... Da, stiu. Imi cer scuze! E o legatura intre oamenii astia.

-Nu iti face probleme, oricum ma ai pe mine ca alibi. In orice caz, ce legatura, doamna detectiv?

-Toti urmau sa fie externati in maxim 2 zile. Niciunul nu avea probleme grave de sanatate. Toti au fost ucisi pe acelasi etaj... pe etajul unde ma aflam eu,Mike. Crimele astea au legatura cu mine. Intai colegii tai si acum ei.

Am izbucnit in plans si Mike m-a strans in brate.

-O sa fie totul bine! O sa aflam cine a facut toate astea! Nu te mai scap din ochi!

-Dar...

-Taci. Uite uite cum o sa facem...