Cine Cade Primul Pierde | Pauza

10. "Game Over"

                    ~Mi-am dorit mereu un final perfect. Acum am invatat, pe propria piele, ca unele poezii nu rimeaza si unele povesti nu au un inceput clar, nici continut si poate nici final... ~

 

                 Se lăsă să cadă pe pat oftând extenuată. Durerea de coloană era de-a dreptul criminală, iar tălpile o dureau de parcă era în timpul unei şedinţe de acupunctură. Cu piroane în loc de ace. Îşi prinse podul nasului între degete şi masă preţ de câteva secunde zona, după care îşi apăsă ochii în orbite. O singură dată mai fusese atât de extenuată: după înmormântare. Atunci enormitatea celor întâmplate o lăsase aproape fără raţiune. Timp de câteva zile fusese un mic roboţel de ebonită ce lucrase fără încetare. Abia apoi simţise şi cealaltă oboseală, când toată lumea plecase şi ea rămase în urmă cu casa, beţivul şi bolnava.

                 Dacă Thibault ar fi fost viu atunci, ar fi avut grijă de ea, ar fi ajutat-o. Oricât de mult s-ar fi certat, rămânea mereu surioara lui mai mică. Şi Thibault îşi făcuse din a o proteja şi a o face fericită, un fel de scop în viaţă. Cum ar fi putut să o facă mai fericită decât dacă ar fi rămas în viaţa ei până la capăt?

                 Dar nu era. Nu fusese nici la înmormântare – ar fi fost culmea – şi nu fusese nici azi. Poate dacă ar fi fost lângă ea, ar fi fost mai sigură pe sine când trebuise să îşi dea acordul cu privirea la internarea lui Heather. Steven reuşise cumva să o convingă că ăsta era cel mai bun lucru pentru ea şi pentru mama ei în acelaşi timp. Toată vara îi purtase de grijă femeii şi asta îi dăduse o ocupaţie. O iubea pe mama ei şi nu era aşa o mare povară să aibă grijă de ea, dar ar fi minţit dacă ar fi spus că nu-i fusese greu deloc. Şi acum... în curând avea să înceapă ultimul an de liceu. Avea nevoie de timp să înveţe şi să se pregătească, avea nevoie de timp pentru ea. Ştia toate astea, dar Steven nu cu argumentul ăsta câştigase lupta.

                 Nu, Steven îi spusese cât de mult conta ca o persoană să fie îngrijită aşa cum trebuie. Îi arătase cât de important era ca o persoană să fie mereu lângă Heather, o persoană care are cunoştinţe medicale. Femeia avea nevoi speciale şi asta însemna că tratamentul ei trebuia să fie unul special. Ea nu avea cum să îi ofere de una singură aşa ceva şi îşi dorea din inimă tot ce era mai bun pentru mama ei. Argumentul ăsta câştigase.

                 Apoi Steven o ajutase cumva să rezolve problema banilor: banii pentru internare aveau de acum încolo să fie extraşi direct din contul bancar cu salariul lui Victor. Aşa nu avea de ce să se îngrijoreze că suma nu este plătită la timp şi mama ei va fi dată afară, sau mai rău... se vor comporta urât cu ea. Dar asta fusese poate partea uşoară. Urmase apoi treaba cu mutatul şi doctorul acela drăguţ îi spusese că pacienta are nevoie de un mediu familiar pentru a se putea simţi bine. De aici oboseala. Împăturase haine şi aşternuturi de pat cât pentru o lună întreagă. Apoi împachetase lucrurile care ştia că îi erau dragi mamei ei, îi printase o mulţime de poze cu ea şi cu Thibault. Îi printase chiar şi vreo două cu ea şi Victor – chiar dacă pe bărbat se părea că îl doare în cot de toate ce se petrece – şi după ce le înrămase, i le aşezase pe pereţii camerei ei de la azil. Două zile lucrase aproape fără încetare, doar că mamei ei să îi fie bine, să nu ducă lipsă de nimic şi să se simtă ca acasă chiar şi acolo, printre străini.

                 Şi Steven avusese dreptate, îi era mult mai bine acolo. Ei ştiau cum să aibă grijă de ea şi asistentele fuseseră chiar drăguţe. Totuşi, acum că era acasă şi nu mai avea de pregătit nici un ceai cu sedative, nici o scrisoare falsă şi nici măcar vreun prânz bine condimentat cu tot felul de medicamente, lipsa de ocupaţie era un adevărat blestem. Mintea ei începea să zburde prin locuri în care hotărâse să pună bandă ca la un loc al crimei – trecerea interzisă. Nu avea voie să se gândească acolo şi contrar durerii ce i se aşeza de fiecare dată în piept, gândurile îi fugeau mereu înspre Franţa.