Dimineaţă, nişte bubuituri insuportabile m-au trezit.
Afară încă era întuneric, iar uşa cabanei parcă tremura.
Stai...doar nu...
Ceasul de pe noptieră îmi arăta ora cinci.
Ish încă dormea, cum...nu ştiu, singura explicaţie ar fi fost că avea dopuri de urechi şi nu auzea atât de puternic bubuiturile din uşă precum le auzeam eu.
M-am ridicat iritată din pat şi m-am dus la uşă, unde am dat peste perversul cu formulare: Richie.
-Vrei să mori? l-am întrebat eu privindu-l furioasă.
-Scularea păpuşă, General Denver te cheamă.
-Du-te dracu' ! i-am spus încercând să trântesc uşa, dar şi-a pus piciorul pe prag şi nu o puteam închide.
-Te cheamă acum.
-Vrei să rămâi fără piciorul ăla? Dispari, e cinci dimineaţa! Nu merg nicăieri!
-Scumpete, ori o faci de bună voie ori te iau cu forţa. Am permisiune de la ea. De fapt...mi-a spus să te "târăsc" dacă e nevoie...aşa că fii drăguţă şi hai cu mine.
-Marş!
-Eşti dură, huh? Fie, dacă nu vrei să cooperezi. GENERALE !!! strigă deodată, făcând cu mâna cuiva. Tu ai vrut-o, adăugă apoi.
-O să-ţi leg o bilă de bowling de gleznă şi o să te azvârlesc în lac spunându-le tuturor că ultimul loc în care te-am văzut a fost pe o canoe la pescuit.
-Riscul meseriei, iubire, mi-a şoptit zâmbind triumfător şi bătându-mi uşor obrazul cu palma, dar imediat i-am dat mâna la o parte.
-Lasă-mă să ghicesc, nu cooperează? îl întrebă Roxanne încrucişându-şi mâinile la piept, Richie dând aprobator din cap. Ştiam că aşa va fi, nici nu ştiu de ce am sperat. Hai dulceaţă, mi se adresă mie, mişcă-te.
-Unde mă duci la cinci dimineaţa ?
-Dacă veneai de la bun început în biroul meu, nu făceam altceva decât să discutăm. Ba chiar îți ofeream și o cafea. Dar în cazul de faţă...mergi frumuşel cu mine la antrenamentul de dimineaţă. Şi nu spune că erai pe cale să vii, pentru că nu te cred.
-Despre ce naiba vorbeşti!? am întrebat revoltată. Vrei să spui că mă iei la alergat?
-Alergat, flotări, genuflexiuni...şi altele. Două ore.
-Două ore !?
-Vreau să-ţi văd picioarele alea frumoase făcându-se utile.
-Dar -
-Fără comentarii. Mişcă.
Nu avea rost să mă confrunt cu ea, în fond...era Roxanne. Era de un milion de ori mai nesuferită decât credeam şi chiar mă abţineam să nu îi zic vreo două de dulce. Doar că încă țineam la sănătatea și bunăstarea mea.
-Pot măcar să mă schimb?
-Asta e partea amuzantă, nu poţi. Rămâi în pijamale.
-Umorul tău lasă de dorit...E răcoare! O să răcesc.
-Tragic. Altădată să faci ce-ţi spun. Şi să te înveţi să nu mai dormi aşa dezbrăcată, că nu se ştie când mi se pune pata şi dau buzna peste tine. Încalță-te şi hai, a spus aşteptând să mă încalţ.
Cu cât termin mai repede, cu atât mai bine.
M-am încălţat rapid şi am ieşit afară, unde am realizat că din neatenţie luasem tenişii lui Ish.
Nici că stau să-i schimb.
Aerul era rece şi umed, dar în acelaşi timp revigorant. Adierea slabă a vântului aducea un miros puternic de conifere din pădurea apropiată.
Părul desprins îmi tot intra în ochi şi în gură, nu-mi trecuse prin cap să iau un elastic.
Nu e aşa rău...în afara faptului că sunt cu Roxanne şi perversul de Richie la ora cinci dimineaţa la antrenament.
-Apropo, -începuse Roxanne în timp ce se încălzea-, să ştii că de la 6 la 7 te vei antrena cu Stone. Din păcate am puţină treabă...mi-ar fi plăcut la nebunie să te mai chinui.
-Sunt sigură de asta, şi nu, nu îţi apreciez sinceritatea. De fapt, nu apreciez nimic la tine, i-am spus simplu, făcând câteva extensii şi aplecări.
-Știu, dulceață. În fine, să nu încerci să scapi de antrenamentul cu Stone, te avertizez că nu va funcţiona. E mâna mea dreaptă...şi nepotul meu.
Grozav. Mai bine de-atât nici că se putea.
-Huh? Ce naiba fac ăştia afară la ora asta? întrebă o voce de nicăieri.
Mi-am rotit ochii prin jur...şi l-am văzut. Era Fantomel-cel-Sexy de la vestiare, privind nedumerit spre noi, apoi apropiindu-se.
Nu a zburat sau ceva de genul, cum îmi imaginam eu că fac fantomele...ci a mers pur şi simplu ca un om normal.
-Oh, e tipa de ieri! strigă entuziasmat când mă vede.
Auzeam vocea lui Roxanne, dar nu înţelegeam ce spune. Toată atenţia mea era îndreptată spre Fantomel.
Asta...până când m-am trezit cu ceva rece ca gheaţa în faţă.
Era apă.
-Ce...de ce ai făcut asta !? am strigat la Roxanne frecându-mi faţa ca o disperată.
Ea în schimb doar se uita la mine cu sprâncenele sale bine pensate ridicate.
-Concentrează-te, dulceaţă. Gata cu încălzirea așa că pas alergător, hai, mi-a spus începând să alerge.
Fără să mai ripostez, am urmat-o. Dar am chicotit puţin când am văzut că şi Fantomel alerga pe lângă noi.
Cred că înainte să...îşi părăsească trupul, făcea asta destul de des. Părea că ştie ce face şi era concentrat doar pe alergat. Nu privea nici în stânga, nici în dreapta...şi rareori mai bombănea câte ceva. Sau poate doar picase pe gânduri.
Am continuat alergatul şi ora cu Roxanne luase sfârşit. Ea plecase la treaba ei, iar eu...rămăsesem singură cu perversul acela.
-Deci, scumpete...
-Numele meu e Evelyn, nu scumpete, i-am reamintit ironică.
-Eu sunt Richie, spuse întinzând mâna spre mine.
-Ştiu şi eu să citesc un ecuson, dar mersi de informaţie...
-Înţeleg de ce are Roxanne o problemă majoră cu tine. Ai un comportament al dracului de enervant.
-Ghinion. Ascultă aici blondule, nu vreau să fim prieteni, ţi-e clar? Zi-mi odată ce trebuie să fac ca să scap şi de ora asta nenorocită de antrenament cu tine și hai să ne vedem de ale noastre.
-Eşti irascibilă, ştiai asta?
-Şi cum ai vrea să fiu din moment ce cretinul de tine aproape îmi spărgea uşa cabanei la cinci dimineaţa!? Și găinile bunicilor mei dorm mai mult!
-Ordinele sunt ordine, scumpete.
-Încetează cu porecla asta stupidă sau pumnul meu drept va ajunge direct în ochiul tău stâng.
-Ai idee că îţi pot face viaţa un iad complet aici? Sunt nepotul lui Roxanne, e mătuşa mea. Orice lucru raportat despre tine şi boom...eşti terminată.
-Viaţa mea e deja un iad şi mai rău nu se poate.
Am încercat să-mi păstrez calmul, mai ales că avea dreptate...dar ceva nu îmi suna bine, ceva era în neregulă cu tonul vocii lui.
Înainte să-l mai întreb ce aveam de făcut...m-am trezit lipită de zidul acela fals pe care-l văzusem când am ajuns cu Ish în tabără.
Stătea cu o mână deasupra capului meu şi cu cealaltă mă strângea puternic de încheietură, iar piciorul îl avea exact între picioarele mele, blocându-mi complet orice mişcare. Eram imobilizată.
-Ai exact trei secunde să te dezlipeşti de mine.
-Ţi-e puţin teamă, recunoaşte. E ora șase şi nu e nimeni pe-aici, iar dacă ai striga...ţipetele nu ar fi suficient de puternice ca să fie auzite. Suntem într-o pustietate totală. Pot face tooot ce vreau cu tine, îmi spuse rânjind și analizând-mă din cap până-n picioare.
Am avut dreptate, chiar e un obsedat.
-Ţi-a expirat timpul, i-am răspuns rece. Vrei să rămâi fără moştenitori?
-Hm...cum spuneam, a dracului de enervantă. Totuşi nu pot nega faptul că îmi place când o fată se lasă greu. Mă face...să o vreau şi mai mult.
-Eşti un idiot!
Am încercat să îl împing cu mâna liberă pe care o aveam, dar degeaba. Era ca şi cum aş încerca să rostogolesc un bolovan cu o mână.
Degetele sale erau deja pe coapsa mea şi oricât încercam să scap din asta, mai rău îl întărâtam.
Mă atingea în toate locurile posibile, iar eu nu puteam face nimic să-l opresc.
Aproape că simţeam puţină teamă...dar poate confundam eu sentimentele.
Eram neajutorată şi nu eram sigură de ceea ce urma să mi se întâmple, aşa că am închis ochii având speranţe deşarte cum că era doar un coşmar.