Întâlnire cu destinul (Finalizată)

Capitolul 17

Edenul a fost mai frumos decat oricare alt loc de pe pământ, chiar daca eu nu vizitasem prea multe. Eram înconjurată de sentimentul de căldură și plinătate.

    Nu mai puteam să dorm, dar nici nu mă simțeam dornică de a deschide ochii, voiam să mă îmbăt în continuare cu toate senzațiile care mă năpădeau într-un mod dulce și plăcut și pe care voiam să le savurez din plin. Nu eram dispusă să ratez nimic din tot ceea ce era nou pentru mine.

    Mi-am mișcat un picior și de abia atunci am realizat că acesta mi se odihnea fără nici o grijă între cele ale lui Han. M-am rușinat imediat și mi-am dus din reflex mâna la gură, ca să acopăr orice sunet mi-ar fi putut scăpa din cauza surprizei puțin jenante pentru mine. Dar mai apoi când am deschis ochii și i-am făcut cât cepele, am constat cu stupoare ca de fapt eram tolănită aproape cu întregul corp pe el. Brațul meu se sprijinea acum de pieptul lui, iar capul mi se odihnea pe umărul său.

    Doamne, cum ajunsesem în postura asta? Și nici nu voiam să mă mișc, să mă îndepărtez, de teamă să nu-l trezesc. Trăiam ceva minunat și aș fi vrut să nu mă mai trezesc niciodată din asta.

    Era incredibil că după o zi și o noapte întreagă el încă mirosea minunat. Am ridicat puțin capul și l-am adulmecat cu nerușinare, simțindu-mă ca o puștoaică năzdrăvană. Pieptul i se ridica și cobora în mod regulat, semn că dormea încă. Aș fi vrut să întind gâtul și să-l sărut. Să ating cu buzele barba de abia crescută, pielea aspră și bronzată, iar buzele... Înghițeam în sec deja.

    Ce mă fac cu tine, Ella? m-a întrebat conștiința care se trezea la viața în cele mai nepotrivite momente. Trebuia să pun distanță între corpurile noastre, altfel propria dorință m-ar fi trădat.

    Am încercat cu mișcări ușoare, dar neîndemânatice să-mi eliberez piciorul dintre ale lui și apoi m-am străduit să mă ridic foarte încet. Când am crezut că deja reușisem cu succes să mă dau jos din pat, o mână fermă mi-a prins încheietura brațului țintuindu-mă în loc. Am întors automat capul doar ca să dau nas în nas cu cel care mă ținea captivă.

    — Unde crezi că pleci?

    — Ă..., m-am fâstâcit rușinată, îmi era... sete. Da, am gesticulat ca și cum tocmai atunci îmi aminteam ce voisem de fapt, mă duceam după un pahar cu apă.

    S-a uitat o clipă aproape interminabilă la mine. Era... flămând, știam asta, o simțeam. Apoi fără nici un avertisment am fost trasă la pieptul lui și tot ce am auzit, înainte ca buzele lui să se lipească cu nesaț de ale mele, a fost:

    — Și mie...

    Și  Doamne, cum mai simțeam setea lui în felul avid în care îmi savura buzele, erau peste ale mele și apoi ale mele peste ale lui, și tot așa, într-un joc în care nu mai știam cine conduce. Dar de fapt nici nu conta. Limba lui se împleticea cu a mea, iar palmele sale erau adânc înfipte în părul meu, astfel încât să nu pot face nici cel mai mic gest de împotrivire. De parcă aș fi comis o asemenea prostie! Eram exact unde voiam să fiu în acest moment.

    M-am prins de marginile cămășii lui căutând un oarecare echilibru, deși era inutil, deoarece eram așezată în pat. Eram beată, nebună de fericire, trăiam un vis și voiam doar să mă bucur de el și să nu se sfârșească vreodată.

    A întrerupt sărutul pentru că aveam amândoi nevoie urgentă de aer și cu toate că fusesem parteneri în egală măsură, sesizam o oarecare notă dominantă în gestul lui. Era ca și cum voia să-mi dea de înțeles că totuși el conduce în acest început de... orice ar fi ceea ce se întâmpla momentan între noi. Relație? Oare era prea devreme să îi dăm un nume?