A doua dimineata m-am trezit in camera mea. Asternuturile erau cele mov pe care le aveam si cand am plecat, peretii erau la fel de albi si totul era exact asa cum l-am lasat. Nu puteam sa scap de sentimental ca ceva rau urma sa se intample. M-am ridicat si m-am uitat pe geamul meu, dar nimeni nu era pe straduta.
Am plans pana adormisem si nici macar nu stiam de ce. Nu realizam ca eram acasa. Stiam ca ma bucuram ca sunt acasa si ma bucuram ca familia mea era bine, dar totusi inca speram sa apara si Harry. Voiam ca el sa vina, dar nu voiam sa plec a doua oara. Voiam ca el sa fie aici cu mine, dar nu puteam. Voiam sa vorbesc cu el, desi imi era frica.
Am coborat scarile si l-am vazut pe Semi in sufragerie. S-a ridicat si m-a imbratisat strans.
- Cineva te cauta, a spus el.
Primul gand al meu a fost Harry, dar nu era el. Am recunoscut imediat parul blond si drept, stilul ei feminine si ochii albastri inecati in lacrimi. Sisi. Sisi a venit catre mine incet, parca asigurandu-se ca eram reala. Cand a ajuns destul de aproape, ne-am imbratisat atat de strans incat bratele au inceput sa ma doara. Am inceput sa plang. Ii simteam mirosul de parfum si o vedeam in fata mea. Era real. Eram acasa.
- Esti aici! a zis ea in urechea mea, fara sa-mi dea drumul.
- Sunt aici, am zis si eu, mai mult pentru propria mea constatare.
- Am sa va las sa povestiti, a zis Semi. Mama si tata au plecat pana la magazin si pana la sectia de politie. Mai incolo, va veni un ofiter sa discute cu tine.
Am dat din cap aprobator, iar fratele meu m-a sarutat pe frunte inainte de a ma lasa sa urc inapoi in camera mea cu Sisi. De cum am intrat, un zambet i-a luminat fata. Si-a sters lacrimile si a zis:
- Nu pot sa cred ca esti aici! Am crezut ca tu chiar nu te mai intorci! Imi pare asa rau pentru ca te-am lasat in urma la bazin! Atunci s-a intamplat? Atunci te-a rapit?
Nu am stiut ce sa ii raspund. Dupa cum vorbea, nu avea nicio idee ca Harry a fost cel care m-a luat.
- Putem doar sa vorbim despre altceva? am intrebat, incercand sa ma linistesc.
Ea a dat aprobator din cap si am inceput sa povestim despre cate lucruri am pierdut. Asta imi placea la noi. Era usor sa vorbim despre orice si cat am stat cu ea, nodul din stomac s-a mai lasat.
Dupa un timp, mama a intrat si eu m-am ridicat ca sa o imbratisez.
- Te asteapta un ofiter jos, mi-a zis ea, mangaindu-mi parul.
- Sisi poate sa doarma aici? am intrebat, ignorand ceea ce a zis.
- Daca asta este ceea ce vrei, da, poate.
Am multumit si am coborat scarile cu mama si Sisi dupa mine. Erau, de fapt, trei ofiteri. Doi barbati si o femeie. M-am asezat pe canapea, iar femeia a venit langa mine.
- Alice, eu sunt Harriet si am venit aici ca sa discutam despre ce ti s-a intamplat, a zis ea cu o voce calma.
Toata familia mea era de fata, lucru ce ma facea si mai emotionata.
- Hai sa incepem cu ziua in care ai fost rapita, a zis ea. Erai la bazin cu prietenii.
- Da, am zis privindu-mi mainile. Am iesit din apa si am facut cativa pasi. Chiar cand am vrut sa ies pe usa, am simtit o lovitura puternica in cap si apoi mi-am pierdut cunostinta.
Doar nu urma sa spun ceva ce i-ar fi putut pune in pericol pe ei. Daca ei erau in pericol, familia mea era in pericol. Deci trebuia sa mint si sa nu ii implic in povestea asta. Trebuia sa ii protejez pe ei si pe familia mea. Problema era, cum explicam ce s-a intamplat in sase luni.
- Prietenii tai ne-au spus ca mai erau alti baieti in piscina, a continuat femeia. Ei au fost cei care te-au rapit?
- Nu cred, am raspuns.
Femeia s-a uitat la barbati si nu mi-a placut privirea ei. Era suspicioasa.
- Deci nu stii cine te-a rapit?
- Nu.
- Cum ai stat sase luni fara sa iti vezi rapitorul?
- Nu stiu, am raspuns evaziv.
- Unde te-au dus, Alice?
- Nu stiu.
- Nu ai vazut nimic? Niciun indicator, niciun zgomot distinct, nicio voce?
- Nu stiu.
- Cel care te-a tinut captiva, cum arata?
- Nu stiu.
- Cum adica?
- Adica nu imi amintesc! am zis deja enervata de intrebarile ei.
- Nu iti amintesti nimic? a intrebat femeia.
- Nu! am raspuns taios.
- Alice, nu trebuie sa protejezi pe nimeni! Esti in siguranta. Tu, familia ta si prietenii tai sunt in siguranta! Spune-ne cine a facut asta ca sa putem sa il aducem in fata justitiei ca sa plateasca pentru ce ti-a facut.
- Nu protejez pe nimeni.
- Stiu ca te simti nesigura, a inceput femeia.
- De unde ai sti tu cum ma simt? Ai fost vreodata rapita? m-am rastit la ea nervoasa.
- Cred ca e suficient! a spus tatal meu cand a vazut ca ma ambalam prea tare.
Politistii au plecat, iar eu am urcat in camera mea.
- Alice! a strigat mama mea in timp ce urcam scarile.
- Ce? am intrebat taios, intorcandu-ma spre ea.
- Ce-ar fi sa mergem la un doctor? O sa rezolvam asta! Hai sa vedem ce poate zice despre amnezia ta si sa verifice daca ai ceva rani!
- Nu.
- E pentru binele tau!
- Nu! am tipat si am continuat sa urc scarile.
Ce urma sa spun? In regula, amnezia puteam sa o explic, dar ranile? Vanataile, cicatricele de la gloante si cutite, pierderea virginitatii mele, astea cum le explicam? Nu puteam sa merg la doctor. Nu puteam sa vorbesc cu politia, nu puteam sa vorbesc cu familia, nu puteam sa vorbesc cu Sisi si nu puteam sa vorbesc nici cu Harry.
Sisi a venit dupa mine in camera.
- Nu trebuie sa vorbesti cu ei despre asta, a zis ea. Dar trebuie sa stii ca poti sa discuti cu mine! Nu voi spune nimic!
Bineinteles ca ar fi spus ceva! Ce prieten nu ar fi ajutat la prinderea nenorocitului care i-a rapit cea mai buna prietena?
- Stii, am citit undeva ca exista o boala care te face sa crezi ca ai sentimente pentru cel care te-a rapit. Dar e totul o iluzie. El ti-a facut rau. Te-a luat de langa familia ta pentru sase luni si i-a ranit pe toti, inclusiv pe tine! Spune orice iti amintesti! Omul asta merita sa moara.
- Nu am nicio boala! am zis nervoasa.
Nu suportam sa o aud vorbind asa de Harry. Harry nu merita sa moara. Voiam doar sa ma lase toata lumea in pace. Oricat de mult iubeam sa ma simt acasa, simteam un venin pe sira spinarii care ma facea sa imi fie dor de Harry.
PESTE 3 SAPTAMANI
Stateam pe patul de spital cu draperiile trase. Imi miscam picioarele prin aer si priveam peretii. Uram mirosul de spital, mi se parea ca semana cu mirosul pe care il are moartea si stiu despre ce vorbesc.
Dupa ce politistii au vazut ca “nu imi aminteam” nimic nici dupa atata timp, m-au fortat sa merg la un control, amenintand ca o sa ma acuze pentru obstructia justitiei. Asa ca am fost de acord sa merg la un control, dar in secunda in care consultum psihic se transforma intr-unul fizic, am iesit pe usa.
Cortina s-a tras si o asistenta cu un dosar in mana m-a chemat dupa ea. Am intrat intr-un birou si am vazut un domn de varsta a doua imbracat intr-un halat alb peste niste haine maro. Parul incepea sa ii incarunteasca, iar pielea din jurul ochilor ii era ridata. Mi-a zambit si m-a rigat sa ma asez.
Incaperea avea un biroul pe care erau niste dosare si caiete aranjate la linie, iar in fata lui erau niste canapele, scaune si fotolii in jurul unei masute joasa. M-am asezat pe un fotoliu, iar el pe scaunul din fata mea.
- Care e numele tau, draguto? m-a intrebat dupa ce am stat putin in liniste, privindu-ne.
- Alice, am raspuns incet.
- Alice, mi s-a spus ca ai fost rapita, nu-i asa?
Am dat din cap.
- Si nu iti amintesti nimic, a continuat el, lasandu-se usor pe spate.
Am dat din nou din cap.
- Stii cum se numeste asta? Se numeste amnezia retrograda si se intampla dupa un eveniment traumatizant din viata unui om. Cel in cauza uita tot ce s-a petrecut in timpul actului care l-a traumatizat. Totusi, povestea e inca aici, a zis, lovindu-si tampla usor cu degetul aratator, doar ca e adanc ingropata. De ce? Deoarece mintea ta te protejeaza de cele sase luni in care ai trait un cosmar.
Nu a fost un cosmar. Cosmarul e sa traiesc cu sentimental ca nu o sa il mai vad niciodata pe Harry. Traind fara parintii mei a fost mai usor. A fost ca si cum m-as fi mutat in alt oras si, in plus, il aveam si pe Harry care sa umple golul lor, dar acum… acum nici toti prietenii mei si toata familia mea nu putea umple golul pe care Harry l-a lasat.
Nu ma intelegeti gresit. Iubeam sa fiu acasa langa familia mea, dar de cand m-am intors ma simt incomplete din nou.
- Ma simt ca si cum as fi uitat ceva, iar partea cea mai rea este ca stiu ce am uitat si nu pot sa il uit, am murmurat, fara sa fiu constienta ca vorbeam cu voce tare.
- E ca si o mancarime pe care nu poti sa o scarpini, a zis doctoral, iar eu am dat din cap. Hai sa vorbim despre incident.
- Am iesit din bazin, am facut cativa pasi si apoi cineva m-a lovit in cap, am spus mecanic.
Spuneam povestea asta de cand am ajuns acasa. Nu mai voiam sa o spun.
- Atunci hai sa discutam despre momentul cand ai ajuns aici. Iti mai amintesti ce ai facut?
Da, imi aminteam.
- Nu, am mintit.
- Ai venit la casa ta si aveai un bilet in mana, a zis si mi-a intins servetelul pe care am scris scrisoarea catre familia mea.
Era scrisul meu. Imi aminteam perfect, dar nu am reactionat, desi in gat aveam un nod imens si in ochi lacrimi micute.
- Cand fratele tau te-a gasit, ai spus ca nu poti sta si ai inceput sa fugi. Ei au spus ca erai inspaimantata. De ce iti era asa frica?
Am asezat servetelul pe masa si l-am impins spre el.
- Nu stiu, am raspuns.
- As vrea sa incercam hipnoza deoarece e cea mai eficienta dintre toate, a zis el, ridicandu-se de pe scaun.
- Iar eu as vrea ca lumea sa ma lase in pace, dar cred ca niciunul nu o sa primim ce vrem, am spus cu un zambet acru.
- Nu vrei sa stii ce ti s-a intamplat? Nu vrei sa afli cine ti-a facut asta? a intrebat doctorul cu calm.
- Nu, nu vreau sa aflu, am zis pe un ton ridicat.
- Daca nu o faci pentru tine, fa-o pentru urmatoarele fete care vor trece exact prin ceea ce ai trecut tu! Salveaza-le pe ele pana nu e prea tarziu!
- Nu ma lua pe mine cu “salveaza o viata daca vrei sa ajungi in Rai”! am zis, ridicandu-ma in picioare.Nu stii nimic despre mine sau despre ce s-a intamplat! Asa ca nu imi spune tu mie ca “stii prin ce trec” pentru ca nu ai cum sa stii!
Mi-am luat lucrurile si am trantit usa cand am iesit. Nu, nu avea idee prin ce treceam. nu stiau cum era sa te indragostesti de omul pe care s-ar presupune ca ar trebui sa-l urasti. Nu puteam sa nu ma gandesc la ce a zis doctorul “fa-o pentru urmatoarele fete”. Harry chiar urma sa gaseasca alta fata din alt oras pe care sa o rapeasca si care sa-l iubeasca? Urma sa ii spuna e ice mi-a spus mie si urma sa ii face ce mi-a facut mie? Am fost importanta pentru el sau eram o distractie?
Mi-am sters lacrimile care mi-au siroit pe obraji si am mers spre lift. Cand am ajuns, am vazut ca era scos din functiune, asa ca a trebuit sa o iau pe scari. Am iesit pe usa care indica inceputul scarilor si am inceput sa le cobor incet. Jos ma astepta tata. De cand am ajuns, nu am avut niciun moment in care sa fiu singura. Geamul imi era inchis mereu, usa de la dormitor deschisa in caz ca se intampla ceva si nu puteam sa plec nicaieri fara un membru al familiei sau Sisi. Nu aveam niciun moment de singuratate. In toiul noptii cand stateam treaza, gandindu-ma la toate nimicurile, o auzeam pe mama cum venea sa ma verifice, iar eu ma prefaceam de fiecare data ca dormeam. M-am asezat pe scari, simtind cum ametesc. Asta nu se putea intampla. Stomacul mi s-a intors pe dos si am fugit la cosul de gunoi asezat pe casa scarilor. Am vomitat acolo, iar apoi m-am asezat langa perete. Am luat o guma din geanta ca sa imi ia gustul de greata. Tot stresul asta ma innebunea si ma imbolnavea.
- Zi greau, iubito? am auzit o voce.
Nu. Nu era o voce. Era vocea. Mi-am ridicat capul si l-am vazut pe Harry la capatul scarilor. Avea mainile bagate in buzunar si ma privea de jos. M-am ridicat, lasand geanta pe jos si am coborat scarile. El le urca si ne-am intalnit mai aproape de capul treptelor. M-am aruncat in bratele lui si m-a strans asa de tare incat m-au durut toate in corp, dar nu imi pasa. Iubeam durerea pe care el mi-o oferea.
- Nu eu. Jur ca nu am vrut asta. Am incercat! am spus, dar degetul lui s-a asezat peste buzele mele.
Mi-a facut semn sa tac si apoi m-a tras in alta imbratisare.
- Parfumul tau imi face ochii sa lacrimeze, am zis si nici nu stiu daca era adevarat. Poate incercam sa gasesc o scuza pentru lacrimile mele.
- Despre cevorbesti? Iubesti parfumul asta, a zis razand scurt.
- Si te iubesc si pe tine! am zis cu un zambet micut.
Buzele mele s-au lipit usor de ale sale.
- Cum ai ajuns aici? Si de ce vii doar acum?
- Am avut treaba, iubito. Stii cati politisti sunt pe langa tine?
- Acum ce facem?
- Avem niste probleme cu baietii. Acum nu te pot lua, dar am sa ma intorc dupa tine.
- Cand?
- Cel mult o saptamana.
- Si ce fac cu familia mea? Nu pot sa dispar din nou.
- Ba poti! a zis ca si cum ar fi auzit cea mai mare tampenie din lume.
- Harry, nu mi-ai vazut familia. Nu stiu daca mai suporta sa ma piarda din nou.
- Si eu o sa suport?
- Nu am zis asta…
- Dar nu vrei sa pleci.
- Nu inca.
A privit in jos. Stia ca nu voiam sa imi parasesc familia din nou. Ii vreau langa mine, dar il vreau si pe el. Harry a oftat si si-a inchis ochii.
- Ce a fost cu faza de acolo? a intrebat aratand spre cosul in care vomitasem.
- Tot stresul asta ma face sa ma imbolnavesc, am raspuns razand usor.
- Esti bine? a intrebat, punandu-si mainile pe obrajii mei.
Am dat din cap. Am stat imbratisati pe scarile alea si imi doream sa nu plece niciodata.
- Ce fac restul? am intrebat.
- Sunt bine. Perrie e insarcinata, a zis el, iar eu am cascat ochii de uimire.
- Doamne Dumnezeule! am zis cu un zambet larg. Nu cred! Cand?
- New York, a zis razand de reactia mea.
- Si se vede burta? E ok? Sper ca nu o stresati!
- Alice, e bine. Totul e bine.
- Stiu, doar ca imi e dor de toti, am zis, deja devenind nostalgica.
- Si lor de tine. Ar trebui sa mergi la tatal tau. Te asteapta.
- Stai, nu esti suparat pe mine?
- Nu, iubito. Am vazut cand ai fugit. O sa trecem peste asta.
Am zambit. Mi-am luat geanta si mi-am aruncat guma. El a venit langa mine si m-a sarutat pasional. Imi era deja dor de el. El a ramas pe scari si in timp ce le coboram, a trebuit sa ma oblig sa nu ma uit in spate. Stiam ca urma sa ma intorc daca ma intorceam. Am ajuns jos si l-am vazut pe tata. M-am urcat in masina lui si am pornit spre sectie. Mai trebuia sa vorbesc inca o data cu Harriet-durere-in-fund.
Cand am ajuns, m-am dus in biroul ei, deoarece deja stiam unde era biroul in care ma primea de fiecare data. Am asteptat-o cateva minute pana a venit. Avea parul saten prins intr-o coada de cal joasa, iar ochii ei albastri aveau o simpatie falsa. Stia ca mint, dar avantajul meu era amnezia si parintii mei prea protectori.
- Ai fost la psiholog?
- Da. Am amnezie retrogradata.
- Este ceva ce poti sa faci pentru a-ti lua inapoi amintirile?
- Nu stiu.
- Alice, nu esti nici macar curioasa ce ti s-a intamplat?
- Nu. As vrea sa uit ce s-a intamplat, dar tu nu ma lasi. E viata mea! Nu vreau sa aflu cine a facut asta, deci de ce vrei tu asa de tare?
- Ceea ce ti s-a intamplat ar putea sa fie un caz federal. Avem motive sa credem ca ai fost rapita de o grupare periculoasa.
- De ce credeti asta? Ar fi putut fi oricare psihopat care imi iese in cale!
- Nu pot sa iti spun asta.
- Bine, atunci am sa plec si daca mai vii o singura data la casa mea si imi ameninti familia, o sa regreti, am amenintat-o, apoi ridicandu-ma si iesind din camera.
In noaptea aceea, am putut dormi linistita. Il stiam pe Harry sigur, stiam ca nu ma ura si imi stiam familia in siguranta.
*
A doua zi a trecut repede. Am stat cu familia mea si era ca si cum nu se intamplase nimic. Toata ziua am ras si am petrecut timpul impreuna. Inainte de culcare, m-am imbratisat cu mama, tata si Semi, iar apoi am mers in dormitor.
Inima mi-a stat in loc atunci cand l-am vazut pe Harry pe patul meu. Nu era posibil. Era a doua zi cand l-am vazut. Si-a atintit privirea spre mine.
- Ce naiba faci aici? Daca te gasea cineva? am intrebat alarmata.
- Stai jos, iubito, a zis el, facandu-mi semn sa ma asez langa el.
- Nu, am murmurat.
Expresia lui imi spunea deja ce stiam. Era momentul sa ma intorc.
- Stii ca ti-am spus ca avem niste probleme? a intrebat el cand m-am asezat langa el. Ei bine, e vorba de tatal meu. Mai stii mai demult cand omul acela te-a impuscat din cauza unei dischete?
Cum as putea sa uit, doar eu eram aia impuscata.
- Discheta aia era despre tatal meu.
Tatal nenorocit al lui Harry care i-a facut viata un infern.
- Ultima data, tata era in Europa si am crezut ca va ramane acolo, a continuat el, tonul sau fiind rece. Recent, a venit in State si ma vaneaza de atunci. Cred ca vrea sa termine treaba pe care a inceput-o cand eram copil. Omul asta nu se opreste pana nu isi omoara toata familia. Oricum, in astea trei saptamani am incercat sa il indepartez, sa il gasesc, sa il omor, sa il bag in groapa din Iad din care a iesit, dar omul asta e determinat sa ma ucida si pe mine.
Si-a muscat buzele si s-a intors usor catre mine.
- Stie cine esti. Nu stiu cat o sa ii mai ia pana o sa iti gaseasca familia aici si nu pot sa promit ca ei vor fi bine cu el in oras. Deci trebuie sa plecam.
- Acum?
- Chiar acum, masina ne asteapta in centrul orasului.
- Pot doar sa imi iau ramas bun de la familia mea?
- Fa-o repede. Ne vedem in centru in jumatate de ora, a zis el si apoi mi-a asezat o mana pe obraz. Imi pare asa de rau, Alice!
Am dat din cap si am asteptat ca el sa plece. Am sunat-o pe Sisi si i-am spus ca era important sa se grabeasca si sa vina pana la mine. In timp ce asteptam ca Sisi sa ajunga, m-am dus pana in camera fratelui meu. Eram impacata ca ii imbratisasem pe toti si le-am spus ca ii iubesc. Era adio-ul de care aveam nevoie. Semi dormea linistit. M-am dus langa patul sau si i-am mangaiat parul. Am inceput sa plang, dar ma straduiam sa nu fac niciun zgomot. L-am sarutat pe frunte. Nu o sa il vad la nunta lui si nici la nunta mea, daca o sa am macar asa ceva. Copiii lui nu o sa stie ca au o matusa, iar eu nu o sa pot sa il sun de fiecare data cand ma simt singura. Am mers pana in camera parintilor mei si i-am privit din prag. Nu voi fi atunci cand vor implini 50 de ani de casatorie si nu voi fi aici sa ii ajut la batranete. Ei nu o sa mai aiba o fiica. Am mers sa deschid usa cand Sisi a batut.
- De ce plangi? m-a intrebat imbratisandu-ma.
- Sisi, am zis in soapta, asezandu-ne pe canapea. Nici nu cred ca stii cat de mult te iubesc. Tu ai fost acolo pentru mine mereu. Nu mi-ai dat drumul niciodata si nici eu nu o sa iti dau drumul. In caz ca dispar din nou, te rog, continua-ti viata. Esti o fata asa de frumoasa si asa de puternica, nu ma lasa sa stau in calea fericirii tale. Spune-i lui Semi ca il iubesc mai mult decat ma iubesc pe mine si roaga-l sa se opreasca din a ma cauta. Spune-i sa le spuna copiilor lui de matusa lor Alice care traieste in Mexic cu unchiul Alberto si cu copii lor, Dennis si Suzie. Spune-i ca vreau sa fie fericit si ai grija de familia mea, te rog.
- Alice, ma sperii! a zis ea alarmata.
- Te rog! am continuat, plangand si mai tare.
- Alice… vrei sa pleci?
- Nu vreau sa plec! Dar trebuie sa plec!
- Politia te poate proteja! a zis ea, prinzandu-mi incheietura.
- Dar nu vreau sa ma ajute! Nu pot sa ma impart in doua lumi, Sisi. Cineva periculos o sa vina sa ma caute, asa ca trebuie sa plec ca sa ma asigur ca voi o sa fiti in siguranta.
- Alice, nu pleci! Nu din nou!
- Trebuie. Stii cum e sa iubesti pe cineva chiar daca acea persoana a facut atata rau tuturor, inclusiv tie? Stii cum e sa vezi binele dintr-o persoana si sa te simti vinovat pentru asta? Sa simti ca ti se rupe carnea de pe tine si ca te imbolnavesti daca nu esti langa persoana aceea?
- Dar nu pot… a murmurat ea, incepand sa planga.
- Sisi, am nevoie de tine sa fii tare si sa ai grija de familia mea. Nu ii lasa sa o ia pe drumul gresit. Ai grija de ei cum ai avut grija de mine!
Ea si-a sters lacrimile si a zis:
- Asta nu e sfarsitul. O sa te mai vad. Nu accept sa nu te mai vad.
- O sa ne mai vedem, am murmurat dupa ea.
Mainile ei au desfacut lantul de la gatul ei. Era un lantisor auriu cu litera “S” in el pe care il primise la nastere. Mi l-a pus in mana si mi-a spus:
- Sa iti aminteasca de mine!
Eu mi-am dat jos inelul pe care il purtam de cand eram mica si i l-am date i.
- Nici tu pe mine, am zis si apoi ne-am ridicat amandoua.
Am urcat in masina ei, iar ea m-a condus pana in centru. L-am vazut pe Harry pe o banca, asteptand.
- El este? m-a intrebat ea incet.
- Mhm, am zis cu un zambet.
- E frumos! E tipul de la bazin!
- El o sa aiba grija de mine. Nu uita ce ai promis. Niciun cuvant despre asta si spune-i lui Semi ce am zis.
- Nici tu sa nu uiti ce ai promis. Asta nu e “adio”.
Am zambit si am imbratisat-o asa de strans incat am simtit cum ma fac praf de tristete. Ne-am intors amandoua de-odata si nu ne-am intors. Am mers la Harry si m-am prabusit in bratele lui. Am inceput sa plang asa de tare incat ma inecam din cauza ca nu puteam sa trag aer in piept. Umerii imi saltau din cauza hohotelor si lacrimile mi-au udat toata fata. El incerca sa ma linisteasca, dar nu a reusit. M-a luat in brate ca pe o mireasa si am mers la masina. M-a asezat in bratele lui pe locul soferului si a inceput sa conduca. O mana de-a lui ma mangaia usor pe spate, indepartandu-se numai ca sa schimbe viteza, iar cu cealalta conducea. Plangeam si nu ma mai puteam opri. Era ca si cum toata lumea mea se terminase. Harry tot imi soptea ca ii pare rau, dar nu ajuta. Plecam voit de langa familia mea. Eu imi raneam familia cu intentie.
Mergeam, iar eu m-am linistit dupa un timp din cauza ca eram prea obosita ca sa mai plang.
- Opreste! am zis ridicandu-ma usor.
- Ce? a intrebat confuz. Suntem pe drum, nu pot…
- Opreste! am tipat, intrerupandu-l.
Harry a tras pe deapta si am coborat impiedicata. Am facut cativa pasi si am vomitat pe marginea drumului. Mainile lui mi-au ridicat parul si mi-au frecat usor spatele.
- Esti ok? a intrebat Harry incet.
- Tocmai mi-am abandonat familia, am zis incet.
- Nu ti-ai abandonat-o. Ai facut ce era mai bine. Era ori asta, ori sa ii vezi murind in fata ta. Ai facut ceea ce trebuie, iubito.
- Da? Atunci de ce nu ma simt cum trebuie?
- Cateodata, trebuie sa fii puternic si sa iei deciziile corecte, chiar daca stii ca o sa doara mai tarziu. De ce? Pentru ca tu iti iubesti familia si nu ai suporta sa ii vezi murind.
Harry a venit si m-a imbratisat strans. L-am imbratisat asa de tare incat bratele mi-au amortit.
- Harry? am zis incet.
- Da, iubito?
- Parfumul tau inca imi face greata.
El a ras si mi-a dat drumul. Mi-am sters lacrimile si l-am sarutat scurt.
- Scuze, nu stiu ce e cu mine, am zis incet. Tot stresul asta ma darama…
Fata lui Harry s-a incruntat.
- Cum adica? a intrebat precaut.
- Pai, aparent mi-am dat afara cina mai incolo, si sunt foarte obosita. Ah, sa nu mai mentionez faptul ca tot corpul ma doare, am zis si am ras, dar el nu radea.
- Ai greturile astea des?
- De cand cu toata faza cu politistii, am raspuns confuza.
- Si te doare corpul, esti obosita si parfumul care il placeai acum nu il mai placi.
M-am incruntat usor. Doar nu… Nu!
- Harry, nu sunt insarcinata, daca asta te gandesti! am zis razand.
El si-a ridicat sprancenele.
- Harry, mi-a venit menstruatia, nu sunt insarcinata!
- Stii ca asta nu e o regula, nu?
- Poftim? Sigur ca este! Daca as avea un fetus in mine, cred ca as simti.
- Stai aici, a zis el si si-a scos telefonul.
Nu se putea sa fiu insarcinata. Asta era stresul, nu sunt nebuna. In plus, un copil acum? La varsta mea? Cu toata nebunia de aici? E imposibil. Harry s-a intors si mi-a dat telefonul.
- Alice! am auzit vocea lui Perrie.
- Perrie! Doamne, felicitari! Ma bucur asa mult!
- Multumesc, a zis ea si a ras. Asculta, draga mea, stii ca uneori, cand femeile sunt insarcinate, inca au sangerari din cauza ca, stii tu, totusi e in corpul tau. Deci s-ar putea sa fii si tu! a zis ea entuziasmata.
- Nu, nu se poate!
- Gasiti ceva benzinarie si cumparati un test de sarcina sau ceva, a sugerat ea.
I-am multumit si i-am zis lui Harry. Am mers pana la cea mai apropiata benzinarie si am luat unul. M-am dus la baie si nu mi-a venit sa cred. Am iesit si l-am vazut pe Harry langa masina.
- Deci? a intrebat el.
- Sunt insarcinata, am zis, nevenindu-mi sa cred.
Acest capitol e dedicat lui @MaddieStylesM careia ii multumesc pentru sustinere si complimete! :)
Mda, nu e corectat si probabil are greseli, dar a venit capitolul! Nu stiu de ce, dar m-am emotionat foarte tare cand l-am scris. Well, cam asta a fost si cred ca v-ati prins si voi ca de aici lucrurile o sa se complice. Anyway, multumesc pentru ca cititi, comentati si voteti, sunteti cei mai tari!
Apropo, am o poveste noua, se numeste "Asteroid 67" si sunt chiar mandra de ea. E tot fanfic cu Harry si o dau pe SF, dar sper sa va placa, iar cei care nu ati citit-o, daca vreti, va puteti uita peste ea. :)
Multumesc mult! Xx