Dark catacombs

127 8 2
                                    



@Caroline@


      Catacombele erau ascunse, am intrat prin biroul sau, printr-un pasaj deschis cu puterea unui Kami de lumina.
      Instinctele nu ma inseala niciodata asa ca inghit in sec, încercând sa arat cât de adunata pot. "Calmează-te. Respira."

—Ce pot face?- spun cu glasul tăiat și gura uscata.
—Doar un lucru...dar ma bucur ca ești dispusa și o vei face. Nu o sa uitam niciodată acest omagiu. Gărzi!

        La acel cuvant, câțiva Kami , protectori ai sferei , masivi și plini de putere ma înconjoară, pregătiți sa facă o bariera in jurul meu. Nu aveam unde fugii , iar catacombele erau o rețea intreaga de tunele, doar cei cu adevarat pricepuți stiau sa le traverseze fără sa se rătăcească. Peretii erau dintr-o piatra neagra, antica, cam erodată de umiditatea de acolo..
        Crispată, intru in starea de Kami. Îmi simt corpul cum arde pana la transformarea completa.

—Sunt sigura ca vom putea găsi o soluție, sa transfer energie in bariera. Trebuie sa fim calmi și sa o găsim împreuna, nu e nevoie de lupte și răniți inutili.
—Singurii "raniti" vei fi tu , iar dacă tu crezi ca sunt naiv destul încât sa te las sa pleci și sa abandonezi locul acesta sacru te înșeli amarnic domnișoară.
—"Doamnă". Și vreau sa-ti spun ca nu am in gând sa părăsesc Atlantida. Ma simt nu numai atrasa , dar și cu multă pace aici. E adevarat ținutul din care sufletele fiecărora dintre noi provin. Dacă ma crezi naiva suficient cât sa-mi părăsesc locul de proveniența, plin de lucrui și oameni atst de minunați, atunci m-ai vazut dintr-o perspectiva cam proasta. Și am trecut prin suficiente ca sa stiu depsre ce vorbesc și in fata unui moșneag care a trecut prin viața.

      Trag aer și-mi las din putere sa curga. Sa inghețe particulele umede. Sa facă un frig insuportabil...

—Și dacă crede-ti ca un Kami de nivelul meu nu e in stare sa va bata mar fundurile la toți, va înșelați. Cam naivi sa subestimati , nu credeți?

       ..... Oftez și ii privesc, uitându-se întrebători unii la ceilalți.

—Uite, nu stiu ce ați vrut. Sa ma țineți cumva  captivă toată viața, sa ma sacrificați și sa-mi turnați puterea in cea a barierei. Dar niciuna dintre opțiuni nu e sigura și puterea mea, in cantitati uriașe e instabila. Vreau doar binele, la noi toți... Spun eu cu voce liniștita, care ii calmează pe toți,inafara de conducătorul cărunt, care privea grav, dar care avea acum putina înțelegere in ochi.
—Și atunci pe cine sa contactez cu atâtea cunoștințe? Cred ca am sa-l informez pe Agathon. Șeful bibliotecii sacre ... va găsi el o soluție. Dacă nu sunt altele, vom lua metoda cu inchisul, dacă nu cooperezi, o vom lua pe cea cu sacrificiul...
—Te rog vorbește și cu Katarina-.. nu vreau sa ies cu forța, nu vreau sa va rănesc, suntem o familie oarecum!

Cât am spus ultimele cuvinte , gărzile păreau serioase și conducătorul a părăsit locul, ei ma țineau intr-o celula , unde puterile îmi erau anulate. Stăteam și ma uitam la pamantul din fata mea. Stiu ca o sa fie totul bine... ori au sa găsească ei o soluție... ori o fac eu. Incercam sa ii transmit mesaje Katarinei, totusi nu cred ca e posibil, eram mult prea adanc in pamant... trecuseră deja câteva ore. Nu a fost niciun semn de la nimeni. Gărzile patrulau pe lângă celula mea , celula care nu pare sa fi fost folosita de cel putin câteva sute de ani...
Simteam cum timpul trece din ce in ce mai incet. Gărzile ma ignorau și-și mențineau postul cu seriozitate. Cât asteptam, o oboseala înceată îmi cuprindea fiinta pana in oase. Era adânca și neagra. Probabil efecte ale anti-magiei.
Stand intinsa pe singurul obiect de acolo, un covoraș , am simțit....chair auzit putin din vocea iubite- soției mele.

'CARO- ... AI-.... E-..... NDE-...'

Erau doar fragmente, nu se intelegea nimic, dar asta înseamnă ca a pornit după mine... ca totul va fi bine și vom găsi o soluție- mereu o face-

'AICI, CATACOMBE KAT!'

Incerc sa-i transmit și simt o mica conexiune încă acolo. O sa ma găsească cu siguranta—
Nu stiu ce am făcut gresit in viețile anterioare, dar nu viața asta e cea buna pentru a ma revanșa, abia acum am început ceea ce numesc viața- viața alături de acum sotia mea-
             Am chicotit in mizeria aia de celula și am privit la palmele mele , apoi la gardieni. Ma ridic incet, cu acel sentiment de rau in tot corpul și ma îndrept spre ei, ajunsa la margine rad haotic.
             Gărzile incep sa se intrebe , îngrijorați , de ce rad in felul ala.

—Tu acolo! Taci.
—Cine ti-a permis sa vorbești asa cu un Kami de cel mai intaltime nivel? Huh? CINE?
      
              Ma comporta ca o frenetică , cu o determinare uriasa sa ies de acolo, cu ochii sălbatici, parca fără urma de conștiința.

—AM ZIS SA TACI.
CREZI CA DEȚII PUTERE PENTRU CA TU EȘTI ACOLO ȘI EU SUNT AICI , DAR STII CE SE VA INTAMPLA NU? Când ma transportați la bariera va zboara capetele nesimțiților, mai ales după cum ați vorbit cu mine, care v-ar salva ÎNTREGUL ȚINUT. Pacat, înainte eram in stare sa facem un schimb. Acum cedează. Puterea e instabila și eu o pot face și mai instabila. Pentru creierele voastre: tot orasul, toată salbaticia, toate speciile antice și oamenii vor muri INECATI. Nu veți putea evacua  pe nimeni in timpul acesta și veți fi striviți cu toții de PRESIUNE.
     
             Am zis grav toate cuvintele. Gardienii taceau. Păreau sa ma creadă.

—Și ce vrei pentru a ne salva Ținutul....?
—In primul rand sa-
Stop aici.
  
              Se aude o voce adânca , groasa, putin răgușită de bărbat. Era conducătorul.

—Nu veți face NIMIC! Nu va atingeți de nimic! Nu vedeți ca VA PACALESTIE INCOMPETENȚILOR? Era sa-mi stricați planul.

             Își îndreaptă roba si și-o scutura. Tușește și ma privește fix.

—Pardon. Acum avem nevoie de ea-

             Ca ultim semn de Amenințare, din disperare am dat tot ce am putut sa mi se vada forma Kami dar tot ce S-a întâmplat a fost modificarea ochilor.

—Nimeni nu poate sa-și folosească magia acolo! GĂRZI BARIERĂ!

              Nimic.

—AM ZIS BARIE-

              Erau toți pe jos. Fără măcar sa observe.

—Buna iubito...

             Spun și ma las jos , amețită de folosirea de putere unde nici măcar nu era posibil. A fost destula distragerea- ce bine-....
             Am căzut pe jos, pe pamantul umed, rece. Eram rece și e prima data de ceva timp când ma simt atat de fără putere. Eram rece.
             Am auzit câteva țipete pe fundal, dar sunetul din urechi nu ma lasa sa ma concentrez cât sa-mi dau seama al cui era...


           

No lies between us Part 2Where stories live. Discover now