Îmi simțeam corpul arzând și ochii grei. Nu știam unde eram, în jur se auzea doar un bipăit care părea că o să îmi spargă timpanele în orice moment. Am inspirat adânc și atunci am simțit izul de pastile și dezinfectant, bănuind că mă aflu la spital. Eram amorțită. Când am încercat să îmi mișc mâna, am simțit o ușoară durere. Mi-am deschis pleoapele cu greu, iar privirea îmi era în ceață. Am clipit de câteva ori, vederea revenindu-mi la normal treptat.
Am fixat tavanul alb cu privirea, gândindu-mă la toate cele întâmplate și la visul pe care l-am avut. Oare erai aici, cu mine? Sau erai îngrijorat? Dar, faptul că l-am văzut pe el compensează toată durerea resimțită din cauza ta.
Când am inspirat din nou, un parfum atât de cunoscut mi-a ajuns la nări. Mi-am întors privirea, iar tu erai acolo, în dreapta mea, în picioare. Nici nu îți auzisem pașii. Am făcut contact vizual, iar respirația mi s-a tăiat, inima bubuindu-mi în piept.
— Hei, ți-am auzit șoapta. Cum te simți?
Oare, chiar îți păsa? Sau doar întrebai din pură curiozitate? Însă, când ți-am cercetat chipul mai bine, am văzut tenul palid, acompaniat de cearcăne bine conturate.
Îmi simțeam gâtul uscat atunci când am deschis gura, dar, cu toate acestea, ți-am răspuns șoptit:
— Sunt bine.
Oare, cât timp mai aveam de gând să spun minciuna asta? Încercam să mă conving pe mine sau pe voi că sunt bine, că încercam să fiu în lipsa ta?
Ai aprobat cu o mișcare a capului.
— Merg să o chem pe mama ta.
O, mamă! Dragă mamă! Nu meriți toate astea! Nu meriți această durere! Nimeni nu merită.
— Scumpo, am auzit-o când a intrat. M-ai speriat atât de tare.
Tu ai intrat după ea și te-ai așezat cuminte pe canapeaua din salon, care era deranjată. Mama mi-a sărutat fruntea și m-a privit cu dragoste și lacrimi în ochi. Nici ea nu arăta mai bine decât tine. Era în halatul ei alb, semn că era în tură la spital.
— Ai fost inconștientă trei zile... Inima aproape că ți s-a oprit, suspină. Ce se întâmplă cu tine, Eva? Spune-mi.
Cum să îți spun, mamă, când el e la câțiva metri de noi?
— Nimic. Am fost ocupată cu școala și am uitat să mai mănânc.
— Ești foarte deshidratată și slăbită. Sigur e doar asta?
Am aprobat din cap, iar ea s-a uitat la mine cu o privire de "Vorbim noi acasă", iar apoi peste niște fișe.
— Trebuie să plec, mai am câțiva pacienți, dar o să vin mai târziu, a spus după ce m-a verificat ca la carte.
A deschis ușa și a dispărut, lăsându-mă singură cu tine. Nu știam ce să fac sau să zic, așa că am păstrat tăcerea. Mi-am făcut curaj și mi-am întors privirea spre. Te uitai undeva pe podea, așa că mi-am permis să te analizez. Purtai aceleași haine ca joi și mă întrebam de ce nu ai fost acasă să te schimbi și să te odihnești. De ce ai rămas lângă mine? Erai vizibil obosit, cearcănele te dădeau de gol. Părul șaten era răvășit, tu, cu totul, erai răvășit.
Am lăsat privirea mai în jos și am dat de cei mai frumoși ochi văzuți vreodată de mine. Mă priveai și tu, așa că ți-am susținut contactul vizual. Ți-ai plimbat ochii pe fața mea și ai înghițit în sec când mi-ai privit buzele. Mi-am mutat și eu privirea pe buzele tale și am înghițit în sec la rându-mi.
Doamne, cât voiam să te sărut!