Exact cum mă așteptam, orele s-au scurt atât de rapid încât aproape că nici măcar nu mi-am dat seama, iar în momentul ăsta număr minutele până ce Niall va sosi pentru a mă lua și a mă duce într-un loc cunoscut probabil doar de el. Sinceră să fiu, încă nu m-am obișnuit cu surprizele pregătite de el și nu cred că o să mă obișnuiesc prea curând, reușind de fiecare dată să provoace în mine un amestec de sentimente de o amploare semnificativă.
Oftez adânc în momentul în care iau telefonul de pe noptieră, vrând să verific ora și observ că este începutul lunii septembrie. În nu mai puțin de două săptămâni va trebui...să plec și să las totul în urmă iar lucrul ăsta mă sperie puțin și mă face să mă întreb dacă chiar asta este ceea ce vreau, dacă vreau să uit de toată lumea de aici, de tot ce s-a întâmplat, de toate lucrurile prin care am trecut. Știu că plecarea mea la facultate nu e un lucru atât de mare, dar sunt conștientă de faptul că odată ce voi părăsi casa asta, odată ce voi începe să îmi construiesc propriul meu drum în viață, odată ce voi începe să fiu independentă nu mă mai pot întoarce la vechea viață, ci voi fi într-o schimbare continuă, iar persoanele de lângă mine vor veni și vor pleca...
Vara a trecut atât de repede, poate chiar prea repede dar pot spune că a fost cea mai frumoasă și mai plină vară din viața mea, pe bună dreptate. Îmi amintesc perfect momentul în care a început toată această nebunie, petrecerea de la casa lui Zayn, faptul că Jaymi m-a înșelat și căderea mea nervoasă din acea noapte, care s-a terminat cu mine într-un bar, ca mai apoi să ajung în camera de hotel a blondului. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că Niall, persoana pe care obișnuiam odinioară să o știu poate mai bine ca pe propria persoană, a devenit o persoană total schimbată, imposibil de citit, o persoană pe care încă nu am descoperit-o în totalitate. Cert este că toate lucrurile care s-au întâmplat încă din acel moment au avut un impact major asupra mea și a raționamentului meu.
“ Deranjez? “ aud vocea extrem de familiară mie și sunt trasă din infinitatea gândurilor mele, întorcându-mă în același moment doar pentru a-l vedea pe Niall stând rezemat în pragul ușii cu un zâmbet destul de evident pe față, îmbrăcat cu un tricou negru și niște pantaloni de aceeași culoare.
“ N-nu, tocmai mă pregăteam să cobor. “ încerc să spun dar nu fac decât să mă bâlbâi, rămânând destul de confuză și oarecum melancolică în urma reamintirii tuturor momentelor din ultimele luni, fiindu-mi teamă doar pentru o secundă că acel fel de momente poate nu vor mai exista în viitor...
“ Pari destul de abătută, ce s-a întâmplat, iubire? “ răspunde Niall puțin răgușit și pășește către mine, punându-și degetele pe bărbia mea, forțându-mă să îl privesc în ochi.
“ Nimic, doar mă gândeam. Nu s-a întâmplat nimic, serios. “ șoptesc și blondul ridică din sprâncene, semn că nu este mulțumit de răspunsul meu.
„ Bine, fie, mă gândeam la cât de repede a trecut timpul...E începutul lunii septembrie și sincer...îmi e puțin frică în legătură cu ceea ce va urma, îmi e frică de schimbările care vor avea loc în următoarea perioadă și îmi e frică de faptul că e probabil ca tu să nu fii lângă mine în tot acest timp. „ reușesc să spun, luând câteva pauze pentru a trage câteva guri zravene de aer în piept.
În același timp o ușoară adiere de vânt intră și în cameră, făcându-mă să simt un fior rece pe șira spinării; Niall începe să îmi mângâie obrazul cu degetul cel mare și îmi dă apoi o șuviță de păr după ureche, presându-și imediat buzele moi și calde de fruntea mea.
„ Nu ai de ce să te îngrijorezi, Jess, nu o să te părăsesc nici măcar dacă tu vei decide că nu mai trebuie să fim împreună. Voi fii mereu de partea ta, nu contează în ce calitate. “ zâmbește și scutur din cap, încercând să îmi alung restul gândurilor care deja îmi dau mari bătăi de cap, încercând în schimb să mă bucur de prezența blondului și de timpul pe care îl am alături de el.
“ Cred că e timpul să plecăm acum, altfel vom întârzia. “ îmi spune și își trece degetele printre ale mele, unindu-ne mâinile într-un singur pumn.
„ Unde am putea întârzia la prima oră a dimineții? “ râd și acesta își dă ochii peste cap, pufnind din nări.
„ Nicio șansă, Jess, nu o să îți spun. “ răspunde chicotind și decid să renunț să mai insist, dar continui să aștept cu nerăbdare momentul în care voi afla despre ce este vorba.
Îmi iau geanta de pe pat și ieșim din cameră, lăsându-i înainte de a pleca un bilet mamei în care îi spun că sunt cu Niall și că nu știu când voi ajunge acasă. Blondul pornește apoi motorul mașinii și aceasta pleacă rapid de pe loc, conducând cu rapiziciune printre străzi și observ că o ia pe un drum total necunoscut mie, dându-mi seama că această călătorie va fii mult mai lungă decât m-am așteptat.
Continuăm să vorbim despre lucruri mărunte și încep să râd zgomotos atunci când Niall îmi povestește despre câteva întâmplări amuzante la care a luat parte în America, asta în momentele sale bune, în care nu încerca să pară dur sau să îi facă pe ceilalți să se gândească de două ori înainte să decidă să rămână în preajma lui. Până și el începe să râdă atunci când vede că nu mă mai pot opri, atmosfera din mașină fiind una extrem de plăcută și relaxantă, presărată cu ritmul melodiilor de la radio.
Mă uit la ceas și observ că am plecat deja de două ore iar peisajul se schimbă constant, de la străzi mai înguste și case din ce în ce mai mici până la zone destul de luxoase, cu străzi destul de mari și case și blocuri pe măsură.
“ Aproape am ajuns. “ spune Niall clar și puțin entuziasmat în momentul în care intrăm pe o străduță, pe o parte și pe alta fiind câteva blocuri cu locuințe și mici magazine. Ridic din sprâncene și aștept curioasă o completare dar nu mai spune nimic, ci oprește motorul și se grăbește să iasă din mașină, lăsându-mă puțin confuză, fără să am nici cea mai mică idee asupra a ceea ce se întâmplă.
“ Ok, Niall, ai de gând să îmi spui acum ce se întâmplă? Nu mai înțeleg nimic. “ râd în timp ce îl urmez într-unul dintre blocuri până ce ajungem la lift. Blondul apasă butonul către etajul patru și doar atunci ia o gură mare de aer, parcă pentru a-și alege cuvintele și pentru a-și stăpâni entuziasmul, reușind să mă privească adânc în ochi.
“ Mai știi când ți-am spus că tatăl meu poate vorbi cu directorul ca să pot intra și eu la facultate, chiar dacă nu am aplicat? “ mă întreabă, destul de concentrat și dau din cap în semn pozitiv.
“ Ei bine, lucrul ăsta deja s-a rezolvat. Dar cel mai important lucru e că ți-am promis că nu am să te las singură și, de asemenea, ți-am promis că voi locui împreună, ca să nu fii nevoită să stai în micile dormitoare din campus...” se oprește brusc atunci când liftul se oprește, ușile deschizându-se.
Mintea mea începe să o ia razna și mâinile încep să îmi tremure, încercând să procesez cuvintele sale și semnificația ascunsă a lor. Scutur din cap și îl văd pe Niall privindu-mă serios, având în același timp un zâmbet larg imprimat pe față.
“ Vrei să spui că...” încep să spun dar sunt incapabilă să continui.
“ În ultima vreme am căutat câteva apartamente în apropierea campusului și am găsit unul care își va plăcea cu siguranță, iubire. “
“ Niall, dar n-nu pot, adică sunt prea mulți bani, cum vom plăti? “ mă bâlbâi și zâmbetul acestuia se micșorează, dar rămâne unul mic, ascuns în colțul gurii.
“ Am totul asigurat, ai încredere în mine. “
“ Dar nu te pot lăsa să plătești de unul singur, măcar lasă-mă să vorbesc cu părinții mei…” șoptesc și acesta se încruntă pentru o secundă, fiind parcă cuprins de un sentiment de dezamăgire.
“ Nu înțeleg de ce tot eziți, Jess, credeam că vei fii mai fericită când o să aflii că în doar câteva săptămâni vom putea locui împreună.” spune repede și își trece mâna prin păr, dându-l pe spate.
“ Sunt fericită, Niall, nu ai nici cea mai mică idee cât sunt de fericită doar că s-a întâmplat prea repede și m-ai luat prin surprindere...Nu m-am gândit că vom ajunge la asta așa de devreme. “ oftez și îmi dau seama că am stricat momentul și probabil Niall crede că m-am răzgândit, când defapt totul e atât de confuz pentru mine și nu îmi vine deloc a crede că tot ce se întâmplă e adevărat.
“ Atunci putem lăsa totul baltă și vom veni să îl vezi altădată, dacă acum nu ești pregătită. “ spune printre dinți și se pregătește să cheme din nou liftul, pentru că în tot acest timp am stat în holul destul de larg de la etaj. Reușesc însă să îl prind de mână și acesta se întoarce către mine, privindu-mă puțin dezamăgit în ochi, mutându-și apoi privirea în altă parte în timp ce respirația îi este greoaie.
“ Nu am spus că nu sunt pregătită, Niall, am spus doar că m-ai luat prin surprindere. Așa că să mergem, chiar vreau să îl văd. „ zâmbesc și acesta ridică pentru o secundă din sprâncene, fiind puțin nedumerit dar zâmbetul îi apare pe față și o ia înainte până ajungem în dreptul unei uși metalice, unde Niall începe să bată. În câteva secunde ne răspunde o femeie cam de vârsta a doua, slăbuță, având pe buze imprimat un zâmbet cald, ținând în același timp în mâini un dosar cu câteva hârtii.
“ Domnule…” începe să spună și ia o mică pauză parcă pentru a-și reaminti numele lui Niall.
“ Horan. “ spune el repede, strângându-mă de mână.
“ Îmi aduc aminte de dumneavoastră, ați sunat acum câteva zile, nu-i așa? Presupun că ați venit să vedeți apartamentul? „ întreabă femeia și Niall dă din cap, întrebând-o apoi dacă putem face asta singuri, fără ajutorul acesteia.
Inima începe să îmi bată cu putere odată ce pășim pe hol, mintea mea fiind copleșită datorită evenimentelor anterioare. Privesc atentă absolut fiecare detaliu și înăuntrul meu crește o bucurie inexplicabilă, gândindu-mă doar că în câteva săptămâni e cel mai posibil ca acest apartament să fie al nostru, că vom locui împreună, că vom începe să...ne clădim propriul drum în viață. Intrăm prima dată în dormitor, care se află la capătul holului și pe buze îmi scapă un slab sunet datorită modului în care este amenajat, chinuindu-mă să nu stric momentul și să încep să lăcrimez datorită emoției. Pereții sunt de culoarea albastru deschis și un pat destul de mare este situat în mijlocul camerei, deasupra sa fiind un raft mare, din lemn, plin cu diferite cărți. De asemenea observ în momentul în care ajung la fereastră încă un loc special amenajat acolo, cu câteva perne iar priveliștea mi se pare atât de frumoasă, văzându-se un parc destul de mare, care pare că se întinde la nesfârșit, iar într-un alt colț este un birou, tot din lemn.
Continuăm turul, o cantitate mare de emoții făcându-și apariția pe parcurs, trecând apoi în sufragerie care este amenajată la fel de frumos, la fel și bucătăria, la fel și micul balcon. Sunt lasată pur și simplu fără cuvinte și inima îmi bate atât de tare încât am impresia că o să îmi iasă din piept, nerăbdarea pe care o simt acum crescând pe minut ce trece, la fel și iubirea mea pentru Niall, care pare a fi infinită.
„ Îți place? “ mă întreabă Niall, pe jumătate cuvintele fiindu-i șoptite.
„ Glumești? Dacă îmi place? Dumnezeule, Niall, îl iubesc! “ exclam și îi sar în brațe, acesta punându-și mâinile pe talia mea pentru a mă putea ridica cu picioarele de pe pământ. Urmează un sărut destul de scurt, pentru că ne aducem aminte că nu suntem singuri aici și încerc să îmi potolesc respirația accelerată, fără succes însă.
“ Îmi pare rău pentru ieșirea mea de mai devreme. Nu vreau să te simți obligată să te muți cu mine, Jess, doar că…pentru o secundă am avut impresia că te-ai răzgândit. Știu că am spus că voi fii de acord cu orice alegere pe care o vei lua, dar încă încerc să mă schimb și încă sunt confuz în legătură cu modul în care ar trebui să procedez. “ oftează blondul, dându-și încă odată părul pe spate, lăsând o cantitate mare de aer să îi iasă printre buze.
„ Nu mă simt obligată, Niall, eu chiar vreau să locuim împreună mai mult decât orice. Doar că, cum am mai spus, am fost luată prin surprindere și nu am știut cum să reacționez. „ îi spun, zâmbind și bucuria din ochii acestuia crește.
“ Deci…îți place? Ești de acord să îl cumpărăm? “
“ Doar dacă mă lași să plătesc jumătate. “ răspund repede, râzând.
“ În niciun caz, iubire, am spus că mă voi acupa eu de tot. “ insistă și îmi dau ochii peste cap, făcând apoi câțiva pași până ce ajung din nou în hol, Niall urmându-mă cu pași apăsați.
“ Vorbeam serios, Niall, chiar vreau să plătesc jumătate. E o condiție, accept-o. “ îi spun serioasă, încrucișându-mi mâinile la nivelul pieptului iar acesta deschide gura pentru a spune ceva dar o închide secunde după, doar pentru a o deschide iar.
„ Bine, fie, dacă doar așa vei vrea să te muți cu mine atunci te las să îți plătești partea. “ răspunde după câteva secunde și îi zâmbesc din nou, reușind să îi inhalez mirosul specific.
“ Nu îmi vine să cred că va fii al nostru.” șoptește Niall plin de emoție în timp ce acea doamnă ne spune că actele vor fii gata în doar câteva zile, și apoi ne vom bucura în totalitate de el.
„ Știu, nici mie. Totul pare atât de ireal...” îi răspund și vorbesc serios.
Arunc încă o privire apartamentului înainte de a pleca și inima mi se umple de o bucurie de nestăpânit, acest moment fiind unul extrem de special. Mâinile continuă să îmi tremure subit și aproape nu îmi vine să cred că am ajuns să fac acest pas extrem de important împreună cu Niall, că în mai puțin de câteva zile vom avea propriul nostru apartament. Cum am mai spus, totul pare atât de ireal și sper doar ca toată această fericire să nu fie spulberată, să nu dispară, și odată cu dispariția ei să rămână doar un gust amar și doar o amintire a tot ceea ce am petrecut îmrepună...
# Aștept păreri, ily. xx