Dezamăgiri și pete de sange

Capitolul 4

Privi ecranul calculatorului de cel putin zece ori și tot de atâtea voia să-l spargă. Dar cel mai important, voia să ucidă persoanele care au îndrăznit să pună mâna pe Anastasia. Închise aparatul electronic cu atâta ură, încât nu știa dacă l-a spart sau doar i s-a părut.

Nu, nu putea fi adevărat tot ceea ce i se întâmplă în acest moment. Nu putea fi adevărat ca îngerul lui păzitor să nu mai fie în siguranță. Nu-și putea imagina prin câte trece singura femeie pe care a iubito în viața lui fără ca el să poată face ceva.

În momentul în care văzuse cu acel nenorocit se descheiase la pantaloni și o obligase pe Ana să... Închise ochii strâns, în speranța că va putea șterge acele imagini de pe retină. În acea clipă își jurase că-l va găsi pe cel care a răpit-o și primul lucru pe care avea să-l facă, va fi să-i taie boașele acelui nenorocit.

— Cine a adus asta?

Își chemase toți oamenii în biroul lui. Și nimeni nu știa cine a adus plicul cu acel USB. Își trece palmele peste față și scrâșni din dinți. Era nervos. Extrem de nervos. Cum niciodată nu a mai fost. Nici măcar în ziua în care a trebuit s-o părăsească pe Ana nu a fost așa cum este acum.

— A fost lăsat de un curier. Nu avea adresa de returnare pe el și nimic ce ne-ar putea indica de unde vine. Doar numele dumneavoastră figura pe plic.

Nils își luă inima în dinți și îi vorbise. Știa că atunci când este nervos ar fi ultimul asupra căruia și-ar vărsa furia. Dar acum, văzându-i chipul demonic, nu mai era atât de sigur că nu avea să-i facă nimic. Până și el simți fiorul rece pe șira spinării.

— Nu-mi pasă ce faceți, cum faceți, dar până diseară vreau să știu locul și numele celui care a răpit-o pe Ana!

Vocea lui Maximilian tună atât de tare în încăpere, încât aproape că oamenii lui au tresărit. Erau obișnuiți cu stări de criză și alertă. Erau obișnuiți să-l vadă nervos, însă niciodată nu l-au văzut astfel. Vulnerabil.

Toți ieșiră din încăpere fără să scoată un cuvânt. Singurul care rămăsese fu Nils. Nu știa de ce o făcuse. Nu știa cum ar fi putut să-l ajute pe șeful lui. Dar un singur lucru era sigur, nu putea să-l lase singur într-o astfel de stare. Era mai rău și decât atunci când s-a îmbătat după moartea tatălui său.

— Domnule, încercați să vă calmați ca să vă puteți pune ordine în gânduri și să puteți acționa în consecințe.

Max se lasă pe spătarul scaunului și oftează. Cred că a scos și câteva înjurături, Nils nu era sigur pe ceea ce auzise.

— Asta e problema, că nu pot să-mi pun ordine în gânduri. Tot ceea ce vreau în acest moment e să-i smulg sculele ăluia și să i le îndes în gură. Iar cel care a îndrăznit s-o sărute și s-o atingă, peste tot... să-i tai fiecare deget în parte, să-i smulg limba și după să îl oblig să și le mănânce.

Nimeni nu știa ce înseamnă acea femeie pentru Maximilian. Știau doar că trebuie s-o urmărească din umbră și s-o protejeze. Atât. El nu vorbise niciodată despre ea și nici ei nu îndrăzneau să-l întrebe. Iar acum, văzându-l atât de turbat, își dă seama că a făcut o alegere excelentă atunci când a decis să-și țină gura.

A fost obligat s-o părăsească în acea zi. Dacă ar fi continuat s-o vadă, inamicii lui ar fi atentat la viața ei mult prea repede. Cel care a răpit-o acum înseamnă că-l urmărea de foarte mult timp. Și nu putea să se lase pradă sentimentelor atât de ușor. Trebuia să-și revină în fire și să întoarcă lucrurile în favoarea lui. Nu putea pierde, mai ales când în joc era vorba despre femeia lui.

Da, Ana era femeia lui încă de când a pus ochii pe ea acum mai bine de opt ani, când încă erau la facultate. Numai Dumnezeu a fost martor la cât de mult s-a consumat în ultimii ani știind că ea încearcă să-și construiască viața și nu alături de el. Avea oameni de-ai lui pe urmele ei care îi raportau fiecare pas pe care îl făcea.

Când nenorocitul de șef al ei a îndrăznit să-și imagineze că o va putea forța să facă sex, a crezut că o ia razna. Noroc și atunci cu Nils, care a rezolvat totul fără ca el să se dea de gol. Nu ar fi putut să apară din senin după atâta timp de absență și să se lase cu moarte de om chiar în față ei. Ar fi șocat-o mult prea tare.

După cele întâmplate ulterior, a început să pună un plan în funcție și voia să reapară în viața ei. Avea de gând s-o recucerească din nou. S-o facă să-l iubească așa cum o iubește și el. Iar acum totul s-a dus pe râpă. Planul lui a căzut la apă și trebuie să se gândească la o altă strategie.

— Domnule, cred că am găsit un indiciu. Tocmai am primit imaginile cu momentul răpirii domnișoarei Glow.

Unul din oamenii lui intră în birou fără să bată la ușă. În situații de urgență, nu sunt loc de astfel de politețe. Așeză în fața șefului său laptopul și dă play la imagini. Momentul în care Anastasiei îi este tăiată calea de mașina neagră, bărbatul ce o cuprinde pe la spate și apoi femeia cade inertă în brațele lui. Totul este surprins de o cameră de filmat, însă este aproape imposibil să-i identifici pe cei care au comis acel act.

— Nu înțeleg nimic și nici nu văd nimic din ce ne-ar putea ajuta.

Își freacă fața cu palmele și oftează. Nu înțelege de ce omul lui îi arată acele imagini dacă nu-i explică unde să se uite.

— Dacă dați zum pe imagini, puteți să observați că bărbatul ce este înafara autoturismului are un tatuaj pe gât. Am încercat să clarific captura făcută acelui tatuaj și am aflat că este vorba despre un scorpion.

Bărbatul apasă pe câteva taste, două-trei clickuri și imaginea tatuajului se vede foarte clar. Singuri oameni care au acest tatuaj pe gât, în spate, sunt oamenii lui Armand. Dar este imposibil ca să fie el în spatele acestei răpiri. Nu l-a văzut de la înmormântarea tatălui său, acum șase ani. Și de ce să facă una ca asta?

O mie de întrebări îi cutreierau prin minte și la nici una nu găsea un răspuns convenabil. Printre toată valma din capul lui, un gând îi atrase atenția: de unde o cunoaștea Armand pe Ana și cum de nu și-au dat seama oamenii lui că este urmărită și de altcineva? Răspunsul era evident, însă nu voia să creadă una ca asta. Nu putea să-și imagineze ca unul din oamenii lui de încredere să-l trădeze în asemenea hal.

— Vreau să găsiți unde se ascunde Armand! Acum!

Fără să mai stea pe gânduri, Nils ieși din încăpere la auzul răgetului șefului său. Iar bărbatul ce îi adusese imaginile se făcuse nevăzut și el. Dacă era adevărat și Armand era în spatele dispariției Anastasiei, atunci lucrurile aveau să se complice. Și nu doar din cauză că îl considerase mereu precum un frate. Ci pur și simplu avea în fața lui un adversar pe măsură.

Maximilian nu a înțeles niciodată de ce a fugit Armand imediat după moartea tatălui său. Au fost crescuți împreună, erau ca doi frați, chiar dacă nu aveau același sânge. Ar fi putut să conducă lumea aceea amândoi și asta foarte bine. Oftând, privirea îi cade pe imaginea de pe calculatorul din fața lui și o sclipire ce provine de la gâtul Anastasiei îl face să sară imediat în picioare.

— Aduceți-l pe Gareth! Cred că tocmai am găsit soluția la toată nebunia aceasta.