You Are My Dreamcatcher -Min Yoongi

11

Mă trezesc din cauza razelor de soare care îmi măngâiau fața cu blândețe. Îmi deschid ochii și văd un tavan străin. Îmi era frică să mă uit în jur, nu știam unde mă aflu. Ultimul lucru pe care mi-l aminteam era sărutul cu Yoongi.
Îmi fac curaj să mă uit în jur. Eram într-o cameră foarte ordonată unde negrul și albastrul închis erau culorile predominante, discuri de vinil acopereau un perete întreg. Aud pe cineva respirând lângă mine. Îmi îndrept privirea spre sursa sunetului și rămân șocată.
Era Yoongi care dormea pe un fotoliu cu o compresă în mână. Părul negru ca de smoală îi acoperea ochii și pielea palidă îi strălucea din cauza razelor de lumină care scăldau încăperea. Priveliștea din fața mea m-a ajutat și frânturi din seara precedentă mi-au invadat gândurile. Sărutul cu Yoongi, luminile stației de autobuz, frigul care îmi pătrunse până-n măduva oaselor și durerea îngrozitoare de cap. Încercarea lui Yoongi de a mă încălzi și drumul cu mașina și melodia "I NEED U" pe fundal. Atât. Doar imagini fără sens. Nu-mi aduc aminte să fi vorbit unul cu celălalt.

Mă uit după telefonul meu și-l găsesc pe noptieră. Era pus la încărcat. Îl deschid și ceasul afișa ora 6:17.
Shit. La ora 7 trebuie să fiu la muncă. Mă ridic repede din pat dar simt cum totul mi se întunecă în fața ochilor. Cu ultima fărâmă de putere reușesc să-mi găsesc echilibrul. Stau puțin să îmi revin apoi mă uit la Yoongi care dormea mult prea adânc.
Îmi iau hainele și mă duc în baie să mă schimb. Nu știam ce caut în casa lui Yoongi, eram confuză. De ce m-a adus aici? Ce mi-a făcut încât să nu-mi mai amintesc nimic?
Am ieșit din baie și am dat să plec. M-am uitat înapoi către Yoongi care părea atât de liniștit. În momentul acela, sufletele noastre erau în antiteză. Îl urăsc pentru ce mi-a făcut.

-Sper să nu mă mai vezi niciodată. Șoptesc și ies din cameră.

Cobor primele scări care-mi ies în cale și văd o fată stând pe canapea butonând telefonul.
Când mă apropii de ușă, fata își ridică privirea din telefon puțin nervoasă și mă salută. Trăsăturile asiatice îi erau prezente pe chip iar ochii îi erau de un albastru superb pe care pot să jur că până și oceanele sunt geloase. Avea pielea albă ca de porțelan, purta o fustă scurtă în carouri și un top. Era foarte frumoasă. Mă intimida. O salut înapoi dând ușor din cap și apăs clanța. Mă întorc spre fata superbă care încă mă urmărea cu privirea.

-Îmi poți spune te rog în ce zonă din Seoul suntem?

Fata păru destul de mirată de intrebarea mea însă îmi răspunse. Of, ar trebui să învăț mai bine cartierele orașului ăstia.

-Unde trebuie să ajungi? Îți comand un taxi.

Dau aprobator din cap și îi răspund la întrebare.

-Gata, în cateva minute e la ușă.

-Mulțumesc mult. Spun și ies din casă.

M-am urcat în taxi și mai aveam 20 de minute până incepeam programul.
M-am făcut comodă și am inceput să mă uit pe geam. Încercam să-mi aduc aminte și altceva din seara precedentă dar doar aceleași imagini îmi inundau mintea. Ce mi-a făcut? Ce am făcut aseară? Nu-mi pot aminti nimic. Dacă am făcut ceva ce nu trebuia? Dacă am făcut...nu, asta cu siguranță nu s-a întâmplat. Of, Yoongi, ce mi-ai făcut? Înainte vedeam în tine pacea după care tânjeam de atâta amar de vreme iar acum mi-ai complicat viața și mai tare. Ești haos pentru mine.
După un drum de 15 minute am ajuns.

~După câteva ore~

Am terminat programul. Toată ziua m-am gândit la Yoongi și am încercat să-mi mai amintesc câte ceva dar nimic. Mi-e frică până și de gândul că mi-a făcut ceva ca să nu-mi amintesc. Îl urăsc. Sigur m-a sărutat pentru a-și bate joc de mine. Nu pot însemna nimic pentru el.

-Hapciu.

Am răcit. Abia aștept să ajung acasă și să-mi fac un ceai. Vreau să scap de toate gândurile negre. Mă uit pe ecranul telefonului și văd aceleași apeluri nepreluate de la Larisa. Nu sunt în stare să vorbesc cu nimeni.