Hărțuitorul

Imaginatie

"Degeaba incerci sa fugi de mine,stiu in fiecare secunda a vietii tale unde te afli. Stai linistita,ma ocup si de asta imediat."

Mi-as fi dorit sa nu fi citit acel mesaj. In secunda urmatoare, masina de politie a facut pana cam pe la jumatea drumului catre sectie,ironic langa cimitir. Dupa ce Arthur imi explicase rusinat de ce nu are roata de rezerva, ne-am hotarat sa mergem pur si simplu pe jos.

Avusesem niste zile nu prea placute in ultimul timp si nu stiam daca pana de la roata masinii era un alt truc al criminalui sau pur si simplu un oarecare incident. Ma simteam urmarita,ma asteptam in fiecare secunda sa se intample ceva,orice. Imi numaram pasii si ma uitam in spate,in stanga,in dreapta,in fata. Am marit pasul.

Tresaream la fiecare sunet pe care il auzeam. Ca sa scurtam drumul, Arthur a insistat sa mergem prin cimitir. Imi tot repetam in minte ca nu se va intampla nimic, era realitatea nu vreun film cu zombie in care eu sa fiu protagonista si tocmai acum sa fiu prinsa de picior de un cadavru in putrefactie.

M-am impiedicat si am cazut in genunchi. M-am ridicat repede si m-am dat cativa pasi mai in spate, tipand isteric. Arthur se uita la mine cu ochii mari si izbucni in hohote.

-Este o creanga, v-ati impiedicat de o creanga,domnisoara. Linistiti-va. Ce credeati ca este?

-Un sarpe,dar bine ca m-am inselat. Sunt cu capul in nori si stiti si dumneavoastra situatia.

Cum ar fi fost sa ii fi spus omului ca eu credeam ca m-am impiedicat de mana vreunui zombie sau mai stiu eu ce. Ar fi inceput sa creada ca sunt nebuna si in situatia de fata o credeau deja destui. Asta mi-ar mai fi lipsit, sa creada politistii ca sunt nebuna.

Cimitirul era foarte mare. Pietrele funerare erau plasate lejer la distante egale, astfel incat puteai jura ca sunt la milimetru. Acestea erau albe, de aproximativ aceleasi dimensiuni,majoritatea avand langa ghivece sau vaze cu flori. Desi nu parea infricosator, ceva era ciudat. Nu era absolut nimeni nicaieri. Eram doar eu cu Arthur, singuri, pe o carare din marmura care presupuneam ca duce la cealalta intrare in cimitir.

Printre pietrele albe, una mi-a atras atentia. Era departe de a fi obisnuita. Batea spre un gri deschis ingalbenit de praf si de timp si lipseau bucati din ea, probabil era veche si nu se mai ocupa-se nimeni de ea. "Aici se odihneste in pace Arthur McCall."

-Domnisoara,haideti!

M-am uitat inca o data la poza si m-am indreptat catre Arthur. Arthur...

-Nu va suparati,care este numele dumneavoastra de familie?

-Uitati iesirea,haideti.

Ciudat. Restul drumului am mers in liniste, nu aveam de gand sa mai zic nimic si el parea a fi in aceeasi situatie. Dar de ce nu imi spusese numele? Stia ca am vazut numele de pe piatra de mormant. Asta ce insemna? Il chema Arthur McCall? Dar nu putea fi acelasi, era imposibil. Putea fi tatal sau bunicul lui, ma grabisem si nu am apucat sa vad anul nasterii. Stiam ca este mort de peste 10 ani si atat.

Cand am ajuns la sectie, m-am oprit pentru o secunda. Aerul mirosea intr-un fel ciudat, prevestind furtuna. In timp ce urcam pe scari, am dat de Mike.

-A durat mult,imi faceam griji pentru tine.

-Care este numele intreg al colegului tau?

-Te intereseaza Arthur?

-Nu este ceea ce crezi tu si te rog raspunde-mi la intrebare.

-Arthur McCall.

-Ce stii despre el?

-Mai nimic,s-a transferat aici acum o luna.

Imi suna telefonul. Am raspuns, dar nu vorbea nimeni. Nu se auzea nimic, nici un sunet. Am lasat telefonul jos si am inchis.

-Scuza-ma,Mike, trebuie sa merg la baie.

-Desigur.

Am trecut rapid pe langa el. Aveam de gand sa gasesc dosarul lui Arthur McCall. Aveam un sentiment ciudat legat de el si desi nu stiam de ce, aveam de gand sa aflu. Mergeam repede pe holuri, atat de repede incat dadeam impresia ca eram in inrarziere si nimeni nu ma baga in seama.

M-am oprit in fata unei usi albe. Vazusem pe cineva aducand aici un teanc de dosare. Speram sa fie aici si cele ale angajatilor. M-am uitat in stanga,apoi in dreapta si am intrat, dar nu iesise cum speram eu, camera nu era goala.

-Buna ziua! Cu ce va pot ajuta? Nu v-am mai vazut. Sunteti noua?