Being Chased

Capitolul 35

    "Iubito?" vocea lui Chase mă trezește din reverie.

    "Huh? Da?" îmi întorc capul într-o parte pentru a îi întâlni privirea.

    Acei ochi de smarald de care m-am îndrăgostit irevocabil și iremediabil mă privesc curioși și îngrijorați. Chase se încruntă în timp ce îmi analizează expresia. Avea o mână pe volan, iar cealaltă o ținea strâns pe a mea în poală. Încă îi puteam simți entuziasmul compleșitor și adrenalina îmbătătoare de la cursa care s-a terminat nu cu foarte mult timp în urmă.

    Vă întrebați cine a câștigat?

    Nu e greu de ghicit ... Expresia de superioritate și aerul de îngâmfare pe care îl emană prin toți porii, făcând atmosfera din mașină puțin încărcată, trădează egoul care i s-a mărit considerabil. Chase era conștient că va ieși învingător încă de la prima tură terminată. S-a jucat cu Drake, făcându-l să creadă că va avea o șansă de această dată. Până la finalul cursei Drake era un pachet de nervi întinși la maxim, fiindu-i foarte ușor lui Chase să îl zdrobească.

    Cursa dintre cei doi a fost mai mult un război psihologic, amândoi dorind să se descurajeze reciproc prin manipularea slăbiciunilor. Ghinionul lui Drake este că Chase este un maestru în arta disimulării. Impulsivitatea lui și excesul de încredere în sine i-au făcut treaba mult mai ușoară tipului de lângă mine. A fost ca furatul unei bomboane de la un copil, după cum a spus.

    Drake nu a primit prea bine vestea înfrângerii rușinoase. Și-a calmat temperamentul agresiv printr-o ploaie de pumni și șuturi în cele mai apropiate obiecte sau... ființe umane. Chase a profitat de starea deplorabilă, demnă de milă în care se afla, punând paie pe foc prin ironia atât de caracteristică lui. Pentru a-l ataca la rândul său, Drake și-a rostit din nou discursul spus mie și lui Lucy. A fost suficient pentru Chase doar o amenințare ca imediat după ce cuvintele au fost rostite, pumnul iubitului meu să zboare către gura lui, umplându-i-o de sânge. I-a trebuit ceva lui Dean să-l oprească din a-i desfigura fața complet, ținând cont că nici el nu era la fel de calm pe cât părea.

    "Te-am întrebat dacă ești bine? Pari puțin distrasă." îmi sărută dosul palmei, întorcându-și privirea la bezna din față.

    "D-da. Sunt obosită, doar atât. Nu-ți face griji, după un somn lung voi fi ca nouă." zâmbesc, deși nu putea vedea din cauza întunericului.

    "Te îngrijorează ce v-a spus Drake?" întreabă după câteva momente de liniște.

    "P-poftim?" întreb la rândul meu, încurcată.

    "Dacă te frământă amenințările lui Delano, te asigur de pe acum că nu vă va atinge nici măcar cu un deget. Voi avea grijă de el." în tonul său era o promisiune periculoasă.

    Oh, nu! Ce are de gând să facă? Și mai important, ce este în stare să facă?

    Nu-l cunoști atât de bine. Încă nu știi ce poate face cu adevărat.

    "N-nu. Sunt doar obosită, ți-am zis." mă grăbesc să îi răspund.

    Se uită la mine cercetător. Voia să fie sigur că spun adevărul, că sunt sinceră cu el. Mi-am ținut în frâu sentimentele, adoptând o expresie impasibilă. Nu doream să îmi fac griji și de ceea ce ar putea face Chase. Aveam prea multe pe cap acum, încă o problemă în plus și îmi cumpăram un bilet dus către cel mai apropiat sanatoriu. Speram că l-am convins că totul este în regulă, pentru că nu a mai zis nimic după aceea.

    Mai aveam câțiva kilometri până ce ajungeam acasă. Ploapele mi se lăsau greaoie ori de câte ori o melodie lentă se auzea în surdină. Era trecut cu mult de miezul nopții, totul fiind îngropat în liniștea nopții de februarie. Los Angeles-ul are o climă ca de primăvară iarna, aerul răcoros fiind singurul lucru care te face să îți achiziționezi o jachetă. Spre deosebire de Seattle, ale cărui ierni sunt mai friguroase, aici te trezești cu temperaturi de peste zece grade în acest timp al anului.