Atinși de flăcări: Scântei (I)

Scântei: Final de luptă

Mă durea. Toată îngrijorarea şi teroarea pe care le simţeam mă dureau. Nu puteam decât să-mi bâțâi piciorul, aşteptând pe scările din conacul Morgenstern ca furiosul de Kit să găsească portalul pe care Hades îl deschisese. Fugisem imediat de acasă, fără să-i ofer personal bunicii o explicaţie pentru nebunia ce era pe cale să se dezlănțuie. Kit se temea de faptul că Radon putea să-i fure puterile lui Hades, iar un Radon cu asemenea puteri ar deveni de neoprit, un adevărat sfârşit pentru lumea pe care noi o ştiam. Cel mai probabil Cabalul era şi el pe drum iar Hades făcea ceea ce numai Dumnezeu ştia. Tot ce-mi doream în acele momente era să-l am din nou lângă mine, în regulă, ca să-i pot arde personal câteva palme pentru alegerea pe care o făcuse.

Eu eram ultima armă, dar cu ce-l puteam ajuta? Eram cea cu care el se putea apăra, dar de ce mă lăsase înafara terenului de luptă? Acţionase exact pe inversul poveştii spuse de Kit. Nu-i aruncase prinţesei arma, ci o făcuse pe prinţesă arma sa. Nu îmi puteam da seama ce însemna asta, cu atât mai puţin să-ncerc să-i înţeleg alegerile. Rupsese legătura pe care o formase vraja de reanimare, iar acum, oricât de mult mă chinuiam, nu simțeam decât durerea mută din pântece, durere pe care îngrijorarea mi-o adusese. Nu-mi puteam da seama dacă era bine sau nu, iar asta mă omora încet. Nu făceam decât să-mi imaginez tot felul de lucruri, tot felul de idei ce mă îngrozeau şi mă făceau să mă simt neputincioasă.

—Trebuie să-l găsesc, am spus în barbă, cuprinzându-mi capul între palme. Gândeşte-te, Joy. Doar gândeşte-te. Unde ar vrea Hades să deschidă un portal care să-l trimită direct în Germania, înapoi acasă?

A durat doar o clipă ca imaginile cu mine şi el în conac să-mi fugă prin spatele pleoapelor. Dormitorul său? Nu. Hades era legat prin el de locul ăsta care l-a distrus. Hades fugise acolo unde căuta liniște pentru ultima dată. Plecase acasă, în acel loc unde te simţi împlinit, pe deplin în regulă, ca şi cum acolo îţi va fi locul pentru tot restul vieţii. Hades deschisese portalul în singurul loc special din conac. În...

M-am ridicat imediat în picioare, zbughind-o pe scări, spre următorul etaj. Inima îmi bubuia în piept şi paşii mi se loveau de duşumeaua veche în același ridm nebun. Și totuși îmi părea că nu mă mișcam suficient de rapid.

—Ştiu unde este, Kit! am urlat în liniştea deplină, vocea mea răsunând cu ecou, însoțită de tropăiturile pașilor vrăjitorului ce părea că mă urmează de jos, unde ajunsese cu căutările.

"Stăteam aici cu orele. Era liniştitor", răsunară cuvintele lui Hades în mintea mea, imediat ce am ajuns sus, în podul conacului. M-am oprit gâfâind lângă gaura din podea, privind debusolată în jur. Lumina palidă a lunii intra prin geamul oblonului, prăvălindu-se într-o formă pătrăţoasă peste duşumea. Imagini cu mine şi Hades în prima zi acolo începură să-mi chinuie mintea tulburată. Mi-am îmbrăţişat singură torsul, frecându-mi brațele goale, brusc înfrigurată. Nu era nimic acolo, pur şi simplu nimic, ci doar linişte şi umbre ce mă duceau constant cu gândul la Hades. Hades. Hades. Hades. Trebuia să gândesc limpede, trebuia să mă liniştesc ca să lucrez la capacitate maximă, dar îmi era imposibil în aşa condiţii.

L-am auzit pe Kit urcând scările şubrede spre pod şi am înaintat neîncrezătoare spre pata de lumină ce o arunca luna înăuntru. Ochii mei căutau ceva care să nu fie în regulă, căutau ceva diferit, ceva care să pornească portalul din nou. Și am găsit acel ceva. Inscripţionat cu negru pe lemnul de pe jos, un desen părea scrijelit cu briceagul tocmai în mijlocul pătratului de lumină ce intra pe oblon. M-am apropiat uşurel, mijindu-mi ochii cu speranță în suflet.

—Nu atinge aia, Joy, l-am auzit pe Kit din spate. Nu arată deloc bine.

Avea dreptate, nu arăta deloc liniştitor, ci terifiant. Desenul era, de fapt, litera A, străbătută din toate părțile de linii trasate violent. Poate, dacă ar fi fost roşu, ar fi putut reprezenta o părticică din desenul de pe spatele lui Hades. La vederea acelui A nu mi-a răsunat decât un nume în minte, un nume ce mi-a ridicat părul pe ceafă. Azazel. Hades folosise iar puterea demonică din el ca să poată porni portalul şi să-l atragă pe Radon după el. Cu siguranță urma să o folosească din nou ca să-l distrugă. Ce efecte secundare puteau aduce puterile ăstea? Ce risca Hades dacă le folosea mai mult decât era cazul? Nu-mi doream să aflu răspunsul concret, nu dacă asta însemna ca Hades să-și piardă controlul, sau și mai rău, nu dacă asta însemna ca eu să-l pierd pe el.