Întâlnirea ciudaţilor

∞ Un mod original de a spune "te iubesc"

Dacă vreţi să intraţi în starea personajelor, ascultaţi melodia în timp ce citiţi.

P.S.: În fotografie este Owen, cel de acum.  

___

● Geoff

     Încuviinţând, îşi îndreaptă privirea spre persoana care l-a strigat. Zâmbeşte şarmant, privind-o fix în ochi pe fată, apoi îşi lasă greutatea pe piciorul drept. Roşcata o îmbrăţişează pe Lindsay, apoi îl sărută pe ambii obraji. Poate jura că a mai văzut-o undeva, dar nu îşi aminteşte exact în ce împrejurare. Fiind sigur că îi scapă ceva, spune, întrerupând discuţia dintre cele două prietene:

-Scuză-mă, nu ţi-am reţinut numele.

-Myra, se prezintă fata cu glasul piţigăiat, iar Geoff aproape îi spune să tacă pentru că îl zgârie pe creieri vocea ei.

     Aprobă din cap, amintindu-şi unde şi când a întâlnit-o. La petrecerea din club de ziua surorii lui. I-a oferit şi un suc, parcă.

-Eu sunt, începe, dar este oprit de roşcată.

-Geoff Wallace, chiţăie fata. Ştiu!

      Nu îşi poate reţine zâmbetul mândru şi îi face cu ochiul, fapt ce a determinat colorarea în roşu aprins a obrajilor Myrei. Îi place că are acest efect asupra fetelor şi simte că şi-a intrat în mână de când a început şcoala. Este abia decembrie şi în urmă cu două zile s-a despărţit de a şaptea fată pe nume Beatrice, fiindcă voia să îl prezinte părinţilor, iar asta nu se poate întâmpla după abia două săptămâni de când erau împreună. Plus că începuse să controleze relaţia şi era foarte geloasă.

     O voce de femeie, rece şi familiară, îi distrage atenţia. Apoi îi simte palma mică presându-i umărul şi se strâmbă. Afurisită femeie! I-a mai spus de două ori că nu întârzie, dar nu ştie cum se face că mereu îl găseşte pe coridoare.

-O doamne, copii! Ţipă doamna Armstrong cu tonul ei melo-dramatic înfingându-şi degetele în carnea blondului, durerea simţindu-se mai ceva ca atunci când era mic şi făcea baie în apă fierbinte. Desigur, fraţii Wallace hoinăresc pe holuri. Nu ştiţi că au trecut cincisprezece minute din oră? Şi tu, domnişoară Wilson? V-au compromis, gata?

      Linişte.

-Hai, treceţi la clase, adaugă imediat cum vede că nu e băgată în seamă. Şi tu, domnişorule Wallace, sper că nu ai uitat de detenţie!

       Geoff mormăie o înjurătură, prin care invoacă demonii pentru a o ucide pe profesoară. Doamna Armstrong îl întreabă ce a spus, la care băiatul îi răspunde că nu a uitat şi pleacă, mulţumind pentru surzitatea femeii. Înainte să facă la dreapta, aruncă o privire în spate şi observă doar o fată blondă care intră în baie. Surprinzător, blondul ştie că îi va fi dor de bătrână după ce va absolvi. Îi este profesoară de geografie de când avea treisprezece ani, iar într-o perioadă a fost şi dirigintă. Pare acră, dar este una dintre cele mai liniştite persoane pe care le cunoaşte. Îşi verifică telefonul înainte să intre la detenţie, ştiind că îi va fi confiscat pe parcursul orei de Bugg – profesorul de istorie - care avea liber şi se oferise voluntar pentru a fi cel mai enervant om de pe planetă pentru o oră.

Omule, unde eşti? eu şi băieţii plecăm acum cu maşina lui Joe. suntem în spate. hai odată.

      Geoff plescăi nervos din limbă şi butonă rapid un mesaj ca răspuns pentru cel primit de la Dean.

Detenţie.

        Apăsă pe „trimite” ştiind că amicul său se va prinde. Făcuse o obişnuinţă din a pierde vremea la detenţie aproape în fiecare zi. Ar trebui să-şi aducă patul de acasă. Azvârli telefonul în buzunar, ignorând vibraţia puternică venită din acelaşi loc şi îi fu prea lene să verifice mesajul. Îşi trosni oasele degetelor, ducându-şi mâinile în faţă, apoi îndreptă spatele, ştiind că cincizeci de minute de stat pe un scaun incomod îl va cocoşa de tot, încât pauza următoare va trebui să o petreacă lângă un perete, încercând să îşi îndrepete spatele din nou. Alergă puţin pe loc, pregătindu-se pentru o altă oră pierdută degeaba din viaţa lui.