Lucid Dreams

Invazie extraterestră- Partea 2

Luminile multicolore persistau și erau din ce în ce mai multe, rămăsesem înlemnit. Am intrat în casă în speranța că îmi voi trezi părinții și ca ei vor avea o explicație pentru ce se întâmplă. Totul era în zadar, deschid ușa dormitorului părinților mei dar nimeni nicăieri. Ies înapoi afară unde acum erau numai sunete puternice de proiectile și sute de avioane militare străbăteau cerul țintind gloanțe spre niște "nave" care arătau ca o potcoavă de cal gigantică multicoloră. Ies in stradă și încep să fug însă parcă nu era strada pe care locuiam eu. Tresar la o atingere nesemnificativă pe umărul stâng, mă întorc încet, inima aproape făcându-mi gaură în piept. În spatele meu stătea calm Adelin, cel mai bun prieten al meu, pe fața lui era aparent un zâmbet înfiorător de calm, ca și cum în spatele nostru nu ar fi un război aerian. *Adelin? Ce faci aici?* Nu răspunde, doar se uită la mine zâmbind. Un fior groaznic îmi trece în tot corpul când îl văd în fața mea pe amicul meu Adelin, fugind ca la maraton. Atunci mi-am dat seama, ăla din spatele meu nu e Adelin. Era unul dintre ei...
Mă îndepărtez încet de cel ce voia să pară prietenul meu, apoi încerc să măresc pasul. Simțeam cum adrenalina îmi umple corpul și viziunea mi se blura cu fiecare pas. Am leșinat... mă trezesc pe un câmp, locul părea cunoscut dar știam cu siguranță că nu mai fusesem acolo, mă uit la ceas și ora arăta 14:51, era imposibil, încă era noapte, îmi amintesc de lumini, de extratereștri, de avioanele militare și de Adelin, mă uit cu groază la cer...nimic. liniște completă. Credeam că încep să o iau razna. Încă nu știam cum am ajuns pe câmp și cum o să mă întorc acasă. Am luat-o la pas și in cele din urmă ajung pe o șosea, pustiu, nici urmă de mașini, civilizație sau orice altă formă de viață. Înaintez spre pustiul necunoscut, merg ore în șir, noaptea nu părea să mai treacă. Înaintez pe șoseaua misterioasă până ce mă conduce la o pădure, mă uit atent spre copacii înalți și spre desișul care se întinde parcă la infinit în toate direcțiile. Se aud în întunericul pădurii sunete de pași, cu o mână pe piept și un băț destul de gros in cealaltă înaintez spre sursa zgomotului, în spatele unui copac observ pe cineva încercând să se ascundă, apropiindu-mă aceasta iese instant de acolo și îmi pune un pistol la tâmplă *Nu mișca*...de parcă trebuia sa-mi zică ea, nu eram chiar atât de prost să mă mișc...mare băț ce i-am trântit peste mâna în care ținea pistolul, apoi cu o mișcare rapidă o imobilizez la pământ. Era o fată cu un păr blond deschis, ochii verzi smarald, foarte aprinși, aproape că luminau în întunericul nopții. *Îți dau drumul dacă promiți că nu mă ataci după* I-am zis, aceasta dă din cap aprobator. Mă întreabă cum am ajuns acolo și i-am spus tot ce mi se întâmplase până atunci. Cu o față speriată și impresionată îmi răspunde: *Pământ? Ce pământ? Ești pe Nimbus*. Încep a râde franatic preț de câteva secunde, fata rămâne serioasă aruncăndu-mi o privire severă, mă opresc din râs când realizez că vorbea serios.