Îți scriu de pe o plajă de undeva din Bulgaria. Nu știu când am ajuns aici, nu știu ce m-a adus și de ce. Am orbecăit o vreme pe drumuri de țară, printre floarea-soarelui, copaci și eoliene, luându-mă după stoluri de pescăruși și urmărind marea de la orizont. Am rămas fără motorină acum trei lanuri de levănțică. Mașina am lăsat-o acolo unde s-a oprit, în mijlocul șoselei. Am trecut pe lângă vreo două tractoare adormite pe câmp. Cerul îmi pare mai înalt ca niciodată, norii - mai departe decât pot gândi. Parcă aș fi în centrul unui Univers pe care nici nu pot începe să-l înțeleg și care încearcă să mă înghită.
Când am ajuns în sfârșit, mai erau câțiva oameni cu umbreluțe. Am simțit cum mă privesc întrebători: „Ce cauți aici? Ce faci? De ce?" - știi și tu, lucrurile pe care le întreabă lumea de obicei. Am mers împleticindu-mă în nisip, nebăgând în seamă scoicile tăioase pe care călcam, până când am simțit că sunt unde trebuie. O vreme, am stat doar și m-am uitat în gol, acolo, în picioare, unde marea săruta umed pământul. Simțeam cum vântul îmi lipește cămașa de piele, o auzeam fluturând; simțeam cum totul se îndepărtează, mai exact cum eu mă îndepărtez de toate; vedeam valurile venind și plecând. Începea să se însereze: niciun nor pe cer, doar un albastru și un stacojiu pale, ce se contopeau în zare.
Soarele mi-a mai bătut puțin în ceafă, o căldură ca atunci când te îmbrățișează cineva de la spate, apoi a început încet să coboare după dune. Colora totul într-o lumină nostalgică, purtându-mă prin ultimele luni ca un album de fotografii: tu zâmbind, noi zâmbind, apoi tu zâmbind din nou, apoi noi, și iar tu, și eu, și tu, și iarăși tu.
M-am întors să-l mai văd o ultimă dată. Atunci am închis ochii, stând cu spatele la mare, ascultând-o, simțind-o cum mă prinde de glezne cu apa ei și cum mă trage spre ea: „Hai, vino, știi că-ți va fi mai bine". Am întins brațele în lături și mi-am dat drumul. Am căzut în apa care imediat m-a învăluit.
Am vrut și eu să simt ce-ai simțit tu...
O idee de prin 2018.
Nu-mi cere nimeni explicații, dar e o stare din aia când aș vrea să urlu din toți rărunchii, dar nu vreau să deranjez pe nimeni.
Mulțumesc că ești aici să mă auzi.
ΔΙΑΒΑΖΕΙΣ
Pieces Of Me
ΤυχαίοI'm still trying to put the pieces together, honestly. *random thoughts *sometimes English, sometimes Romanian. *pieces of stories I'm never gonna finish. *also, stuff that I learnt the hard way because I didn't want to listen to my mom
