Întâlnire cu destinul (Finalizată)

Capitolul 30

      Cândva, pe parcursul timpului am învățat să mă detașez de toate lucrurile care îmi făceau rău. Mi-am creat o armură de protecție, care să nu permită intemperiilor să pătrundă.

       Apariția lui Han în viața mea a năruit tot ce construisem înainte spre binele meu. Dar nu regretam, el îmi făcea un bine suprem.

       Voisem, așteptasem cu anxietate să îmi povestească tot, să clarifice toate nelămuririle care crescuseră ca o molimă pe conștiința mea. Dar acum cuvintele lui mă ardeau, creau noi și noi curiozități, țeseau în jurul lor alte intrigi și mă simțeam alergând în loc. Parcă nu ajungeam nicăieri.

       Undeva în străfundul minții mele ceva îl condamna, ceva nu îi accepta explicațiile.

       Han s-a îndepărtat de mine și parcă dintr-o dată m-a cuprins un fior înghețat. Începeam să mă tem că nu avea să-mi placă ceea ce urma. Deși apreciam enorm efortul lui de a trece din nou prin acele clipe groaznice.

       Davis s-a sprijinit cu spatele de perete, încrucișându-și picioarele si adâncindu-și mâinile în buzunarele de la pantaloni. Avea o mină mai detașată și se părea că trecuse de momentul crucial.

      — Pe parcursul cercetărilor, am aflat că tipul acela trimisese mesaje de amenințare mai multor persoane. Una din acelea fiind Simone. Pentru a afla mai multe detalii, am fost nevoit să iau legătura cu ea și să-i explic despre ce era vorba. Ea spre deosebire de tine le citise, dar niciodată nu le-a dat vreo importanță.

       În mine se forma un ghem de furie. El îmi zisese tot timpul că ascunsese adevărul de mine pentru a mă proteja. Dar alți oameni avuseseră dreptul de a fi înștințați. Cu toții în afară de mine. Vorbele lui sădeau o altă îndoială în capul meu. Cum mă putea iubi măcar, dacă eu fusesem de la început doar un caz? Doar o ființă stupidă și fragilă care avea nevoie de protecție?

       — Nu înțeleg, de ce m-a avertizat atunci în privința ta? am întrebat confuză, cu gândurile pe cale de a o lua razna.

       — Habar nu am. Nu știu ce e în capul ei și nici nu-mi doresc, a venit cu nonșalanță răspunsul lui. Poate că e doar geloasă și vrea să se răzbune pentru faptul că nu i-am acceptat avansurile...

       — Poftim? l-am întrerupt simțind cum ochii mi se căscau considerabil de mult.

       — Eh, e o nimica toată. Ea voia doar să se culce mine, iar eu nu eram interesat. Argumentele lui mă enervau. Vedeam un nou Han, care nu îmi plăcea absolut deloc. Unul care nu lua în serios populația feminină. Nu mă luase nici pe mine, dacă stăteam să mă gândesc bine. Nu avusese nici măcar încredere să-mi destăinuie lucruri care țineau de interesul meu personal.

       — Pentru tine totul e nimic, am început cu voce stinsă.

       — Poftim? el a devenit imediat atent.

       — Cât de proastă mă crezi, a? S-a uitat confuz la mine.

       — Despre ce vorbesti? s-a precipitat, scoțându-și mâinile din buzunare și înaintând spre mine. S-a oprit la mai puțin de un metru, atunci când m-am ridicat și eu, ca un fulger, în picioare.

       — Toți știau, toți, tonalitatea vocii mele urca în timp ce mă străduiam să-mi adun gândurile. Doar eu eram proasta pe care o țineai în umbră. Care nu avea voie să știe. Eu eram tipa cu care te jucai atunci când te plictiseai de celelalte, nu?

       Un gust amar îmi invadase gura și parcă nu puteam scăpa de el.

       — Elle, a întins el brațul spre mine, dar l-am parat cu palma.