Atinși de flăcări: Scântei (I)

Scântei: Învață să ierți

—Poftim, mi se adresă Anna, apărând în pragul uşii din camera de oaspeţi.

Era o femeie finuță, cu trăsături ce o făceau să arate mai tânără decât era. Părul său castaniu era împletit într-o coadă subțire, iar bretonul drept îi cădea pe frunte. Îmbrăcată cu nişte pijamale groase, de culoarea piersicii, a înaintat spre mine, lăsându-mi pe marginea patului cămașa de noapte şi nişte pantaloni ce păreau, totuşi, mai lungi decât picioarele mele. I-am mulţumit, ştergându-mi părul ud după dușul fierbinte pe care-l avusesem. Ajunsesem la casa lui Bruce cu o oră în urmă, Anna așteptându-ne cu masa pusă şi farfuriile aburinde. Niciodată nu-mi mai fusese atât de foame ca atunci. Acum, după ce apa mă moleşise şi mai tare, oboseala îmi făcea genunchii grei. Imediat ce Anna a ieșit pe uşă am aruncat prosopul de pe mine și m-am îmbrăcat, suflecând de două ori mânecile cămășii lila cu nasturi. Mi-am lăsat părul liber pe spate, încă umed la rădăcină, şi mi-am împăturit hainele, lăsându-le pe scaunul de la birou. Pe noptieră era o veioza aprinsă. O rafală de vânt rece a intrat pe geamul deschis și m-am dus să-l închid. Pervazul era lung, aproape cât jumătate de metru, încât puteam să mă urc pe el, iar camera în care eu fusesem instalată era cu vedere în grădina din spate a casei, cea care ducea la o vale domoală, străbătută de pâcluri de copaci şi mai jos de un izvor ale căror murmurături se auzeau înfundat, ca un cântec de leagăn.

Mi-am proptit palmele de pervaz, aplecându-mă înainte, ca să văd grădina. Lumina lunii se prăvălea peste mine, peste copaci şi casă, albă și strălucitoare ca un văl de cristal. Aerul era curat şi tare iar când am inspirat cu putere l-am păstrat o perioadă lungă în piept. O altă rafală de vânt m-a lovit peste față şi m-am înfrigurat, dând să închid geamul şi să mă urc la culcare, în patul cald. Tocmai ce roteam de mâner, cu palma presată de lemnul vopsit în alb, când respirația mi s-a tăiat și am simţit cum se învârte camera cu mine. Inițial am crezut că am vedenii şi am clipit des, încercând să-mi reglez bătăile inimii, dar apoi am înţeles că tot ceea ce vedeam în fața ochilor era adevărat. Tremurând, mi-am retras palmele de pe pervaz.

Printre tufele din grădină, aproape de gardul ce se deschidea şi ducea la poteca din vale, strălucea un contur alb. Mi-am mijit ochii, aplecându-mă înainte, cu genunchii cocoțați pe pervazul lat. Palmele mele s-au presat de sticla rece şi am legănat alert din cap. Fata străvezie din grădină s-a întors spre mine, ca şi cum ştia că o priveam. Rochia ei albă avea poalele sfârtecate, pătate de cenuşă și sânge, brațele îi erau subțiri, pline de funingine negricioasă, iar părul blond îi cădea încâlcit peste umerii înguști. Strălucea ca o nălucă, ca şi cum absorbea lumina lunii. Când am conștientizat faptul că vedeam un nou spirit am amețit brusc, incapabilă să mai respir. A fost nevoie să clipesc, însă, o singură dată, apoi fata a dispărut din întunecimea serii, lăsând grădina moartă, cufundată în linişte. Ca şi cum nu fusese niciodată acolo.

—Dumnezeule, am spus cu răsuflarea tăiată, încercând să cobor de pe pervaz.

—Joy?

Am tresărit atât de puternic încât m-am panicat iar genunchiul drept mi-a alunecat de pe bucata de lemn. Nu am avut de ce să mă prind și am scos un scâncet, pregătită să cad pe spate. Am strâns din pleoape și am așteptat impactul. După o clipă, băgând de seamă că nu se întâmpla nimic, am avut curajul de a deschide un ochi. Aplecat deasupra mea, cu sprâncenele ridicate pe frunte, stătea Hades. Brațele lui erau așezate în jurul meu şi am răsuflat uşurată, deschizând şi celălalt ochi.

—Încetează să mă mai sperii aşa, Hades, ce Dumnezeu! O să mă omori într-o zi în felul ăsta, serios, m-am plâns, acoperindu-mi ruşinată fața cu ajutorul palmelor.

Hades a râs și m-a pus pe propriile picioare, continuând să mă ţină de talie. Mă topeam când el mă atingea, ca și atunci când mă privea sau îmi spunea lucruri ca cele mărturisite la conac și în maşină. Astfel, aruncând într-un colț al minţii gândul îngrijorător despre fantoma pe care tocmai o văzusem, m-am ridicat pe vârfuri şi l-am apucat pe Hades de umeri, gura mea presându-se cu ardoare peste a lui. Palmele lui au urcat mai sus pe talia mea iar eu i-am netezit părul ce se unduia mătăsos printre degetele mele. Nu ştiam dacă aveam să mă mai satur vreodată de sentimentul dogoritor pe care mi-l dăruia de fiecare dată când icnea peste buzele mele şi de modul în care îmi modela trupul după al său.