Being Chased

Capitolul 13

        "Scumpo, hai la culcare! E târziu și mâine trebuie să te duci la școală!"

      "Mami, nu mă culc fără urșulețul meu! Nu-l găsesc pe nicăieri!"

     "Era pe aici pe undeva. Haide, îl vom cauta mâine. Acum e târziu."

     "Dar, mami, eu, fără el, nu pot dormi! Cine mă va apara de toți monștri din camera mea? Mă pândesc când sunt singură ca să mă mănânce."

      "Bine. Liniștește-te, îl vom găsi. Promit!"

      "Pe cuvânt de cercetaș?"

     "Da, scumpo. Pe cuvânt de cercetaș."

    "Bine, mami. Te cred. Dar să știi că eu nu mă culc fără el"

      "Oh, dar ce încăpățânate suntem."

        "Mami! Nu-mi place când îmi zici așa."

       "Dacă ăsta-i adevărul... Uite-l, l-am găsit!"

        "Mi-a fost dor de tine, domnule Ursuleț. Să nu mai pleci niciodată de lângă mine."

        "Hai, sus! Acum că-l ai, trebuie să te culci."

       "Bine, dar trebuie să vii și tu cu mine."

       "Ok, scumpo."

       "Mami, de ce nu te pot lua de mână?"

       "Oh, îmi pare atât de rău! Timpul meu aici a expirat. Te voi proteja și iubi din cer. Voi fi îngerul tău de acum înainte. Îmi pare rău... atât de rău, scumpo."

       "Mam-mami, ce faci? Un-unde pleci? M-mă la-lași singură a-aici cu t-toți c-cei care v-vor să m-mă mănânce?"

         "Nu te voi lăsa niciodată singură! Dacă aș fi putut face ceva mai mult în legutură cu asta, aș fi făcut-o. Nu e vina mea, scumpo. Îmi pare rău."

        "M-Mami! T-te rog, nu mă părăsi!"

         "Îmi pare rău!"

        "T-te roog!"

         "NUU...!"

          Am deschis repede ochii și m-am ridicat în fund. Respirația îmi era sacadată și stropi de transpirație îmi curgeau pe ceafă și pe frunte. Tremuram schizofrenic, strângând cearșaful mai tare la piept.

        "A fost doar un coșmar, doar un coșmar... din nou." repet acele cuvinte ca o mantra, calmându-mi inima ce bătea cu putere.

        Am închis ochii strâns și mi-am lăsat capul înpoi pe pernă. Am expirat adânc și lacom un miros care nu-mi aparținea, dar care îmi era familiar. Mi-a luat câteva secunde ca să mă dezmeticesc din coșmarul pe care l-am avut și alte câteva ca să-mi dau seama că nu mă aflu în camera mea, ci în cea în care am fost în urmă cu câteva săptămâni. Dar proprietarul ei nu era pe nicăieri.

           De data aceasta, cum știam unde mă aflu, nu am început să mă panichez. Doar m-am ridicat în fund din nou, analizând încăperea. Draperiile erau trase, nu știam ce oră era din cauza întunericului ce mă învăluia din toate părțile. Totuși puteam distinge lucrurile din cameră. Totul era la fel ca ultima dată. În afară de câteva cărți așezate pe birou, nimic nu era schimbat. Patul era la fel de confortabil și primitor și, deși nu voiam să mă mai dau jos din el niciodată, am facut-o pentru că dorința de a studia în de-aproape obiectele de aici a învins