Turn to a mafia

𝘕𝘦𝘱𝘶𝘵𝘪𝘯𝘤𝘪𝘰𝘴

— Chim? Te-ai întors atât de repede?

— Mda...

— Ce s-a întâmplat? Ai aflat ceva legat de Jia? Spune-mi, te rog!

— S-a întors mami acasă? Unde e? Pot să merg să o văd? Te rog, unchiule! Mi-e foarte dor de ea!

Nu merită nimic din tot ce i se întâmplă. E doar o copilă... Cu ce a greșit ea? De ce trebuie să fie implicată în toată mizeria asta?
Nu suport să o văd mereu tristă. De o săptămână plânge în continuu, de o săptămână mă roagă să îi aduc mama înapoi. Nu trece o zi în care să nu mă întrebe dacă Jia a abandonat-o așa cum a făcut Jungkook. Ce să îi spun? Cum să îi spun adevărul când tot ce voi face e să îi provoc durere, tristețe, dar cel mai important,
TEAMĂ.

Din ziua în care am fost chemați la școală totul s-a schimbat. Soo Min ne-a spus că în urmă cu două zile domnul director a fost concediat, iar în locul său intrase profesoara de engleză. Dacă la acel moment directorul școlii era o femei... cine a fost bărbatul care m-a sunat? Am încercat să aflu cine a fost în spatele apelului, dar numărul era inexistent. Am stat și m-am tot gândit la ce s-a întâmplat, dar nimic. Am ajuns la concluzia că avea legatură cu mesajele primite de Jia. Așa că am lăsat-o pe Chae și pe Soo Min acasă și m-am întors imediat la ea.

Pentru prima oară în viața mea am folosit cheile de rezervă. Era foarte ciudat faptul că ușa era încuiată. Am început să o strig și să o caut prin casă, dar nici urmă de ea. Eram panicat. Dacă i se întâmplase ceva? Nu trebuia să o las singură. Era numai vina mea. Dacă nu aș fi fost atât de neglijent nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.

— Unchiule? Ești bine?

— Da, Yun. Totul e bine. Nu-ți mai face atâtea griji, ok? Cât despre mami a ta... ți-am mai spus a plecat din oraș cu niște treabă, dar se va întoarce imediat cum va termina acolo.

— Am avut dreptate. M-a părăsit exact ca tati. Știam eu. De ce? De ce nu mă iubesc? Cu ce am greșit?

— Nu... Yun, acultă-mă puțin!

Eram speriat. Cum să creadă așa ceva? Dar nu e vina ei. Oricare alt copil ar crede același lucru.
Încerc să o iau de mânuță, dar într-o fracțiune de secundă fuge spre ieșire.

— Yun! Stai! Unde pleci?

Dar nu mă bagă în seama. Fuge cât de repede poate, iar eu în urma ei.

— Yun! Te rog stai!

Atunci se întoarce spre mine încet cu ochii înlăcrimați.

— De ce nu mă iubesc?

Atât a mai apucat să spună până a cazut ca secerată la pământ.
Sânge, sânge
și iar
sânge
plus o mașină care gonea fără oprire după ce a lovit un copil ziua în amiaza mare

— Yuuuuuuun... Te rog! Te rog deschide ochii! Nu ne lăsa acum!

— Yun? Nuuuu! Ce i-ați făcut? Yun? Te rog uită-te la mine! Yun? Sunt eu...

𝒕𝒂𝒕𝒊 𝒆 𝒂𝒊𝒄𝒊... 𝒕𝒆 𝒓𝒐𝒈 𝒅𝒆𝒔𝒄𝒉𝒊𝒅𝒆-ț𝒊 𝒐𝒄𝒉𝒊ș𝒐𝒓𝒊𝒊 ă𝒊𝒂 𝒎𝒊𝒄𝒖ț𝒊 𝒂𝒊 𝒕ă𝒊
𝒀𝒖𝒖𝒖𝒖𝒖𝒖𝒖𝒖𝒖𝒖𝒖𝒖𝒖𝒖𝒖𝒏𝒏𝒏

𝘜𝘯 𝘤𝘢𝘱𝘪𝘵𝘰𝘭 𝘥𝘦𝘴𝘵𝘶𝘭 𝘥𝘦 𝘴𝘤𝘶𝘳𝘵, 𝘥𝘢𝘳 𝘷ă 𝘱𝘳𝘰𝘮𝘪𝘵 𝘤ă 𝘥𝘦 𝘢𝘤𝘶𝘮 î𝘯𝘤𝘰𝘭𝘰 𝘵𝘰𝘵𝘶𝘭 𝘴𝘦 𝘷𝘢 𝘴𝘤𝘩𝘪𝘮𝘣𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘱𝘭𝘦𝘵.
Ș𝘪 𝘴𝘪𝘯𝘤𝘦𝘳ă 𝘴ă 𝘧𝘪𝘶 𝘯𝘶 𝘢ș𝘢 𝘢𝘮 𝘱𝘭ă𝘯𝘶𝘪𝘵 𝘤ă 𝘷𝘰𝘪 𝘤𝘰𝘯𝘵𝘪𝘯𝘶𝘢 𝘤𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢, 𝘥𝘢𝘳 𝘢𝘮 𝘻𝘪𝘴 𝘴ă 𝘢𝘤𝘰𝘳𝘥 𝘰 ș𝘢𝘯𝘴ă ș𝘪 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘦𝘪 𝘪𝘥𝘦𝘪. 𝘚𝘱𝘦𝘳 𝘴ă 𝘷ă 𝘱𝘭𝘢𝘤ă.