Dezamăgiri și pete de sange

Capitolul 10

Privește femeia din fața lui și nu-i vine să creadă cât de mult s-a schimbat. Până nu de mult ar fi băgat mâna în foc că Ana este cea mai blândă și înțelegătoare femeie, însă acum, văzând-o în fața lui și ascultând-o, n-ar mai risca să se ardă.

Nu știa ce a făcut-o să se schimbe atât de mult, dar avea să găsească motivul cu orice preț. Și dacă pentru schimbarea aceasta era implicată vreo persoană, atunci avea să regrete amarnic. Cu prețul vieții dacă ar fi nevoie.

— Tu nu înțelegi că nu-mi poți comanda viața așa? Vreau să plec acasă, Max! Locul meu nu este lângă tine și nu poți să mă ți aici cu forța.

— Cum vrei să-ți explic că tu n-ai să mai pleci de aici și că vei rămâne lângă mine? Pentru totdeauna. adaugă atunci când aceasta se întoarce cu fața spre el.

— Dacă îți este frică că am să vorbesc despre cele întâmplate, pune-mă să semnez un contract de confidențialitate și lasă-mă naibii în pace! Nu vreau să stau în casa asta. Nu vreau să stau lângă tine. Nu înțelegi chestia asta?

I se putea citii furia din ochi. Max își încleștă maxilarul pentru câteva secunde și strânse atât de tare mingea anti stres ce o avea în mână, încât avea impresia că s-a sfărâmat toată. Apoi clipi de două ori și afișă cel mai blând zâmbet din univers.

— Dar Ana, nu spune nimeni că trebuie să stai închisă în casă. Ai întreaga grădină la dispoziție. Poți să ieși și să te plimbi când dorești.

Ana își dă ochii peste cap sătulă de toată șarada pe care Maximilian i-o face în fața ochilor. Habar nu avea de ce era atât de încăpățânat și nu voia s-o lase să plece acasă. Nu știa nimic despre noul Max. Și nici nu-și dorea să afle ceva.

— Ești imposibil! Măcar ai ascultat ce naiba am vorbit eu aici de o jumătate de oră?

— Când vine vorba despre tine îți ascult și respirația, Ana.

Își dă ochii peste cap, nu crede nici un cuvânt din cele spuse de Max. Dacă ar avea puterea necesară l-ar strânge de gât. Era acolo de două zile și deja simțea că o ia razna.

Cu o zi în urmă, când a fost prinsă stând de vorbă cu bucătăreasa și trasă la răspundere, îi venea să-i scoată ochii. Numai ea știa cum a reușit să se abțină și să plece în camera atribuită fără să mai iasă de acolo. Însă acum, când a fost luată din nou la răspundere doar pentru că a vrut să dea o mână de ajutor, simțea că va exploda în orice secundă.

— Aham. Și de câte ori respir pe minut? Nu putea să nu fie ironică, mai ales că o enerva cu fiecare clipă tot mai tare.

— Suficiet cât să-mi dau seama că nu-ți sunt indiferent.

— Asta crezi sau îți imaginezi?

Se abține să nu izbucnească în râs. Pur și simplu nu mai știa cum să se comporte cu el și cum să-i vorbească. A încercat cu binele și l-a luat cu calm, însă nu se poate așa ceva când vine vorba de Maximilian. De noul Maximilian...

Era foarte conștientă că se comportă precum o fetiță răsfățată, dar să moară dacă îi pasă. În acest moment tot ce-și dorește este să plece din casa aceea și de lângă Max. Dacă mai avea să stea mult pe lângă el, îi era frică că avea să-i afle secretul.

Acel secret trebuie să rămână acolo unde e și să-l ducă cu ea în mormânt!

— Asta este realitatea.

Se lasă pe spate pe spătarul scaunului și zâmbește în direcția ei. Cu toate că era diferită acum, inocența îi era intactă, iar acest lucru îl făcu să zâmbească și mai mult. Fără să se gândească o secundă la ce face, se ridică în picioare și din trei pași este lângă ea.

Această mișcare neprevăzută o ia prin surprindere pe Anastasia și încearcă să pună distanță între ei. Cu spatele lipită de ușă, intenția ei de a fugi este una ratată, iar acest lucru îl face pe Maximilian să zâmbească, din nou. Privirea celor doi se întâlnește, aerul devine brusc mai puțin și respirația Anei mult mai precipitată, făcându-i pieptul să i se miște frenetic.

Un singur pas mai era între ei și corpurile lor aveau să se atingă. Frica ce se citii în ochii femeii îl făcu pe Max să se încrunte. Ce Doamne s-a întâmplat cu ea de îi era atât de frică de el?

A urmărit-o îndeaproape timp de doi ani, însă după aceea a renunțat la asta. Avea mereu un om pe urmele ei în caz că avea să i se întâmple ceva rău, însă atât. Era informat doar pentru momentele în care era afară din casă și nimic mai mult, deoarece atât a cerut el să-i fie raportat.

Distanța dintre ei se micșoră fără să-și dea seama și atunci când mai erau doar câțiva centimetrii până să fie lipită cu totul de el, își ridică mâna și îi mângâie fața. Să o aibă atât de aproape de el și să n-o poată atinge, era cea mai mare tortură.

— Te rog...

Vocea șoptită a Anei îl făcu pe Max să înghită în sec. Numai el știa cum reușea să se abțină și să nu sară pe ea chiar acum.

— Ce mă rogi, Ana?

— Te rog, lasă-mă să plec.

Nu clipi nici unul dintre ei. Intensitatea cu care se privesc amândoi este peste măsurile normale. Nici un om nu are cum să privească așa pe cineva, atât de intens, dacă acea persoană nu înseamă cu adevărat nimic pentru el. Este imposibil ca o asemenea intensitate să existe între cineva pentru care resimți ură.

— Nu pot, Ana. Din momentul în care am pus ochii pe tine, în camera aceea alături de Armand, am știut că n-am să-ți mai pot da drumul.

— De ce încerci să mă amăgești așa? De ce nu vrei să înțelegi că vorbele astea nu mai acționează asupra mea?

În acest moment, când o privea așa, îi era frică că avea să cedeze. Că avea să-și aducă aminte de ceea ce a fost între ei și toate sentimentele aveau să i se trezească la viață. Și nu-și dorește asta. Nu când știe atât de bine că poate s-o trădeze în orice moment.

— Pentru că deși spui una, corpul tău spune alta, Ana. Corpul tău vibrează doar când te ating. Corpul tău mă recunoaște doar auzindu-mi vocea. Am să-ți demonstrez că locul tău e lângă mine și atunci vei înțelege că încă te iubesc.

Fără să-i dea ocazia Anastasiei să-i răspundă, se apleacă și își unește buzele cu ale ei. Doar cât i le atinse și simți cum ia foc. Un sărut cast, fără pic de sentimente ar spune alții, însă atât de intim și intens pentru cei doi, încât Ana își închise ochii și așteptă continuarea.

O iubire neterminată va arde mocnit întreaga viață.

_____________________________________

Știu că mâine nu o să am timp să vă ofer acest capitol, așa că, înainte să mă pun la somn, am zis că este momentul potrivit.

Nu am lăsat nici un cuvânt până acum, pentru că pur și simplu nu știam ce să vă spun. Acum, însă, vreau să vă mulțumesc! Fără de voi aș fi doar un nume fără de ecou. Alături de voi, Andrada Whaite devine o persoană adevărată. Vă mulțumesc pentru tot! Pentru fiecare încurajare, pentru fiecare steluță și comentariu, pentru tot!

Vreau să vă urez sărbători frumoase pline de magie și liniște sufletească!