Stateam in masina si ma uitam la ecranul laptopului. Sophia statea la o masa singura si se prefacea ca se uita pe telefon in timp ce scana sala. Dansase cu mai multi tipi ca sa acopere toate unghiurile, dar nu si-a gasit tipul necunoscut. Vedeam tinta la masa privata cu un client. Il vedeam pe Francesc la bar care se uita periodic dupa Paul. La cateva lcouri distanta stateau Perrie si tipul nostru care isi intrau in rol foarte bine. Din cand in cand vedeai ca gesticuleaza mai mare sau observai privirile atintite. La o masa era Arnold cu o carte in mana, iar Rita statea la masa de biliard, privindu-l discret. Jason statea la bar privind meciul de fotbal, iar Lola il privea de pe ringul de dans.
Prima care a actionat a fost Rita. S-a dus la Arnold si i-a spus ceva, iar el a raspuns, iar ea a ras. Arnold a invitat-o sa stea jos. Au inceput sa vorbeasca, iar cei care stateau in masina cu mine imi explicau despre limbajul corpului si strategie. In timp ce ei vorbeau, tipul nostru a lovit-o pe Perrie, iar ea a cazut pe jos ca un sac de cartofi. Imediat, Francesc a sarit si l-a luat la bataie pe tip. barmanul i-a separate si l-a scos afara pe tipul nostru care trebuia sa se duca in alta parte, unde erau si baietii nostri. Francesc a incercat sa o ajute pe Perrie, dare a i-a refuzat mana si s-a ridicat singura. Si-a sters o dara de sange din buza si a luat o pozitie ostila fata de Francesc, dar apoi, s-a dus langa el. In timpul asta, Lola s-a impiedicat in fata lui Jason, iar el s-a ridicat sa o ajute. Lola a incercat sa plece de langa el, dar, la insistente, s-a asezat langa el. Sophia a spus ca l-a repedat pe omul misterios si s-a ridicat, mergand spre el. Ne-a spus ca il cheama Bert si era intr-un scaun cu rotile. Au vorbit despre ceva, iar el a iesit cu ea. Rita l-a luat pe Arnold la biliard, Lola il tinea ocupat pe Jason, iar Perrie il saruta pe Francesc. Unul din tipii din masina si-a dus mana la casca din ureche si apoi a zis:
- Baietii au terminat cu miniunea, dar nu au gasit nimic in apartament. Acum se duc la sediul mic. Haide, papusa, a spus privindu-ma. Sa inceapa petrecerea! Trebuie sa il mai retii cel putin jumatate de ora. Uite-l ca se ridica! Bafta!
Am iesit din masina si am inceput sa fug spre bar. L-am vazut si m-am uitat intr-o laterala. M-am lovit cu putere in umarul sau si am cazut pe jos.
- Vezi pe unde mergi! am zis morocanoasa.
O mana m-a ajutat sa ma ridic, iar eu am acceptat-o. Aveam un toc rupt, asa ca m-am descaltat. Paul era si mai dragut in realitate.
- Daca nu gresesc, a spus cu un accent britanic proeminent, tu ai fugit in mine.
Am rosit putin. Mi-am incordat abdomenul asa cum invatasem si am aplicat tot ce imi mai aminteam.
- Imi p-pare rau, sunt asa ametita!
- De ce fuge o fata frumoasa ca si tine pe strazile din New York imbracata intr-o rochie asa frumoasa.
- De ce pune un tip ciudat intrebari unei fete necunoscute care se sperie usor?
- Dar nu am vrut sa te speriu! Te rog, lasa-ma sa te duc cu masina mea, avand in vedere ca ti-am distrus pantofii.
- Fara suparare, dar abia te-am cunoscut.
- Si? a intrebat el cu un zambet.
- Si de unde stiu ca nu esti un criminal?
Ei bine, stiu ca esti criminal, de aceea sunt acum aici, inghetand de frig!”
- Am eu fata de criminal? m-a intrebat el razand.
Da, ai o fata de maniac!
- O fata nu poate fi niciodata prea grijulie, am raspuns.
- Adevarat. Ce-ar fi daca am lua un taxi? Platesc eu totul.
- Ammm, sigur, am spus timida.
Paul a oprit un taxi si mi-a deschis portiera. S-a urcat langa mine pe bancheta din spate si a dat adresa unui restaurant.
- Nu acolo stau eu, am spus razand.
- Nu, dar acolo ne vom opri ca sa mancam.
- Chiar nu trebuie sa te deranjezi!
- Dar nu ma deranjez deloc! Chiar aveam nevoie de o pata de culoare in seara aceasta!
Am zambit timid si mi-am dat parul dupa ureche, dar tot ce imi venea in minte erau oameni morti.
- Pana aici l-ai pacalit! Continua tot asa! am auzit o voce in microfonul meu.
Ne-am oprit la restaurantul fitos si m-am oprit inainte sa intru.
- Ammm, nu am pantofi! am spus incet, privindu-mi picioarele rusinata.
- Asta nu va fi o problema, draga mea! a raspuns.
Bratele sale m-au luat pe sus ca pe o printesa si m-au dus pana la masa noastra. M-a lasa jos si m-a ajutat sa ma asez.
- De ce esti asa dragut cu mine? am intrebat.
- Cred ca lumea are nevoie de mai multa bunatatea si fericire, iar tu, draga mea, pari sa le posezi pe amandoua.
- Nici nu ma cunosti! am zis.
- Dar as putea sa te cunosc. Numele meu e Paul.
- Eu sunt Ana, am spus cu un zambet.
Azi am invatat ca daca iti dau numele lor real inseamna ca nu reprezinti o amenintare pentru ei. De asemenea, nu eram asa proasta sa cred ca tipul nu ma va rani, asa ca i-am spus ca ma cheama Ana.
- Deci, de ce fugeai asa, Ana? m-a intrebat cu un zambet.
- Ammm, este… complicat, am zis cu un zambet stanjenit.
Apoi am vorbit despre viata mea – sau, ma rog, viata Anei. El mi-a spus asa de putine despre el, avea un fel aparte sa te faca sa vorbesti fara sa iti dai seama ca el nici nu a scos vreo vorba.
- Dar tu? am intrebat la un moment dat. Ce lucrezi?
- Sunt afacerist. Stii in domeniul asta multi vor sa ti-o traga pe la spate si toti te cred prost.
M-a privit rece. Stia? S-a prins?
- Toti te cred prostul targului. Stii omul acela de la carnaval care sta la ghseu si vinde bilete? Stii ca toata lumea il crede un esec pentru ca sta si vinde bilete in timp ce ei se cred mai destepti si se dau in carusele. Dar omul acela, omul acela poate sa opreasca in loc caruselul, iar tu poti sa cazi si sa mori, iar el nu va fi niciodata acuzat pentru ca el e tipul de la ghiseu.
Venise asa de aproape de fata mea incat imi venea sa fug. Si-a dat seama. M-a prins. In casca imi spuneau ce sa fac, altii strigau sa fug, dar nu puteam. Mi-am dus mana la ureche si m-am uitat intr-o parte ca si cum voiam sa imi ascund fata. Mi-am apucat casca si am dat-o jos, strangand-o in pumn. Mana lui s-a trantit peste a mea si mi-a strans-o cu putere. Ii vedeam venele pompand puternic si i-am privit ochii injectati cu ura,
- Asa ca spune-mi… credeai ca voi fi asa de usor de dus de nas, scarba mica?
Mana imi tremura si nu ma puteam convinge sa vorbesc. Ce sa fac? Ce sa spun?
- Imi pare rau…, am inceput.
- Ce faci aici?
- Alun voia sa stie.
Ochii lui s-au marit. Dumnezeule, Alice! Ce stiam eu despre Alun? Ce naiba puteam sa spun si in ce nenorocire m-am bagat?
- Pentru cine lucrezi?
- Pentru nimeni, am raspuns. Un tip, din gasca lui Alun m-a angajat ca spion.
- Cine?
- Nu pot sa spun.
- De ce nu o face chiar el?
- Pentru ca ei o sa culeaga laurii, iar eu banii lui.
- Cine e? Ai trei secunde sa raspunzi.
- E confidential.
- Trei…
- Nu o sa mearga.
- Doi…
Am tacut. Trebuia sa fac asta pana la capat sau urma sa imi vad eu capatul vietii.
- Unu.
Am scancit de durere cand a terminat numaratoarea. De ce? Pentru ca m-a injunghiat cu o furculita! A trecut o furculita prin degetul aratator, mijlociu si inelar. Nu era foarte adanc, dar o simteam acolo. Masa noastra era intr-un separeu, asa ca nimeni nu a vazut scena. Am gemut de durere si o lacrima mi-a alunecat din cauza durerii. A scos-o si sangele s-a imprastiat pe fata de masa.
- Pentru cine lucrezi? a mai intrebat, dandu-mi un servetel.
- Nu e treaba ta! am spus infasurand servetelul in jurul degetelor mele.
Nu spuneam pentru cine “lucram” din cauza ca nu stiam pe nimeni de acolo si trebuia sa par dura. O furculita prin degete, acum ce mai urma? Un cutit prin umar?
- Iti apreciez curajul. Totusi, ce vrei sa stii?
- Doar ce crezi tu.
- Ei bine, sigur nu a fost cineva din gasca lui Alun pentru ca sunt prea fricosi sa ma injunghie pe mine, superiorii mei au nevoie de mine, deci echipa mea e cea care mai ramane.
- Nu te gandesti ca ar putea fi alta organizatie rivala? am intrebat, muscandu-mi obrazul in interior din cauza durerii.
- Asta a intrat in discutie la un moment dat, dar nu au avut cum sa obtina informatii… nimeni nu avea legaturile necesare. Acum ca ai colectat aceste informatii, c ear fi sa ma lasi in pace si sa ii spui clientului tau ca nu are nimci de aflat.
- Dar inca nu am terminat.
- Atunci, presupun ca ne vom mai vedea, nu? a intrebat cu un zambet.
- Poate ca eu te voi vedea din umbra, iar tu nu.
Mi-am dat o palma mental pentru ca asta suna asa de bine in capul meu, dar jalnic in realitate. M-am ridicat de la masa si am iesit din restaurant. Eram desculta si pe jumatate dezbracata si muream de frig. Am strivit casca atunci cand am strans pumnul din cauza durerii din cealalta mana.
- O sa cobor doua strazi si ne vedem acolo. Sper ca aveti paturi! am zis in casca.
Am mers repede, uitandu-ma in spate sa vad daca nu cumva ma urmareste cineva, dar nu era nimeni. Masina deja ma astepta. Am urcat in ea si am pornit repede. O fata mi-a pus o patura peste picioare si m-a felicitat in soapta. Am ajuns la sediu si am intrat. Toata lumea era acolo, desi era destul de tarziu. Harry mi-a vazut mana si si-a pus mainile in cap si s-a intors cu spatele la mine. O femeie in uniforma m-a condus pana la cabinetul medicului unde m-au bandajat si au facut ce aveau de facut. Am iesit si fetele m-au imbratisat.
- Doamne, nici nu stiam cat poti sa fii de curajoasa si nebuna! a zis Sophia cu un zambet.
- Ce dracu’ ai facut cu tipul ala? a intrebat Lola razand.
- Nu stiu… credeti ca m-a crezut? am intrebat timida.
- Da, asa parea.
Am mers toti in biroul lui Mike. Baietii m-au felicitat pentru curaj pe care il asociau cu dorinta mea de a muri. Harry statea in picioare cu mainile in san, privind pierdut. Am vrut sa ma duc spre el, dar chiar atunci a intrat Mike.
- Fetele mele! a spus el cu bratele ridicate in sus. Geniale! Va iubesc mai mult decat iubesc homarul! Baietii mei! Splendida miscare! Nici nu s-a prins ca ati intrat si ati cautat! Apropo, v-ati ocupat de mortaciuni?
Baietii au dat din cap. Pareau extenuate si nici nu voiam sa stiu ce au facut, dar sigur era ceva mai greu decat sa flirtezi cu un tip. Ma dureau cele trei degete prin care dementul alas i-a trecut furculita, dar nu am spus nimic.
- Felicitari voua, baietii care, stiti voi, sunt baieti si fetelor care se lasa battue, pipaite, insultate si injunghiate pentru o cauza nobila! Nu pot sa cred ca tipul te-a injunghiat cu o furculita! a zis el razand in hohote.
S-a asezat pe scaun, inca razand, si imitand miscarea de a-si injunghia propria mana cu un pix.
- Asta a fost buna! a spus el dupa ce a terminat de ras. Mergeti, odihniti-va, maine avem o zi grea. Maine la ora sase seara vreau sa fiti aici, gata de actiune.
Am iesit toti si niste excorte ne-au dus la hotel. Ne-am luat la revedere si am urcat in camera. Cand am ajuns in a noastra, Harry nu a zis nimic.
- E totul bine? am intrebat.
El s-a intors si era atat de nervos incat ochii ii erau rosii, la fel ca fata. M-am dus langa el, dar el s-a indepartat. M-am apropiat din nou si mana lui mi-a lovit obrazul. Nici nu mi-am revenit bine,ca buzele sale s-au strivit de ale mele intr-un sarut haotic si plin de dorinta. Cand ne-am departat, am realizat ce s-a intamplat si l-am impins.
- Ce dracu’? am intrebat nervoasa.
- Nu tu ma injuri pe mine! a strigat Harry. Eu te intreb ce dracu’ faci atunci cand iti opresti casca, cand nu respecti planul si cand inrautatesti situatia! Putea sa te omoare!
- Dar sunt vie! Am scos-o la capat! Nu mi s-a intamplat nimic!
- Cretinul te-a injunghiat cu o furculita!
- De unde era sa stiu ca urma sa ma injunghie cu o nenorocita de furculita? I-am castigat increderea! A meritat? A meritat!
- Nu merita daca se presupune ca tu sa jonglezi cu viata ta!
- E viata mea, pot sa imi si bag piciorul in viata mea daca asa vreau! am strigat nervoasa radicand mainile.
- Bun, si cand o sa se enerveze maniacal asta si o sa se decida ca ii place mai mult de tine cu inca vreo doua gauri si pot sa te asigur ca nu vor fi de la o furculita, ci de la un glont! Sa-mi bag!
A rasturnat o masuta joasa si si-a trecut mana prin par. Cand tipa era parca alta persoana. Suna ca un leu in cusca.
- Dar sunt bine! Ma vezi moarta? Sunt aici!
- Si daca acum te-as fi cules de pe un trotuar? Sa ma gandesc “ah, sigur, a crezut ca scoate furculita la ea si nu un pistol”.
- Nu ma mai trata ca pe un copil retardat care nu stie ce face! De cand am venit, toti ma tratati ca pe o handicapata! Cat mai este pana nici nu o sa ma mai lasati sa imi tai singura mancarea?
- Fii siura ca nu o sa iti mai tai singura mancarea! Ai vazut ce poate face o furculita?
- Esti nebun? Fii rational! Pentru prima data ajut si eu la ceva care nu e curatenie sau mustrarea constiintei! Ce ar fi sa ma incurajezi?
- Sa te incurajez sa ce? Sa faci parte dintr-o crima planificata? Stai naibii pe fundul tau si nu te mai arunca mereu cu capul inainte!
- Dar m-am descurcat bine!
- Ai fost injunghiata cu o furculita!
- Nu mai aduce furculita in discutie! Cine naiba injunghie oamenii in restaurant cu furculite?
- Intocmai! Cu siguranta nu oamenii normali asa ca nu te mai juca pe langa idiotul asta! Te-as fi putut scoate de la misiune, dar nu! Tu a trebuit “sa lucrezi” cu gasca lui Alun!
- Era “lucrez cu gasca lui Alun” sau furculita prin gatul meu!
- Deci recunosti ca omul al ate putea ucide cu o furculita!
- Treci naibii peste furculita!
- Asa cum a trecut ea prin degetele tale?
Mi-am desfacut bandajul si m-am dus in fata lui. Am ridicat mana si i-am aratat degetele.
- Ti se pare ca nu mai sunt acolo? am intrebat, dar el si-a intors privirea. Nu o sa cada, Harry, peste noapte! Sunt bine, am reusit! Nu pot sa prezic ce vor face oamenii cu furculitele lor, dar nu ma du casa usor!
- Da, pai a treia oara e cu noroc, nu? a intrebat incet privind in sus.
- Imi bag piciorul in ea a treia oara! Nu o sa mi se intample nimic. Tu stii asta, dar esti prea capos sa accepti! Asa ca treci peste tine si revino-ti pentru ca misiunea asta nu se sfarseste cu o furculita care m-a injunghiat!
Harry a izbucnit in ras din cauza oboselii. Nu mai avea putere sa se certe cu mine.
- Esti asa un copil, a spus luandu-mi mana ranita si sarutand-o incet.
- Acum, am spue eu, omul ala ma sperie la culme si m-a injunghiat cu o furculita. Pot primi o imbratisare acum, te rog? am zis gata sa plang.
Harry mi-a zambit dragastos si si-a strans bratele in jurul taliei mele. Nu am plans pentru ca nu voiam sa il stresses si mai tare. Intr-un fel intelegeam ingrijorarea lui si o apreciam, dar nu sunt un copil pe care il faci sa danseze dupa cum ii canti. Urma sa finalizez misiune intr-un fel sau altul. Stiam ca pot, iar cu mainile lui Harry puse in jurul meu, stiam ca pot chiar mai mult.
O sa fac o zi pe capitol, deci da. Sper ca v-a placut si nu va pot multumi destul pentru tot ce faceti pentru mine. Sper ca sunteti bine! Multumesc pentru ca cititi! :) Xx