Am ajuns sub un pod,un pod foarte întunecos și urât,exact că viața mea..
Eram singură, căutăm un loc unde să pot dormi, pentru că eram sigură că deja era trecut de miezul nopții,iar eu eram foarte obosită.
Am ajuns sa dorm pe sub poduri din cauza unor nemernici care mai făcut să sufăr timp de 2 luni. În 2 luni am suferit cât poate o persoana sa sufere toată viața sa.
Găsisem un carton destul de mare,așa că am decis că în seara aceasta voi dormi pe el...
Stăteam în mijlocul străzii și plângeam. Plângeam din cauza unui dobitoc care a dat cu mașina peste persoana pe care o iubesc cu adevărat,persoana care mă făcut să râd și să plâng,care mereu a fost lângă mine și ma îndrumat,care mi-a găsit o școală bună și care mereu a avut încredere în mine...
" Te rog! Te rog deschide ochii și vorbește cu mine!! Te rog spune-mi că ești bine și hai acasă!!" spune-am printre lacrimi-le care curgeau pe obrajii mei umezi.
" Să sune cineva la salvare!! Va rog!! Chemați o ambulanță!! Nu vreau sa moara! Trebuie să rămână cu mine aici!!
Ajutor vă rog!!"
M-am trezit toată transpirată și plânsa.
Despre cine vorbeam? De ce plângeam? Ce fel de accident? Cine e acea persoana?
Aish!! E doar un vis! De ce mă întreb atâtea lucruri la care sută la sută nu voi avea nici un răspuns,pentru că e doar un vis!
M-am sculat de pe acel carton și am plecat de sub acel pod,care era destul de înfricoșător.
Vedeam răsăritul soarelui,era așa de frumos. Pe stradă nu era nimeni,nici un om,nici un câine.
Mi-e foame și mi-e sete. Mergând pe drum văd diferite buticuri unde știu sigur că se află și ceva mâncare.
Aish! Vreau înapoi la orfelinat,acolo îmi era mult mai bine,acum am ajuns să umblu singură pe străzi și să trăiesc de pe o zi pe alta.
Peste 2 zile:
Au trecut deja 2 zile de când nu am mai mâncat și nu am mai băut nimic. Acum mă aflu sub același pod întunecos și urât.
In aceste zile am devenit mult mai slabă de cât eram,chiar îmi simțeam și oasele.
Gâtul și gura îmi erau uscate. Eram slăbită și nu aveam nici o putere cu care as putea sa mă mai ridic de acolo.
Hainele mele erau un dezastru total. Miroseau și erau pline de noroi și praf.
Sub acel pod eram doar eu cu mine,și nimeni alt cineva.
Am decis să îmi adun toate forțele rămase în mine și să merg să găsesc ceva de mâncare, măcar dacă este ceva în coșul de gunoi... Aish cum am ajuns! Vreau sa mor mai repede și să scap de toate chinurile astea!
Am inceput sa mă țin de tot ce găseam...eram amețită, simțeam cum picioarele mele devin din ce in ce mai moi,astfel eu nu mai putând să stau pe ele. Simțeam cum toată lumea se învârte odată cu mine...negru...
X pov:
Eram în mașină și mă grăbeam să o găsesc, dar parcă a intrat în pământ. Acel aparat a arătat că e aici,pe aceasta stradă sau ceo fi ea. Mergeam în cet cu mașina și mă uitam prin împrejurimi, până am dat de o fata care era leșinată pe jos. Am oprit repede mașina și am mers la ea că sa o ajut.
Când am ajuns și am întors o cu fata la mine nu îmi venea să cred. Am găsit-o,am găsit-o pe Alice. Dar nu îmi explic faptul de ce era leșinată pe jos?
Aish nu mai pune atâtea întrebări și duo la spital prostule!
Am luat-o în brațe și mi-am dat seama că era mai ușoară decât o pană. Oare a mâncat zilele astea de când a fugit? Normal că nu,ce putea ea sa mănânce? Sunt sigur că de aceea a și leșinat.
Am pus-o în mașină,pe bancheta din spate și mă îndreptam spre cel mai apropiat spital de acolo. Sper sa fie bine.
Ajunși la spital o i-au în brațe și o duc înăuntru,o pun pe o targă și medicii o duc direct într-un salon, dar mie mi-au spus să stau pe coridoare și să aștept până vor avea ei vreo veste.
Peste jumătate de oră:
"Dumneavoastră cine sunteți?" întreabă doctorul uitându-se la mine.
" Un prieten, puteți să îmi spuneți cum se simte?" spun eu.
"Întrebarea e: Ce a mâncat acest copil în ultimile zile?" spune el uitându-se urât la mine.
"Sincer nustiu..a fugit de acasă și cred că nu a mâncat nimic"
" Copilul acum e într-o stare bună,dar dacă veneați mai târziu,avea să moară.
Febra ei este de 38° Celsius,de aceea o să o mai ținem internată în spital încă două zile, după puteți să o luați."
" Vă mulțumesc mult,pot sa o văd?" spun ușurat,mă bucur că nu e nimic grav,pentru că avea să îmi i-au bătaie de la băiatul care o so obțină și va putea face ceea ce va vrea cu ea.
"Desigur,dar nu stați mult,va trebui sa se odihnească"
Nu am mai zis nimic și am intrat în salonul ei. O vedeam cum stătea întinsă în acel pat și cu o branula la mâna.
" Cum te simți?" o întreb asezandu-ma pe acel scaun care stătea lângă pat.
"Bine,dar tu cine ești?" spune uitându-se la mine nedumerită.
" Sunt persoana care te-a adus aici și te-a salvat de la moarte"
" Va mulțumesc..." spune timidă.
" Nu-i pentru ce,eram în trecere și te-am văzut întinsă pe jos,și nu îmi explic cum?"
" Nu am mâncat de câteva zile..."
" Părinții tăi unde sunt?"spun eu știind că această întrebare o va răni,dar astfel nu își va da seama că știu totul despre ea.
" Părinții mei....au murit când eram foarte mică."
" Îmi pare rău, dacă vrei poți să stai la mine până o să crești și o sa poți să te întreții singură,ce zici?"
" Nustiu ce să zic..."
" Te rog! Oricum stau singur in ditamai casa și nu am cu cine să vorbesc și chiar mă plictisesc rău de tot."
" Îmi pare rău...o să mă mai gândesc la propunerea dumneavoastră"
" Nu îmi spune "dumneavoastră", spune-mi Jimin,asta e numele meu și urăsc când lumea îmi spune "dumneavoastră",mă face să mă simt bătrân,chiar daca par și sunt foarte tânăr,nu?" spun încercând să o fac sa râdă,și am reușit.
" Chiar păreți foarte tânăr, câți ani aveți?"
" Eu am 24,tu?" spun uitandu-ma la ea,avea o fătuca drăguță.
" Eu am 15.."
" Ești micuța,piticanie care nu mănâncă nimic!" spun în timp ce mă strâmb la ea.
" Ya! Mă numesc Alice,nu "piticanie care nu mănâncă nimic!" și râde.
" Bine,Alice."
" Îmi pare rău dar timpul dumneata de vizita s-a terminat domnule" spune doctorul intrând pe ușă.
" Eu care vroiam sa mă stau" spun și mă uit la doctor, după îmi întorc privirea la ea" o sa vin și mâine să văd cum te simți, și mi-aș dori și un răspuns,bine?"
"Bine"spune ea zambindu-mi dulce.