3. Balonașe

4.8K 338 51
                                    

               

~Niciodata n-am spus ca te urasc. Am spus doar ca in cazul in care ai lua foc, nu as ezista sa imi prajesc cateva nalbe. E-o mare diferenta.~ 

              

Tot weekendul umblase pe vârfuri şi reuşise să evite orice fel de întrevedere cu el. Se ocupase de mama ei exact ca înainte, gătise, făcuse curăţenie dintr-un capăt până în celălalt al casei. Fusese chiar si la mormânt şi aranjase florile. Şi apoi ca în fiecare seară, a plâns cu faţa îngropată în perină. Fusese chiar fericită că reuşise să îl evite.

              Dar fericirea ei părea că trebuie să fie de fiecare dată de scurtă durată. Pentru că iluzia de pace tocmai avea să fie spulberată. Pumnii lui loveau uşa de la camera ei cu o forţă gata-gata să o scoată cu tot cu toc din perete. Era beat. Știa asta după cum îi suna glasul. Şi poate şi după numărul de înjurături care îi ieşeau pe gură pe minut.

              Era luni dimineaţa şi avea să plece din nou cu vânătăi la şcoală. O ştia prea bine. O simţea până în măduva oaselor. Acum avea motiv dublu să nu poarte tricouri. Problema era însă că nu ştia ce făcuse că să merite asta. Adică nu îi stătuse în cale. Nu îi ceruse bani, de mama ei se ocupase, de rezervă de bere nu se atinsese, aşa că mintea ei caută cu disperare vreo greşeală care să explice tratamentul.

              Uşa se trânti brusc de perete făcând-o să tresară, dar nu apucă să facă nici o mişcare căci cureaua era prea lungă. Fâşia de piele tăbăcită se izbi usturător de obrazul ei pocnind. Nu-şi amintea vreodată să fi fost atât de îngrozită ca acum.

              Urla la ea şi cu fiecare cuvânt cureaua se izbea din nou de trupul ei lăsând în urmă linii rozalii arzătoare. Nu mai plângea. Scâncea la fiecare lovitură şi lacrimile într-adevăr curgeau în şir neîntrerupt pe obrajii ei, dar nu plângea. Nu avea rost. Oricum nu o auzea nimeni.

              La începu încercase să scape, dar nu reuşise decât să îl înfurie şi mai tare şi implicit să o lovească şi mai crunt. Pierdu şirul loviturilor când cascadă de cuvinte începu a se infiltra în sfârșit în mintea ei.

              Te dau afară din casă! Nenorocită!... Pe bani?... Cu cine?... Plod? şi lanţul de cuvinte începu a se învârti în jurul aceleiaşi teme. Încremeni. Chiar și numai gândul că ar ajunge chiar atât de rău încât să facă aşa ceva, o făcu să se cutremure.

              Ea? Credea că se culcase cu cineva pentru bani? De unde şi până unde? Ce băutura îi dăduse asemenea idei trăznite?

               -M-ai văzut? îl întrebă prefăcându-se îngrozită. Sau ce m-a dat de gol? îl provocă ea mai departe, testandu-i nervii până la limită.

              Dar ştia prea bine ce face. Adunase destul de multă experienţă până în momentul de faţă. Loviturile încetară brusc şi bărbatul o privi cu o furie ce-ar fi putut să o transforme în cenuşă.

               -Dacă da sfântu' să-mi apari acasă cu burtă la gură, şi tu şi maică-ta zburaţi în stradă. Acum dispari şi adună mizeriile din curte până nu mă răzgândesc şi te calc în picioare! Și dacă pun mâna pe nenorocitul care a făcut asta îi tai bijuteriile jos, m-ai înțeles?

              Nu si dacă punea ea mai întâi mâna pe el!

              Dar mai întâi trebuiau îndeplinite ordinele, nu-i aşa? Nu că i-ar fi păsat ei de ordinele date de Victor. Fusese o vreme când crezuse că mamă şi tată îţi sunt cei care îţi dau viaţă. Tss, cât de naivă fusese. Acum era doar curioasă să vadă ce îl determinase să gândească aşa ceva și la o ora criminal de mică. Aşteptă până când uşa camerei se trânti şi paşii lui se auziră de undeva de pe scări şi abia atunci ieşi de sub plapumă. Îşi interzise să se uite peste urmele lăsate de curea. Momentan avea de lucru și oricum, nu avea de gând să-l provoace într-atât încât să-i mai facă o „colecţie". Pe deasupra avea timp mai încolo să se îngrijoreze de mascarea lor.

Cine Cade Primul Pierde | PauzaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum