Possessive Love - Harry Styles A.U. FanFiction - I. Syndrome

Capitolul cinci

Am incetat sa ma zbat cam dupa 10 minute din drum, dupa ce am realizat ca nu are rost. In masina noastra bubuia muzica heavy metal, iar noi mergeam cu viteza foarte mare. A inceput sa imi fie teama ca ne vom izbi de un copac. Baietii radeau si vorbeau de lucruri penibile si din cand in cand, Harry sau Louis se uitau sa vada daca nu cumva fac ceva. Pleoapele imi erau deja grele, dar nu voiam sa adorm. Imi era frica de ce se putea intampla daca adormeam. Daca ratam o sansa sa evadez? Daca loveam ceva si muream? Daca Harry voia sa imi faca ceva? Nu puteam adormi.

Din cate am inteles din ce vorbeau ei, Harry era seful si au venit in Chicago pentru a jefui o banca din oras. Vazusem jaful. Eram pe strada de vis-a-vis cu Sisi cand am auzit bubuituri si ne-am aruncat la pamant. Am vazut cum veneau masini de politie si baieti mascati care intrau in masini. Politia a mers dupa ei, dar aparent nu i-a prins.

Sisi. Eram cu Sisi in timpul jafului. Eram cu Sisi la bazin. Oare ma cauta? Imi e asa dor de ea. Imaginea de cand eram pe umarul lui Harry si i-am scapat prospul imi e intiparita in minte. Singurul lucru care imi mai putea aminti de ea a ramas pe podeaua bazinului. Sisi e ca o sora pentru mine si tin enorm la ea, iar acum ea nici nu mai are habar unde sunt. Nici familia mea nu cred ca e mai bine. Probabil sunt ingrijorati. Ce o sa faca cand o sa observe maine ca nu m-am intors? O sa imi lipseasca asa mult glumele lui Sami. Cum sa ma trezesc fara clatitele facute de tata sau cum o sa se descurce mama facra mine? Cum o sa ma descurc eu fara ei? Cine stie la cati kilometric departare suntem de ei acum? Las o lacrima sa imi curga pe obraz. Vreau sa imi duc mana la fata sa o sterg, dar ceva ma impiedica. Oh, da… sunt legata cu catuse de o usa de masina. La naiba cu toate astea! De ce eu? Ce e asa special cu mine pentru ca eu cred ca m-am facut destul de clara ca sunt destul de ordinara. Luna era deja foarte sus pe cer, iar in bataia zguduitoare a muzicii am simtit cum alunec usor din realitate. Imi era atat de somn. Nu voiam decat sa dorm. Nu imi pasa ce se putea intampla cu mine si brusc, ideea de a fi loviti de un copac, nu pare asa de rea.

M-am trezit dupa cateva ore, cand era deja dimineata. Inca eram pe drum. Mainile imi erau amortite si ranite de la catusele ce imi limitau miscarile. Am dat sa imi inalt putin capul, dar o durere ascutita in abdomen m-a oprit. Atunci mi-am amintit de loviturile grele pe care le-am primit de la Harry in stomac. Harry! M-am uitat la locul din fata mea, dar nu puteam sa vad decat scaunul masiv. Era liniste.

          - Doarme, spune Louis. Ma priveste prin oglinda.

          - Mai avem mult? intreb incet.

          - Da.

          - De ce eu, Louis?

          - Pentru ca asa a vrut Harry.

          - Unde sunt ceilalti?

          - In fata.

          - Nu ati fost prinsi niciodata?

          - Nu.

          - De ce faceti asta?

          - Taci odata si nu mai irosi aerul din masina pentru ca jur ca daca mai pui multe intrebari o sa iti tai limba! tipa el nervos.

In masine e liniste pentru cateva momente, dupa care o voce somnoroasa si calma adauga:

         - Tu stii ca curiozitatea a ucis pisica? Harry se intoarce la mine. Se pare ca strigatele lui Louis l-au trezit. Ochii lui sunt somnorosi, vocea putin ragusita, iar pe buze are un zambet ironic. Se pare ca baietii aveau dreptate. Tu chiar esti o pisicuta neastamparata.

Se intinde si ofteaza profund.

          - Tu cum ai dormit? intreaba  el cu inocenta.

          - Foarte bine! Atata ca am bratele amortite si ranite de catusile care ma leaga de o afurisita de usa si vanatai pe tot abdomenul care dor ca naiba! spun cu nonsalanta.