Aveam engleză, ultima oră din zi. Abia aşteptam să ajung acasă şi să mă joc jocuri dress-up cu păpuşi cât timp Leah era la cumpărături cu tata...ca apoi cum auzeam cheia răsucindu-se în broască să sar de pe scaun pe jos, unde erau câteva caiete împrăştiate -loc unde de obicei făceam eu temele.
În timp ce rezolvam în clasă un exerciţiu stupid cu asociaţi coloanele, s-a auzit alarma ce ne dădea de ştire că e o simulare de cutremur, exact cum făceam şi simulări de incendiu.
Profa a început să ne dea indicaţii...şi primul lucru pe care ni l-a zis a fost "orice s-ar întâmpla, ieşiţi pe scara de urgenţă".
Ironia sorţii a fost că...pentru început era doar o simulare, nu a prevestit nimeni un cutremur real !
Evident, panicaţi, am început să ţipăm atunci când am văzut că tot ce era în jur se clătina.
O altă problemă constituia frica mea de înălţimi.
Nu eram foarte afectată de această frică, erau momente şi momente...dar când m-am văzut la etajul doi doar pe nişte scări care stăteau să cadă şi vedeam în jur blocuri şi case care se mişcau din cauza cutremurului...m-am blocat.
Eu eram în faţa lui Cassidy, eram ultimele rămase în şirul indian pe care-l formase clasa.
Picioarele mi se înmuiaseră iar mintea mi-era complet umplută de scenarii deloc plăcute care mi s-ar fi putut întâmpla.
Mă ţineam de barele scării şi aproape leşinam de frică.
-Mişcă-te odată! strigase Cassidy la mine.
Mi-am închis ochii şi am încercat să-i explic frica mea de înălţimi, mai ales într-un moment ca acela, dar nu a înţeles. Aş fi lăsat-o să treacă fără să mă gândesc de două ori...dar era loc doar pentru o persoană.
A mai ţipat de câteva ori, alături de profesoara de engleză şi apoi Cassidy a hotărât să treacă de mine indiferent în ce mod.
Copii fiind, nu gândeam totul aşa complex ca acum.
Ea voia doar să treacă de mine ca să ajungă la ceilalţi...şi ca să reuşească asta, trebuia să mă împingă peste bare...şi aşa a făcut.
M-am trezit împinsă de Cassidy...şi am rămas agăţată de partea exterioară a scărilor.
Auzeam vocile colegilor şi profesoarei care strigau la mine să nu îmi dau drumul, dar tot ce făceau ei era să-mi alimenteze şi mai mult frica.
Puteau urca la mine, dar o greutate mai mare ca a mea pe timpul unui cutremur ar fi putut dezintegra scara aceea instabilă.
Am început să plâng şi să ţip în timp ce o priveam pe Cassidy cum cobora rapid scările ca să ajungă la restul clasei.
În acea clipă am văzut moartea cum mi-a trecut prin faţa ochilor.
M-am oprit din plâns şi am încercat să mă calmez, dar inima aproape că-mi exploda de frică...până ce am simţit două mâini cum mă luau în braţe şi mă desprindeau uşor de barele acelea.
Tot ce-mi mai aduc aminte e că am căzut într-un somn profund, iar când am deschis ochii eram în cabinetul medical al şcolii, cu tata şi Leah lângă mine - care era mai preocupată de noua sa manichiură decât de starea mea.
-Evelyn, mă asculţi măcar !?
Vocea uşor agitată a lui Ish m-a trezit din transă ca două pocnituri din degete.
-Scuze...Ce ziceai ?
-Ziceam că...sper să ne lase în pace.
-Şi dacă nu o s-o facă...te asigur că nici ea nu o va duce prea bine. O urăsc. Sunt în stare de orice ca s-o fac să sufere.
-Nu ştiu Eve, nu cred că e o idee bună...
-Sigur nu e o idee bună, dar cui îi pasă? În fine...să căutăm un loc liber.
Am şerpuit mai departe printre pâlcurile de scaune, îndreptându-mă spre autoservire.
Tavanul era atât de scund, încât un baschetbalist de performanţă ar fi fost nevoit să stea cocoşat.
Sala părea întunecoasă, deşi pereţii erau vopsiţi în alb.
M-am oprit lângă unul dintre stâlpii laterali, gândindu-mă care era abordarea cea mai potrivită pentru a nu mă face de râs cu absolut orice mişcare.
Cassidy şi alte câteva fete de la masa ei s-au uitat la mine, iar murmurul de la masa lor s-a stins.
De parcă le-aş fi ascultat...nu mai auzeam altceva decât bătăile propriei mele inimi.
Am răsuflat uşurată când am văzut că Richie s-a dus la masa lui Cassidy şi le-a distras atenţia de la mine.
Am luat-o pe Ish de încheietură şi am tras-o după mine până la masa cu tăvi, de unde am luat câte una fiecare.
Ajunsă în dreptul doamnei care servea masa, încercam să mă hotărăsc ce să iau de mâncare...însă m-am trezit cu câteva ciudăţenii pe tavă.
Ei bine, nu erau chiar ciudăţenii...dar totuşi...
-Un ou fiert, trei felii de şuncă, o felie de brânză şi o jumătate de roşie !? am izbucnit eu.
-Ăsta e micul-dejun aici, păpușă.
-Dar...nu o să-mi ţină de foame nici măcar o oră!
-Poftim atunci, mi-a spus punându-mi o cutiuţă cu lapte pe tavă.
-Serios? Credeţi că nişte lapte o să mă ajute în vreun fel? Măcar dați-mi și niște cereale...
-Ascultă aici puştoaico, aşa este meniul. Nu încerca să provoci un scandal, pentru că o voi chema pe General Denver să te plângi ei.
-Yaaay, ador meniul ăsta...am spus prefăcută.
Am aşteptat apoi să vină şi Ish, dar pe tava ei se afla doar jumătatea de roşie şi bucata aceea de brânză.
-Cum dracului supravieţuieşti? o întreb uimită.
-Trebuie să am grijă la ce mănânc.
Cât urăsc replica asta.
Mi-am ridicat sprâncenele cu subînţeles, iar apoi m-am îndreptat spre singura masă liberă de la geam. Probabil masa rataţilor de care fugea toată lumea, dar ce mai conta ?
-Ew...pe scaunul ăsta e gumă lipită.
Gumă la mâna a doua, dragii mei.
-Îţi ofer şunca mea pe post de şerveţel dacă vrei.
-Eve!
-Ok, ok! Poftim un şerveţel adevărat...
-Mersi, spune luând acea gumă de pe scaun. Deci...ce ai de gând să faci azi?
-Aştept să văd ce avem în program. Şi indiferent ce o să avem...probabil o să mă ascund undeva în vreo pivniţă secretă.
-Hei, nu mă poţi lăsa singură! Mai ales că e şi...ea aici, a spus cu vocea stinsă, îndreptându-şi privirea spre Cassidy.
-Relaxează-te, nu are ce să-ţi facă.
-Nu zău, atunci tu de ce eviţi să o priveşti?
-Pentru că e mai urâtă decât tabloul cu Monalisa?
-Pe bune Eve?
-Fie! Nu te mai uita aşa la mine...poate îmi fac puţine griji.
-Atunci o să -
-Bună dimineața, soldățeii mei de plumb, ne salută Roxanne din capătul cantinei, încrucişându-şi mâinile la piept. Trebuie să aşteptaţi să vă salut eu?
-Bună dimineaţa General Denver, strigară toată cantina ridicându-se în picioare.
Eu în schimb eram preocupată să sparg cum trebuie coaja oului ăla blestemat.
Jur...în momentele astea îmi lipsesc cerealele peste care Leah uita mereu să pună laptele...sau ochiurile ei nefăcute şi fără sare...sau pâinea deloc prăjită... Da, e cea mai proastă bucătăreasă, dar orice e mai bun decât prostiile pe care le am acum pe tavă.
-Ou nenorocit, am şoptit eu.
-Probleme, dulceaţă? mă întrebă Roxanne oprindu-se în dreptul meu şi luând oul în mână.
Acesta era unul din obiceiurile sale extrem de proaste...să nu mă strige niciodată pe nume, ci doar "dulceaţă".
Rare erau ocaziile în care îmi spunea pe nume.
-Nu chiar, am răspuns simplu.
O priveam pe Ish care mai avea puţin şi intra sub masă de teamă, îmi făcea tot felul de semne să mă controlez şi să nu-i spun vreo tâmpenie lui Roxanne.
-Nu-ţi place micul-dejun?
-Ei bine, ar putea fi puţin mai consistent...dar nu mă plâng.
Mi-a zâmbit parşiv ca de obicei, iar apoi cu mâna liberă mi-a strivit oul fiert, aruncându-l apoi pe tavă şi folosindu-mi ultimul şerveţel ca să scape de murdăria de pe mână.
-Atunci te poftesc să paşti nişte iarbă, mi-a spus făcând semn spre ieşire.
Mă face vacă pe ocolite cumva !?
-Striveşti ouă des, Roxanne? am întrebat-o cu subînţeles, sperând să nu-mi înţeleagă de fapt aluzia pe care o făcusem, dar...
-Afară. Acum.
Toată cantina se uita la noi şi râdea, nu ştiu dacă de mine sau de Roxanne sau de faza cu ouăle, dar totuşi era ciudat să nu ştiu care era motivul.
Dacă tot eram pe cale să fiu pedepsită...am zis de ce să nu dau apă la moară.
M-am ridicat calmă de la masă, dând cu mâna peste tava cu mâncare care aterizase pe jos.
Fără să mai spun un cuvânt, am privit-o sfidător pe Roxanne şi mi-am făcut drum spre ieşire.
Vrea război...îi dau război.
M-am dus pe una din bănci, unde m-am urcat cu picioarele pe ea şi am stat pe spătar.
Am aşteptat să vină Roxanne, dar primul de care am dat a fost Fantomel-cel...ăăă...Lex.
-Evelyn!
-Nu e momentul.
-Prost dispusă?
-Sunt pe cale să fiu ucisă.
-Nu e amuzant, mi-a spus el încruntându-se.
-Nu serios...oh, uite, îmi vine călăul, i-am zis privind-o pe Roxanne care se îndrepta în paşi alergători spre mine.
-Drepţi, îmi ordonă ea autoritară când ajunse în dreptul meu.
M-am strâmbat puţin şi m-am dat jos de pe bancă, încercând să stau cât de drept puteam...totuşi, obişnuita mea poziţie cocoşată nu mă lăsa pentru că mă durea spatele, aşa că mai mult de zece secunde nu am rezistat în acea poziţie de "drepţi".
-Cauţi probleme, dulceaţă.
-Nu, nu caut. Tu mă faci să caut. Tu mă provoci.
-Nu mă sfida, Evelyn. Nu sunt aici să mă joc cu puştoaice de 17 ani, sunt aici să ofer educaţie.
-Educaţie!? Educaţie pe naiba! Roxanne, m-am săturat! Întotdeauna ai căutat să mă provoci, pentru că ştii mai bine ca oricine că nu mă pot controla!
Era adevărat. Încă de când am avut-o ca superior la prima mea școală militară...Roxanne a avut ceva cu mine. Numai eu știu prin câte am trecut acolo din cauza ei.
-Învaţă să te controlezi atunci.
-Nu zău? Cine e generalul care se presupune că trebuie să mă înveţe? Oh aşa e, tu eşti aceea. Şi tu ce faci, aaa sigur, încerci să mă bagi în carceră!
Era prea mult spus, dar da, aveau şi ceva asemănător. Evident, ca orice carceră, era folosită pentru detenţia temporară a unei persoane "pedepsite".
O singură dată am fost acolo pentru că am spart un geam cu mingea de fotbal...şi a fost groaznic.
E ca şi cum ai deveni claustrofob într-o secundă, stând în acea încăpere mică şi întunecoasă, păzită de un cretin...simţi că n-ai aer suficient.
-Întreci măsura, mi-a spus ea rece.
-Eu? Tot eu întrec măsura!? Până aici, am strigat la ea.
Mi-au dat lacrimile de furie aşa că nu puteam s-o las tocmai pe Roxanne să îmi vadă slăbiciunea, deci am luat-o la sănătoasa.
Spre surprinderea mea, nu mă urmărea nimeni altcineva în afară de Lex - care striga în continuu după mine.
În alergatul meu spre nicăieri, m-am lovit puternic de un tip care tocmai ieşea dintr-una din săli.
-Auch, asta a duru - oh. Hei, mă salută el cu un zâmbet tâmp pe faţă, dar i-am dat un brânci şi aproape şi-a pierdut echilibrul.
În urma mea, l-am auzit întrebându-mă dacă sunt ok și aș fi vrut să îi spun nu, dar m-am abținut. Nu că i-ar fi păsat, vrând probabil doar să facă pe drăguțul. Aşa că mi-am continuat fuga până ce-am ajuns în pădure.
Obosită de la atâta fugă, m-am aşezat pe rădăcinile groase ale unui copac care ieşeau din pământ şi am început să-mi revin din hiperventilația în care intrasem.
_______________________
Tyler *cough*
Sexy beast *cough cough*