Du-te în Iad pentru binele Raiului [boyxboy]

Capitolul I.

╭────༺♡༻────╮
PROLOG
Un nimic printre nimeni.
╰────༺♡༻────╯

— Oh Connor. Nu pot să cred că ai fost exmatriculat de la liceul de renume doar pentru că ai bătut un coleg. Asta i al cincilea liceu de la care te mut. Ce s-a mai intamplat de data asta?

— Si-a meritat-o nenorocitul! S-a așezat in fața mea la magazinul din curtea licelului. El chiar nu știe cine sunt eu? Sunt Connor Smith, fiu de milionari. Am atatia bani incat pot sa-i cumpar intreaga viață. Toţi trebuie să stie să nu se pună cu mine. Sunt mai important decat toți elevii din liceul ăla de căcat! Sper ca acel liceu sa ia foc cu tot ce se afla in el. Toti din acel loc mizer si-o merita la modul in care m- au tratat. M-au umilit ca pe un caine!

— Așa este fiule, de aceea te voi muta imediat la alt liceu din oraș. Te-am muta in strainatate, dar firma la care eu si tatal tau lucram se afla in acest oras si trebuie sa o supraveghem. Lasand asta la o parte, trebuie sa le arati cine este șeful si să nu lași orice persoană inferioară să se ia de tine. Ai inteles?

— Am inteles, mamă!

Intind mâinile ca să ma îmbrățișeze, dar se uită rece la mine și mă evită.

— Connor, imbrațișarile sunt de copii mici. Trebuie sa te axezi pe alte lucruri mai importante pentru copiii de varsta ta, de exemplu cand vei prelua firma tatălui tău si vei deveni un om la fel de apreciat ca și el. Sentimentele sunt instabile, inutile si de prost gust, lucrurile de acest gen ma dezgusta teribil, daca doar arati pana si cea mai mica urma de empatie fata de ceilalti vei fi caclat in picioare. Nu uita asta, Connor. Rostește cu răceală in glas aceste cuvinte apoi pleacă.

Las capul în jos si-mi acopăr fața cu palmele. Mă doare faptul că niciunul dintre părintii mei nu m-a luat vreodata in brațe sau să-mi spună vreodată cuvintele alea două după care tanjesc să le aud, faptul ca ma iubesc, n-oi fi eu cea mai buna persoana din lume, dar nu sunt un monstru.

Oh da, am uitat să mă prezint. Mă numesc Connor Smith cum probabil v-ați dat seama deja. Locuiesc impreună cu părintii mei intr-o vilă de lux în mijlocul New York-ului. Parintii mei lucreaza la o firma imensa se constructie, pot spune chiar ca este cea mai mare firma din State.

Tocmai ce am primit vestea de la conducerea liceului că am fost exmatriculat. Ce mai zi! Asa zi tot sa n-ai! Si tocmai mă pregateam să ies cu iubita mea, Lydia în oraș.

Apropo, Lydia este o fată cu care am crescut incă de cand eram mic, prieteni din copilarie sa-i spun asa. O fată dintr-o familie de oameni bogati, exact ca a mea.

Niciodată n-am știut cum e să iubești sau să fii iubit. Sentimentele umane si distinctia acestora nu este punctul meu forte. Dar ceea ce stiu cu adevarat este ca Lydia nu mă iubește, si nici eu nu o iubesc.

Mi-am agatat in camera un poster cu toate sentimentele umane daca nu v-ati prins este ceva de genul: este o poza cu un om care rade iar dedesubt scrie "fericire", o poza cu un om care plange urmat de scrisul "tristeste" si asa mai departe sper ca ati inteles. Niciodata nu am experimentat sentimentele umane si nu cred ca voi fi capabil vreodata de a face aceasta performanță. Niciodata nu am avut permisiunea de a experimenta sentimentele umane..? Asta numai din cauza— Da asa este.

Părintii noștri ne-au logodit pe mine si pe Lydia inca de cand aveam amandoi 13 ani. Ne-au zis că atunci cand o să mai crestem trebuie să facem copii ca ei sa duca mai departe firma. Am fost obligat să mă logodesc cu o persoană pe care nu o iubesc.