Being Chased

Capitolul 16

             L-am văzut pe Chase cum se dă jos de pe motocicletă și se îndreaptă spre mine.  M-am uitat în jur pentru a găsi o portiță de scăpare din ghearele diavolului, dar nu am avut timp să fac niciun pas în direcția opusă pentru că mâna lui m-a prins de braț, trăgându-mă spre el.

         "De ce ai plecat singură?" întreabă vizibil enervat.

        "Lucy are treabă și nu putea să mă ducă acasă." îi spun încruntându-mă și încercând să scap din strânsoarea de fier.

        "Din câte știu, eu te-am adus la liceu deci eu trebuie să te duc acasă. Trebuia să mă aștepți." își strânge mâna și mai mult,dar nu destul încât să mă doară.

        "Unde scrie asta? Și, în plus, nu mi-ai zis că trebuie să te aștept." mă răstesc la el.

       "Credeam că e de la sine înțeles. Ai idee cât te-am căutat?" ridică puțin vocea, dar nu la fel de mult ca mine.

          Oamenii care treceau pe lângă noi au început să se hobeze. Unii cu îngrijorare și alții cu reproș pentru că vorbeam mult prea tare. Le-aș fi zis să își vadă de propriile treburi, dar nu ar fi fost prea frumos. Măcar dacă cineva ar suna la poliție ca să mă scape de Chase...

            "Nu era nevoie să mă cauți. Nu e treaba ta să mă duci acasă." zic mai calm.

           "Ba este!" îmi dă drumul la braț și își trece mâna stângă prin par, răvășindu-l.

           "Acum că ai văzut că sunt bine, poți pleca. Nu e nevoie să mă conduci acasă. Sunt destul de mare încât să-mi port  singură de grijă." m-am întors pe calcaie și mi-am continuat drumul spre cafenea.

             Chase, în loc să se ducă în direcția motocicletei lui, m-a urmărit. Mi-am băgat căștile în urechi, sperând că va realiza că nu sunt o companie bună și va pleca. Am ajuns la ușa cafenelei, iar el încăse afla în spatele meu. Arăta ca un criminal în serie ce mă va omorî din secundă în secundă. Am intrat fără să mă uit la el. M-am așezat la masa obișnuită și mi-am pus geanta pe celălalt scaun pentru ca Chase să nu stea cu mine.  A venit lângă mine, privindu-mă superior și făcându-mi semn să îmi iau geanta. Am ridicat din umeri, ignorându-l. Ridică o spranceana și își încrucișează brațele la piept. Știam că voia să mă intimideze și poate dacă nu l-aș fi cunoscut cu siguranță a fi reușit să mă facă să plec. În schimb eu doar continuam să mă uit pe meniu.

               Am ridicat și eu o sprânceană, când am văzut că rămâne lângă mine, provocându-l să-mi dea geanta la o parte și să se așeze în locul ei. Îmi zâmbește amuzat, dând din cap. Ia un scaun de la altă masă, punându-l aproape de mine.

           Mai bine nu-mi puneam geanta acolo. E prea aproape acum...

          "Rose!"  exclamă Emma fericită, scimbându-mi și mie dispoziția.

           Fir-ar! îmi era dor de ea!

           Emma se uita surprinsă de la mine la Chase. Gura îi era larg deschisă, iar ochii mai aveau puțin și îi ieșeau din orbite. Știam că acest comportament ciudat se datora tipului incredibil de arătos de lângă mine. Probabil că într-un interval de cinci minute, deja va fi fermecată de el.

         Până și o piatră se poate îndrăgosti de el!

         "Rose?" întreabă Emma de parcă vrea să se asigure că sunt eu.

         Mulțumesc pentru votul de încredere, Emma! Ce? Nu pot fi văzută cu un model masculin pe stradă doar pentru că sunt dubioasa Rose?