Încercam din rãsputeri sã îmi opresc lacrimile ce curgeau neîncetat pe obrajii mei pe care îi ștergeam frenetic. Corpul îmi tremura de la zbuciumul interior pe care il duceam, nu mai simteam nici frigul dusumelei, nici pe cel al ușii, nici mãcar nu auzisem pasii si bãtãile de langa mine.
-Genevieve, ce faci? Nu ai mai venit. Esti bine?
A încercat sa deschidã usa, dar o incuiasem si tot ce putea sa facã era sa apese pe clanțã si sa strige la mine. Mi-a luat câteva secunde sa imi calmez vocea, iar cand am inceout sa vorbesc, abia am recunoscut liniștea care mi-o caracteriza.
-Sunt bine, doar am venit sa beau niste apa si am alunecat, zic si imi scutur hainele si imi verific roșeața din ochi, înainte de a descuia usa. Privirea prietenei mele era ingrijorata, dar dupa ce am asigurat-o ca sunt bine, ne-am îndreptat spre teren.
-Ala a fost un șut dat naibii! zice Arden râzând. Nu stiu eu multe despre fotbal, dar ala a fost unul de zile mari! Încã nu îmi vine sa cred ca te-ai dus dupã Jayce, sigur era bine, putina durere nu-i stricã.
-Nici mie, crede-mã, spun eu atingându-mi mâinile.
Poate nu ar fi trebuit să mă duc după el. Poate doar si-a pierdut cumpatul cu mine, poate totul fusese in mintea mea sau dramatizam eu mult prea mult toata situatia. Dar semnele întunecate de pe antebratele mele spuneau altceva.
La prânz începu sa plouă, asa ca toata scoala s-a refugiat in cantina ce mirosea a paste cu sos si a chiftele. Nu avusesem mult timp sa analizez imensa încãpere, dar acum Aiden vorbea cu sora lui despre testul pe care il vor avea la psihologie in doua sãptãmâni, iar eu imi mancam sandvișul cu rosii si muschi de vita cu ochii la tavanul de sticla pe care se izbeau picãturile de ploaie, care apoi se scurgeau in forme linistitoare, liniare. Am tresãrit cand langa mine se așezã Hayley, cu un termos negru ce mirosea insistent a cafea si cu o farfurie cu orez sãlbatic. Avea o pereche de ochelari cap, probabil de vedere, dat fiind semnele de pe nasul ei micuț. Parul prins într-un coc din care ieseau o multime de fire si șuvițe avea acum o tenta mai închisã, contrastand puternic cu cremul puloverului larg.
-E bine daca stau aici? spune ea fara sa se uite la mine, deblocandu-si telefonul.
Dau din cap afirmativ, încercând sa imi scot o carte din geantã, pe care trebuia sa o discutãm la ora de literaturã in douã sãptãmâni. Iubeam mirosul pe care il emana cartea, era veche dar pastrata atât de bine, fara colturi indoite sau mazgalituri. Era un exemplar perfect conservat.
-Ce citesti acolo? întreabã Aiden deodatã.
Ii întorc coperta spre el, aratandu-i titlul, iar el da din cap afirmativ.
-Am citit-o in vara asta, zice el muscand din cartofii prajiti pe care ii învârtea cu o furculita de plastic.
-Sa nu suflii o vorba despre ea, zic eu râzând.
-Ma tem pentru viata mea, spune el in gluma. Hayls, nu te-am vazut.
Ea isi ridica privirea dezinteresata din mâncare si ii acorda un zâmbet fals si il strâmba, starnindu-ne rasul.
-Genevieve, nu? spune ea spre mine. Scuze pentru ieri daca am fost putin prea...acidã. Sper ca nu am inceput cu stângul.
-Nu e nici o problemã,zic eu. Sunt si eu mai timida, toata faza cu scoala nouã e putin bulversanta pentru mine.
-Aiden a zis ca esti din Washington DC. Nu stiu cine ti-a zis să te muți aici, dar eu spun că tipul era expirat ca un baton de cereale uitat in debara.
Pufnesc in ras la remarca fetei cu par nisipiu, gandindu-ma cum am ajuns aici,la circumstantele mutarii mele.
- E un oras mic,continua Hayley, abia ai unde te plimba si -pe bune, cine vrea sa aibã acelasi haine cu mai bine de jumãtate de oras?
-Mie imi place aici, spune Arden. E poetic.
-Si mie imi place pana acum. Am întâlnit numai persoane dragute, totul mi se pare primitor. Dar inca nu stiu mai nimic de aici sau ce se face aici, zic stanjenita.
-Nu ai ce vedea cine știe ce. Ah, apropo de ce se face aici, în magnificul oraș Ravenswood! spune Hayley. În fiecare an, se dă o petrecere de început de an, lângă lacul Ageless. Vrei să vii?
M-am uitat întrebãtoare la ceilalți de la masă, iar Arden aprobã, dar Aiden părea mai degrabã nemulțumit..
-Nimic special, o mulțime de puști de liceu care se îmbată cu alcool de contrabandă și un foc de tabără, spuse el.
-O pierdere de vreme, dacă mă întrebi pe mine, spune Jayce așezându-se la masă.
Nu s-a uitat la mine, ci doar își învârtea telefonul între două degete, pe masã.
-Stella e încântată de această pierdere de vreme, spune Hayley sorbind din cafeaua ei aburinda.
Jayce îi aruncă o privire rece, dar fata de lângă mine nu păru impresionatã. Încercam să nu îmi zbat piciorul prea tare, ca să nu atrag atenția asupra neliniștii mele. Jayce stătea fix pe partea opusã a mesei rotunde, iar până și respirația lui calmă mă fãcea să fiu încordată. Nu era decât un băiat înfumurat căruia îi sărise un neuron important. Avea un comportament dubios, de neînțeles. Îl displãceam.
-O sa fie amuzant! Așa învață și Genevieve obiceiurile liceului Ravenswood High, spune Arden furând un cartof de la fratele ei care era atent la ce îi spunea Jayce. Părea supărat, încruntătura dintre sprâncene adâncindu-se și făcându-l să pară mai serios.
-Obiceiuri? Cum ar fi? spune Aiden.
-Cum sã nu îți spargi capul când te arunci în lac, spune Jayce un rânjet apãrând pe chipul sãu.
Acel rânjet mi se întipãri pe retinã și era așa enervant încât nu suportam sa i-l mai vãd pe fața lui albã, cu linii sculptate de lumina obscurã. Nu mi-am recunoscut vocea când am pronunțat cuvintele ce în mine pãreau tremurãtoare.
-De ce? Ai încercat si ti s-a pãrut amuzant?zic si regret automat ca am deschis gura.
Mi-am muscat obrazul pe interior in timp ce toate persoanele de la masa ma priveau mirare, toate in afara de Jayce care avea o sprânceanã ridicatã. Ranjetul lui disparuse, dar colțul stâng al gurii ii era ușor ridicat. Arden râdea încet dar foarte expresiv, parul ei scurt maroniu sarind de pe umeri la fiecare respiratie. Hayley nu pãrea o adepta a rasului in liniste, asa ca începu sa râdã colorat, ținându-se de burta cu o mânã, iar cu cealaltã încercând sã se opreascã din râs prin bãtaia palmei de masa de lemn. Intr-un final am început cu totii sa surandem, dar simteam rușinea cuprinzandu-mã mai tare.
-O petrecere e ocazia cea mai bună să îți faci prieteni, spune Hayley.
Dau din cap vag si privesc prin sala pierduta, reflectand asupra acestei petreceri, incercand sa imi termin pranzul, caci pauza era pe sfarsite.
-Jayce!aud o voce care simt cum ma sageata prin mijlocul capului, facandu-mi urechile sa imi tiuie instantaneu. Aici erai dragule.
O vad pe Arden cum îşi rostogoleşte ochii într-un gest de disperare, iar apoi îşi lasă privirea în poală, apropiindu-se de mine. Un cap blond se iţeşte de după câteva persoane, iar chipul angelic al Stellei părea să radieze, părul blond îi cădea drept, încadrându-l. Fusta înflorată cu note de pastel îi scotea si mai tare ochii albastrii in evidenţă, iar eu am incercat să nu par afectată de frumuseţea ei naturală pe care reusea sa şi-o pună în valoare doar cu un strugurel roz şi rimel negru.
Jayce îi aruncă o privire minimalistă, făcându-i loc la masă între el şi Aiden. Ea îşi sprijinii antebraţul de umărul lui, dar el nu păru să observe tentativa acesteia de a îi atrage atenţia.
-Esti bine? Nu ai venit să stai la masă cu mine, spune Stella.
-Statul la masă cu nişte majorete înfumurate şi pline de aere nu intră în lista mea de dorinţe, zice Jayce.
-Dar eu?Sigur ţi-a fost dor de mine vara asta, spune blimbandu-şi degetele prin parul lui răvăşit.
Asistam la cel mai prost spectacol de care avusesem parte in toti anii mei la liceu.Hayley fu prima care se ridică atunci cand respirasem uşurată la auzul clopoţelului. Mi-am aruncat resutrile la cos si mi-am verificat orarul aşteptandu-i pe Arden si Aiden sa mi se alature in drum spre orele de curs. Hazlez pleca fara sa spuna vreun cuvant, iar Stella inca se uita suparata la Jayce. Ma aflam departe de ei, dar inca puteam sa ii aud destul de bine, ca si cum eram la cativa centimetrii de ei.
-Încetează, Stella, zice Jayce. Am mai vorbit pe tema asta, nu mă pune să mă repet de fiecare dată.
-Dar Jayce, au trecut trei luni. Am zis ca imi pare rau, a fost o greseală!chipul ei arata trist, ca cel al unui înger care fusese spulberat. Te făcea să îţi pară rău pentru ca Jayce se purta rece şi distant faţă de ea.
-O să vărs dacă mai joacă mult teatru, spune Arden, tragându-mă afară din cantină, cu Aiden langă mine.
-Eu nici nu vreau să mă mai implic, spune el. E treaba lui Jayce. Unde ai oră acum?
-Cred că am educatie plastică, spun uitându-mă pe tabelul negru pe care îl ţineam în mână.
-Genevieve!
Imi aud numele si ma întorc spre sursa de unde se auzea si ma întâmpina zâmbetul cald al lui Dean. Venea alergând spre mine, dar nu pãrea ca e extenuat de la distanta parcursa.
-Buna, Dean! zic eu zambitoare.
-Ce mai faci? Cum iti e ziua pana acum?
-Destul de bine, zic omitand câteva detalii. Tie?
-La fel. Uhm, pai ne vedem mâine, nu? Eu nu mai am ore, zice el cu o urma de regret in glas.
-Da, sigur, zic eu.
Ma întorc cu spatele si dau sa plec dar Dean se întoarce brusc intrebandu-mã.
-Vrei sa mergi sa tragem cu arcul? spune el cu fata schimonosita de jena.
-Da! spun un pic prea entuziasmata. Când?
-Alegem noi o zi, poate dupa meciul de lacrosse, zice privind in gol de parca s-ar gândi la ceva.
-Asa rãmâne, zic si imi iau la revedere de la el.
Aiden ne astepta in fata clasei, cu mana pe uda de lemn, dar Arden micsora pasul, râzând.
- Tu si Dean,huh?
-E doar o iesire. Ma inteleg bine cu el, surprinsa de schimbarea de dispozitie pe care mi-o adusese revederea cu el.
Ajunşi in sala ce mirosea a chimicale de la vopsea, ne-am aşezat pe scaunele de lemn, cu cate un şevalet plin cu foi mari albe, aşteptând să fie desenate. Mã asez pe un scaun cu vedere la geam, de unde puteam vedea muntii si pãdurea, parca simțind vag un miros de ploaie venind prin fereastra deschisã. Am început sa pictez in liniște, fãcând abstracție de tot ce se afla in jurul meu. Fusese o zi obositoare iar aceasta ora de pictura venea ca un moment de respiro, de care aveam nevoie mai mult ca de obicei. Cei doi gemeni se așezarã în stânga mea, amândoi începând sa lucreze in liniate, la fel ca restul clasei, in afara de profesoara de desen care stãtea in centrul nostru si gesticula fara sens, vorbind despre puterea artei si a sentimentelor noastre in opera creatã.
-Ganditi-va la ceva care va macina, gasiti rãspunsul abordand aceasta tehnica de înțelegere a propriului vostru suflet, spuse ea, aranjându-și brãțãrile colorate care zornaiau neîncetat, lovindu-se unele de altele.
Nu stiam ce sã desenez, doar tineam pensula în mânã, în dreptul foii și habar nu aveam ce puteam desena. Imi era imposibil sã scornesc ceva atât de important încât sa il pot transpune in artã.
Imagini in capul meu se derulau, cu mine si parintii mei, cu mine si Ian, amintiri de astãzi si de ieri, dar simteam ca pentru a desena niste persoane atât de importante, trebuie sa am experienta si o dorințã arzãtoare. Am respirat exasperata de acest exercitiu atât de obositor pe care nu doar nu il puteam duce la capãt, nu reuseam nici sa il încep, când o strafulgerare imi trecu prin minte. Am luat pensulele, le-am imbibat in vopseaua moale si am inceput sa patez foaia. La finalul orei, in fata mea domnea solemn o pãdure cu un stejar întunecat, dar cu frunze viu colorate de toamna. Nu il mai vãzusem niciodatã, doar ca avea o familiaritate in felul in care crengile stãteau si cum lumina cafea in scorburile lui. Era un copac frumos, iar eu imi doream sa fie adevãrat.
-Frumos, chiar te pricepi, spune Aiden langa mine, care tocmai isi stergea pensulele de o carpa umeda. Desenase mult in nuante de gri si de negru un cap de cerb, cu coarne lungi ce se impleteau ca niste crengute primãvara.
-E o nimica toata fata de tine, zic eu. E uimitor!
Imi zâmbește si începem sa ne strângem lucrurile in liniste, discutand despre Arden si problema ei in legãtura cu viziunea ei artistica asupra unui chip de om geometric.
***
Ziua de vineri venii mai repede decât mă așteptam. Vântul nu mai era așa aspru cu obrajii mei imbujorati în timp ce traversam curtea liceului Ravenswood, spre clãdirea în care aveam ultima orã. Lângã mine, Arden încerca sã își descurce firele de la cãștile pe care le scosese din buzunarul blugilor negrii cu aspect uzat și rupți.
-Te-ai mai gândit? Te duci la petrecerea de astãzi?mă întrebase Arden.
-Nu stiu, nu sunt sigurã cã unchiul meu va fi de acord, însã e știam undeva în mintea mea cã Ian îmi va da undã verde la aproape orice activitate.Era îngăduitor cu mine, se purta exact ca un unchi cu mine, dar aveam nevoie de un tată.
Eram obișnuitã cu restricții, acel timp de restricții care totuși sunt în favoarea sinelui. Nu le cerusem niciodatã pãrinților mei sã merg la o petrecere, doar la câteva zile de naștere. Dar petrecerea asta era diferitã. Aici nu știam pe nimeni. Era un oraș necunoscut, în care nu știam cum sã se comporte sau cum sã vorbeascã. Și acum, la o sãptãmânã de la mutarea mea, tot mă simțeam nelalocul meu, sentimentul cã nu aveam ce sã caut în acest oraș. Nimeni aproape nu se purta frumos cu mine, iar majoritatea erau indiferenți, dar experiența la fostul liceu mă învãțase sã am grija la atitudinea persoanelor din timp. Nu înțelegeam de ce unele persoane ca Arden și fratele ei, Aiden, se puteau purta așa drãguț cu o strãinã ca mine-cãci asta eram pentru ei, iar in alte persoane mocnea o urã imensã pentru persoana mea. Jayce nu mai vorbise cu mine de atunci, de când mă bruscase, strângându-mi mâinile slãbãnoage cu palmele lui, lãsând-mă sã se învinețeascã pentru tot restul zilei. Cuvintele sale aveau un înțeles ascuns, dar fara noimã pentru Genevieve. Ea nu fãcuse nimic rãu, dar el o privea de parcã omorâse jumãtate din populația de tigrii bengalezi.
-Daca îl convingi pe unchiul tãu sã te lase, mă suni cat mai curând posibil! O sa venim sã te luam noi, zice Arden, referindu-se la ea și la fratele ei geamãn.
Am intrat în clãdire, cu soarele, pãtrunzând prin usile din sticlã, incalzindu-mi spatele. Ochii imi fugeau dupa numãrul de pe usile de metal vopsit in albastru, amintindu-mi ca cel care indica laboratorul de biologie avansatã era cel inscriptionat cu numãrul auriu 106.
Pupitrele din alte clase fuseseră înlocuite cu niște mese albe, într-o sală luminoasă, cu jaluzelele trase la marginea geamurilor imense, iar cele două table verzi era acoperite de modele cu creta colorată ce întruchipau desene ale lectiei ce trebuia predată de către profesoara de la catedră. M-am uitat repede în clasă, căutând un loc liber pentru mine și un altul pentru prietena mea, iar singurele locuri libere erau în prima bancă. M-a îndreptat într-acolo, încercând să nu fac zgomot în timp ce îmi scoteam caietul și cartea de biologie. Câte un atlas era așezat la fiecare masă, iar profesoara notă pe tablă paginile de unde urma să înceapă lecția. Trecuseră câteva minute de când se sunase, iar eu eram concentrată asupra rezumatului pe care doamna Johans îl făcuse și pe care trebuia să îl refacem din cauză că nimeni nu fusese atât de rapid încât să noteze tot discursul acesteia. Ușa se deschise, iar aproape capetele se ridicaserã din caiete, un reflex cu care eu m-am luptat câteva zeci de secunde, înainte de a-i da ascultare.Nu am dat atentie până când rãcoarea de pe hol îmi facu pielea sã tremure. Mi-am ridicat privirea încruntată din notițe, iar ochii mei au evitat automat contactul vizual cu persoana ce își facea loc printre băncile clasei, luminatã de razele soarelui ale dimineții. Geaca neagrã de piele pãrea ușor cãlduroasã, dar vântul îi biciuise obrajii înroșiti, iar pãrul lui Jayce era nearanjat, de parcã afarã se pornise un taifun. Nu ma observa din prima, căci stateam ascunsă cât de mult reușeam după corpul mic al lui Arden,dar atunci când o fãcu, ochii lui dezinteresați mã tintuira câteva momente, apoi trecu apãsat pe lângã banca în care stãteam. Mi-am întors atentia slre mâzgãliturile ce le făcusem când bãiatul cu ochi negrii intrã în salã, linii haotice fãcute cu albastrul stiloului formand contururi apasate ce treceau pe pagina cealaltã. Am rupt pagina repede, atragand câteva priviri spre mine.
Nu îmi era teamã de el, îmi era teama cã s-ar putea repeta întâmplarea de la începutul sãptãmânii. Plânsesem mult atunci, in acele clipe de declin, se adunaserã toate gândurile triste înainte ochilor mei, se materializaserã într-un singur tot unitar și fusese de ajuns cât sã nu imi mai pot infrana lacrimile. Nu ma mai aflasem așa aproape de el din acea zi, iar când el gãsi un loc gol pe rândul paralel de mese, am simțit cum mi se ridica un nod în gat.
-Esti bine? spuse Arden.
Aprob vag si încerc sa imi pãstrez calmul pana la fialul orei, când Jayce se grabeste sa iasã din clasa odata cu zgomotul clopotelului ce se auzea de pe holuri. Imi strâng foile, intr-un teanc destul de mare si o anunt pe Arden ca merg la dulap si ca ne vom întâlnii in curtea scolii pentru a merge acasã. Ies din clasa liniștitã, dar cu coada ochiului vad ceva întunecat miscandu-se in spatele meu, asa ca ma întorc brusc, fara a ma gândi la ce se putea intampla. M-am ciocnit cu Jayce, in jurul nostru fluturand foi ca niste pasări colorate. Nu s-a deranjat sa isi ceara scuze imediat, iar eu nu am mai așteptat sa deschidã gura.
-Ma urmãrești? zic eu cu îndrãznealã.
Nu pãru surprins de reacția mea, mai degrabã supãrat din cauza ca nu eram mai tafnoasa. Mi-am adunat foile înainte ca Jayce sa mi le strângã sau sa imi atingã mâinile, dar când acest lucru s-a întâmplat, am tresãrit ca si electrocutatã.
-Uite, Genevieve, începe el. Nu ar fi trebuit sa te bruschez marti si e o nebunie cum am reacționat.
Tac pentru ca nu stiu ce sa ii spun. Ma privea încruntat, dar nu lasa chipul sa ii trãdeze nici o emoție. Fac un pas in spate, simtind cum distanta dintre noi e periculoasa ca o prãpastie fãrã fund. Strângeam cartile in mâinile mele atât de tare încât degetele mi se albiserã, încercând sa ascund tremurul ce ma cuprinse.
-Bine, spun eu vãzând ca așteaptã sa zic ceva si sper sa plece.
Își incordeaza maxilarul si isi închide ochii, apoi pleacã fara sa mai spunã ceva, lasându-mã pe hol cu toata frica ce mi se urcase in mãduva oaselor.
***
Am considerat ca m-am lungit destul cu acest capitol, chiar as fi vrut sa includ mult mai multe si poate vi se pare plictisitoare cartea pana acum dar nu vreau sã mã grãbesc cu acțiunea. Aveti rãbdare, caci am si eu din moment ce scriu:)) e obositor sa nu stii ce urmeazã.dar va asigur ca actiunea de abia in doua - trei capitole se încinge. Va multimesc ca inca imi mai cititi cartea si m-ar ajuta foarte mult sa imi scrieri câteva cuvinte despre aceasta, pãreri sau opinii constructive. E un mare plus pentru fiecare scriitor. Încerc sa postez azi si la Heaven Hell. xx