Mafia pe două roți

2

  * bip bip bip*

    Încercând să îmi deschid ochii, o lumină albă, orbitoare mi i-a lovit din plin. Mi-am dus imediat mâna dreaptă la ochi fiind oprită de o durere nasoală în umăr, lucru ce m-a trezit la realitate. Mă ridic brusc în capul oaselor speriată. Bip-ăitul aparatului ce îmi monitorizează bătăile inimii o luă la goană iar figura, pe care abia acum am observat-o stând pe scaunul din cameră, tresări.

   –Hei, este ok! Ești în siguranță! figura are o voce atât de călduroasă si liniștitoare, calmându-mă pe jumătate.

   –Unde sunt?! vocea mea este atât de răgușită de zici că am dormit zile întregi. "Dacă am făcut asta?"

   –La spital. Din fericire nu ai pierdut mult sânge deci te vei vindeca destul de repede!

   –Nu!...părinții mei! Trebuie să merg la ei! Trebuie să văd dacă sunt ok! Dacă sunt in viață! când mă ridic din pat observ că sunt îmbrăcată într-un halat subțire de un material foarte incomod. Unde îmi sunt hainele?

   –La asta nu îți pot răspunde...pentru că nu știu... spune băiatul scărpinându-se la ceafă. Abia acum îl observ mai bine. Are ochii verzi cu puncte căprui, păr blond spre castaniu si o față foarte plăcută...dar cine e? "Dacă este cu bikerii de ieri? Dar cele întâmplate s-au petrecut ieri sau...? Cât timp am dormit?"

   –Cine esti? spun îndepărtându-mă de el ușor.

   –Dean...Dean Archer! E ok! Nu te voi răni! Promit! Își ridică mâinile în semn că este safe. Nu vreau să te rănesc! Aseară erai-

   –Pe șosea, știu! Imi aduc aminte! "Deci totul s-a întâmplat ieri...asta e bine." Uite, nu pot sta aici. Trebuie să merg acasă să văd dacă ai mei sunt bine! Trebuie să plec acum! spun în timp ce îmi scot toate firele astea afurisite ce îmi sunt prinse de corp, astfel făcând aparatul acela bipăitor să scoată un sunet si mai enervant.

   –Esti sigură? Cred ca ar fi mai bine dacă ai rămâne aici pentru încă o zi sub observația doctorilor. Nu-

   –Uite, îți mulțumesc că m-ai adus aici si că îmi porți de grijă dar chiar trebuie să plec!

    Merg în pas alert cu Dean în spatele meu spre recepție. 

   –Bună ziua! Voiam să stiu când aș putea fi externată? forțez un zâmbet fals ca să nu par răutăcioasă.

   –Ămmm...dumneavoastră sunteți?

   –Billie Blackwood! Am fost adusă aseară, două plăgi, ambele cauzate de glonțuri.

   –Imediat...tastează ceva foarte repede la calculatorul din fața ei apoi își ridică privirea la mine puțin întrebătoare. Trebuie să vă vadă un doctor înainte de a putea fi externată.

   –Și când se va întâmpla asta? spun pierzându-mi răbdarea cu fiecare secundă.

   –Peste 3 ore.

   –Am înțeles! Mulțumesc! o iau spre camera din care tocmai am ieșit si mă așez pe pat..."nu pot să mai astept încă 3 ore, părinții mei nu au atâta timp la dispoziție. Trebuie să plec! Acum!" Dean tocmai ce intra în cameră când m-am ridicat in picioare.

   –Ce vrei să faci? Spune confuz dar totodată suspicios.

   –Plec! Nu o sa astept încă 3 ore ca să primesc răspunsurile de care am nevoie acum! Nu am timpul ăsta!

   –Dar nu ai haine, nu ai încălțăminte și nici cu ce să mergi. O sa mori de frig până ajungi unde vrei să ajungi.

   –Aia e! Măcar mor încercând! mă duc până la baie, observ că am urme de pământ pe față, așa că mă șterg ca să nu par suspectă și merg din nou in cameră. Dau să plec însă Dean îmi blochează calea.