Când cred că nu se putea sa am o zi mai proasta de atât, iată că Diego mi-a arătat că defapt asta este posibil, iar el nu se sfiește să o facă. Cum de ia trecut prin cap că eu am plecat din cauza lui Daniel? Așa părere are despre mine?
- Ai un pic de respect față de ea, zice Daniel.
- Tu sa taci. Nu te amesteca ca de obicei în ce nu te privește!
- Va cunoașteți? întreb eu pe cât de uimită pe atât de furioasă pe ei.
- Tu sa taci! rostesc ei în cor.
- Mama ce sincronizare aveți, parca ați fi frați gemeni, le zic eu în bătaie de joc.
- Amara, nu te amesteca în treburile adulților!
-Amara, mergi în camera ta!
Eu cred că ei glumesc. Doar ce m-au făcut copil sau eu nu am înțeles bine? Ved ei ce primesc! Nimeni, absolut nimeni nu m-a facut copil și a trebuit să trăiesc eu până la această clipă să o aud și pe asta!
- Ce naiba?! Vă purtați cu mine de parcă aș fi un copil răsfățat care a furat o bomboană! Am dreptul să știu și eu de unde vă cunoașteți!
Ei doi încep să râdă, din nou în același timp, iar eu nu am ideie care a fost momentul nostim care mi-a scăpat?
- V-ati oprit imediat din râs și chiar acum vreau o explicație logică a tot ce se întâmplă aici!
- Primesti explicația, doar după ce aud și eu una de la tine! De ce mama naibii ai plecat ca o nebună de la festivitate?
Chipul lui Diego nu mai arată nici un pic de amuzament semn că vechiul băiat insensibil a revenit pe poziții. Acum chiar regret că l-am făcut să tacă, căci varianta lui glumeață îmi plăcea mai mult. Acum m-a prins și nu am ce face. Cine naiba m-a pus să-i întreb de unde se cunosc, asta daca o fac și nu sunt eu paranoică. Ce să-i răspund acum? Că am fugit ca o nebuna la auzul câtorva cuvinte!? Dar ce cuvinte! Și în somn parca le mai aud. Dacă îi spun că cred că noul profesor mi-a omorât părinți mă va duce la ospiciu, căci cum poate un criminal sa fie profesor!?
- Păi vezi tu...Zic și mă uit la el, iar dansul îmi face semn cu capul sa continui.
- Vreau sa zic că am...Mă uit spre Daniel și îl rog din priviri să mă ajute, dar acesta nu face nimic. Când vreau sa continui sunt salvată de telefonul lui Diego. Îl scoate din buzunar și dă sa plece, dar se întoarce spre mine și zice:
- Domnișoara, asta nu se termina aici. Și da, Daniel, mersi pentru că ai adus acasă dispariția, dar acum cred că trebuie să pleci se înoptează deja și îmi fac griji.
Mă pufnește rasul când aud asta. Îmi și imaginez fata lui Diego care exprimă neliniște pentru bietul Daniel.
- Da, cred că chiar trebuie să plec, nu de alta, dar nu vreau sa-ți faci griji pentru mine, nu aș suporta acest gând. Se întoarce spre mine și spune dulce:
- Mi-a făcut plăcere să te țin în brațe scumpa mea. Sper să ne revedem curând!
Ce? Să mă țină în brațe? Când a făcut el asta!? Am impresia că a zis asta intenționat că sa îl enerveze pe Diego, dar nu prea cred că lui îi pasă deci, are parte de eșec.
- Hai ieși odata din cameră! mă grăbesc.
- Pa, Amara, însănătoșire grabnică!
-Mersi, Daniel pentru tot ce ai făcut. Pa!
Pleacă ambii din camera și eu rămân singurică cu gândurile mele, dar nu durează mult că Diego revine și mă pregătesc psihic pentru interogatoriu.
- Ma-u sunat de la sediu, avem o misiune importantă. Trebuie să oprim câteva camioane și să confiscam armele ce se afla acolo. Am vrut sa te anunț că nu va mai fi nimeni acasă și poți să te gândești la o scuză plauzibilă.
- Ba nu voi avea timp, căci eu merg cu voi!
- Ba sigur că nu! Ești nebună? Nu vezi că ești rănită și rana a dat complicații? Ce vrei sa faci acolo? Sa îi sperii pe toți cu înfățișarea ta de pisica plouată?
- Nu ti-am cerut permisiunea, nu-ti uita locul Diego. Am spus că merg și gata. Sunt un șofer bun și pot trage cu arma bine, deci pot fi de mare folos vouă! Vreau și eu să fac ceva nu doar sa stau acasă și să privesc cum prietenii mei își riscă viețile!
- Bine. Vei merge cu mine în mașină, te aștept jos în 15 minute, e bine?
- Este minunat!
Mă dau jos din pat și merg spre dulap să mă îmbrac cu ceva comod, apoi am coborât jos unde erau adunați toți.
- Amara, doamne, de ce ai coborât? Vad fața terifiată a lui Roxy.
-Merg cu voi, spun simplu.
-Esti nebuna? Aud deodată cinci voci la unison. Ce doamne e cu toată lumea zi de vorbesc în același timp ?
-Frumoasa sincronizare, dar nu, nu mă veți putea convinge sa stau acasă!
- Nu încercati, este în zadar, zice Diego apărând din bucătărie cu o sticla de apa. Sa mergem spre mașini, trebuie să punem totul la punct până diseară.
Și cu asta am pornit spre mașini spre locul unde i-am cunoscut pe ei, prietenii mei. Chiar daca nu prietenia noastră nu este ca la ceilalți adolescenți, simt că ei nu mă vor lăsa niciodată în clipele grele. Am ajuns să mă înțeleg atât de bine cu băieții, iar de Roxy nici nu mai zic nimic. Fata asta mi-a intrat pe sub piele rău. Pot cu inima deschisă să o numesc cea mai buna prietenă. Probabil vă întrebați ce este cu Elena? Ei bine, asta mă întreb și eu deja de două zile. Nu am mai vazut-o din acea seară de la club.
Diego conducea destul de repede și vedeam că este foarte încordat. Probabil își făcea griji din cauza a ceia ce urma să facem. Mă uit la el și am ocazia perfecta sa-l analizez. Are niste ochi atât de profunzi că mă trec fiorii de fiecare dată când îndrăznesc să îl înfrunt, iar culoarea, un albastru senin când este glumeț și un albastru întunecat când este enervat. Cobor cu privirea spre corpul său bine lucrat, scos în evidență de maioul alb, mulat perfect pe corpul lui de zeu.
Ce pot sa zic, un adevărat Andonis.
- Nu te mai holba atât, mă simt mai frumos decât sunt când te uiți așa la mine!
-So crezi tu, modestule! Nu m-as uita la tine, chiar de ai fi ultimul băiat de pe pamant.
Daca ar ști cât de atrăgător îl găsesc, probabil ar râde de mine toată viața lui.
- Deja ai facuto, păpușă. Recunoaște că mă găsești atrăgător. Uite eu recunosc că ești foarte sexy.
- As recunoaște daca as avea ce.
- Ești rea, îmi place.
Am vrut să-i dau replica, dar deja am ajuns la sediu și am coborât din mașină. M-am îndreptat spre băieți și am intrat în clădirea impunătoare și am mers spre sala principala unde erau calculatoarele. Andrew se așează imediat la ele și începe să tasteze cu viteza luminii. Noi ne așezăm la masă și Diego începe:
-Astă seara, în jurul orei 12, camionul va fi în centrul orașului, unde șoferul va opri la un restaurant pentru a manca. De aici incepe misiunea noastră.
- De unde știm noi că va opri acolo? întreb eu.
- Acest camion a fost urmărit mult timp și am observat că face asta mereu, deci ce trebuie voi să faceți, spune și de uita la mine și Roxy.
- Voi aveți misiunea de al reține cat mai mult timp posibil acolo, astfel încât noi să putem muta armele în mașinile noastre.
- Camionul merge singur sau are întăriri? Întreabă de acum Dave.
- Asta e și problema, nu știm. De obicei este singur, dar acum e vorba de o marfa pretioasa. Armele valorează circa o sută de miliarde de euro daca ajung pe piața, iar asta nu e puțin.
- Care-i planul în cazul asta? zice Zayn.
- Nu avem un plan...
- I-am localizat, striga Andrew. Camionul este însoțit de către altele două mașini.
- Înseamnă că întradevar este ceva prețios și nu cred că e vorba doar despre arme, sigur mai este ceva daca e păzit atât de bine.
- Da, așa este concluzionează Andrew.
- Mă ocup eu de mașini, iar Roxy de șoferul camionului.
- Ce ai de gând să faci? Întreabă curios Diego.
- Nimic deosebit, doar un simplu accident. Plus voi implica și poliția și asta îi va retine și voi veți avea timp sa faceți totul. Ce ziceți?
- Nu e bine. Ai putea sa te rănești mai mult decât ai facut-o deja și nu este bine.
- Diego, nu este nimic periculos aici, înțelege!
- Nu. Am spus nu. Trebuie să fie altceva.
- Nu avem timp pentru altceva, ei sunt foarte aproape, ar fi timpul sa plecați, ne întrerupe Andrew.
Ne uitam spre Diego și așteptăm un răspuns. Chiar daca teoretic eu sunt șefa, el mereu decide totul și nu am de gând să schimb ceva, căci îmi place cum își face munca și eu nu
vreau să mă implic chiar în toate.
- Bine, așa rămâne. Treceți pe la sala cu arme și apoi ne întâlnim în fața sediului, spune și pleacă.
Mă îndrept spre camera cu arme dar mă simt trasa într-o camera. Panica pune stăpânire pe mine, dar mă liniștesc când îi simt mirosul. E Diego, l-am recunoscut. Mă cuprinde pe la spate și îmi plasează săruturi pe gât și să fiu al naibii daca nu îmi place. Se joaca cu lobul urechii, apoi îmi șoptește:
- Sa ai grija dulceață, sa nu uiți că te aștept acasă nevătămată !
Îmi plasează un sărut de acum pe frunte, apoi pleacă la fel de încet cum a și apărut. Nu înțeleg nimic, oare am halucinații? Cred că mai bine rămâneam acasă. Îmi continui drumul și mă echipez cum se cuvine. Îmi iau o vesta antiglonț și o arma pe care o pun în spatele blugilor, apoi ies afară unde erau adunați toți.
- Fiți atenți, nimic nu trebuie să meargă prost. Avem nevoie de aceasta marfa că de aer, deci nu accept greșeli. Înțeles?
Toți dau din cap în semn de aprobare.
- Atunci sa mergem.
Când sa intru în mașină privirea lui pătrunzătoare s-a îndreptat spre mine și am văzut ceva în acei ochi ce mi-a demonstrat că ce sa întâmplat mai devreme nu a fost imaginația mea. Dar asta nu a durat mult, el a urcat și a pornit cu viteza. Am intrat și eu în mașină, am răsuflat adânc și am pornit.
- Sa înceapă distracția fraților!
Stiuuuuuu! Nu am postat de mult timp, dar am o scuza plauzibilă și anume școală. Da, ați citit bine, ea îmi ocupa mai tot timpul, deci eu nu sunt vinovată😀😀😀
Daca va plăcut capitolul va invit sa-mi lăsați o părere😀
Mersi anticipat😃
Vam pupat😘