Nu înțeleg nimic. Deja de cinci minute stau cu ochii deschiși și privesc în jur, dar totul pare atât de straniu încât mi se face pielea de găină când privesc în jur. Îmi aduc aminte perfect ce mi sa întâmplat, dar nu am ideie cum am ajuns...Oriunde as fi în momentul acesta. Deodată îmi simt inima cum ratează o bătaie când prin minte îmi vin cele văzute la careu. Sa fi fost el oare? Sau imaginația îmi joaca feste? Dar dacă el m-a răpit și acum mă aflu în apartamentul lui, căci era cu siguranță un aprtament după patul moale în care mi se odihnește trupul meu obosit și fragil. Mă așteptam să mă trezesc într-un pat tare de spital cu picurători în mîini, dar nici de cum nu într-o camera spațioasă, aranjata cu gust și cu multa lumina. Probabil e greșit să gândești așa când cel mai probabil peste câteva minute te poți trezi cu un glonte în cap, dar ce sa faci, așa sunt eu.
Decid sa-mi încerc norocul și să mă ridic, poate reușesc să scap de unde nu oi fi eu și să mă întorc acasă. Cu părere de rău planul meu este dat peste cap de cel ce a intrat în camera cu o tava cu mâncare, care mirosea al dracului de bine!
- Stai pe loc, nu mișca!
A murit și ultima fărâmă de speranță când am auzit vocea aspra. Am rămas încremenită căci corpul meu refuza sa creada că va muri de tânăr.
Dar stai asa, eu fiind o mâncăcioasă nu am putut sa trec cu vederea tava cu mâncare din mâinile lui, iar mai apoi și zâmbetul de milioane pe care l-a întins pe fata sa nu demult atât de serioasă.
- Relaxează-te păpușă, nu-ți fac nimic. Eu doar am avut un pic grija de tine.
- Of, nici nu credeam că ai fi în stare de ceva, te-as doborî chiar eu la cât de puternic ești tu, cu siguranță nu ești în stare nici o musca so dobori, îi zic și îl privesc cu un aer de superioritate.
Dacă el doar a avut grija de mine, atunci rezultă că mă va da altcuiva și deci nu are voie sa-mi facă nimic și îmi pot varsă nervii pe el. Dar ceva nu-mi da pace, fata lui. Mi se pare că l-am mai văzut undeva, dar unde?
- Of, nu te mai flata atât, știi bine că aș putea face multe cu tine! Sa-ti zic ceva?
Nu pot scoate un amarat de ,, Da" pe gura căci cuvintele lui m-au cam speriat. Eu și gura mea mare mereu creăm probleme! În fine, dau din cap nepăsătoare, parca voind să accentuez că nu prea îmi pasă de ce are de zis, dar în realitate stăteam mai încordată că naiba pe closet!
- Sincer sa-ti spun, nu credeam că ești atât de nerecunoscătoare! Ai fi putut sa-mi zici un amarat de mersi pentru că nu te-am lăsat să mori acolo sângerând ci te-am adus la mine acasă pentru a te ajuta!
Gura mea atingea podeaua! Iată de unde trăsăturile lui mi se păreau cunoscute! El e băiatul de care m-am ciocnit când fugeam de...El, sau mai bine spus fugeam de amintirile mele din acea seară... Am vrut sa zic ceva, dar el a continuat pe aceiași voce impasibilă.
- Și judecând după rana ta de pe abdomen, care la sigur este provocate de un glonț, am procedat corect! Asa te-am scăpat de dat niste declarații organelor de drept, nu-i așa?
- Auzi, nu te mai răsti așa la mine! Nu sunt eu vinovată că tu nu te-ai putut prezenta de la început! Și judecând după amabilitatea cu care m-ai tratat atunci, tu ai fi fost ultima persoana la care m-aș fi gândit că ar putea să mă salveze!
- Și după toate acestea eu mai sunt și vinovat? Ar fi trebuit să te lasă acolo să mori, ai avut noroc chior că am dat un jurământ sa ajut pe cei bolnavi, că de altfel rămâneai acolo să te îmbrățișezi cu podeaua până ieșeau toți din sală sa te vadă în toată splendoarea ta!
- Ok, m-ai salvat dar la ce bun tot spectacolul asta cu ,,Stai pe loc, nu mișca!"? Ce ar fi trebuit sa cred? Normal că am reacționat așa impulsiv!
- Pentru tine poate e normal, căci majoritatea fetelor ar fi început a plânge de îmi inundau apartamentul!
- Deci mai nou mă faci nebuna?
- Vad că am început cu dreptul sa ne cunoștem! Sincer m-am săturat să mă cert cu tine, ce zici, pace?
- Mai bine zi că nu poți să-mi faci față, știi că eu am dreptate de aceia renunți așa ușor! Lasule!
- Am spus ajunge, nu mă provoca și mai bine ai tăcea, de la vorbit mult faci riduri, asta ți-o spun că medic.
- Fie, dar asta nu rămâne așa!
- Cum spui tu. Deci sa începem cu începutul și începutul nostru este tava cu mâncare. Știu ce faci cu ea, sau vrei să mănânci din mâinile mele?
- Oi oi oi oi , nu te mai flata atât! Iau tava cu mâncare și ce vad mă lăsa mască. O supa de pui în toată splendoarea ei sta gata aranjata in fața mea pentru a o mânca.
Nu mai aștept a doua rugăminte că deja înfuleca tot conținutul farfuriei. Recunosc că mâncarea este super, dar el nu trebuie să știe asta.În tot timpul acesta el a stat și m-a privit parca as fi o specie rară de vre-un animal.
- Acum că ai mâncat sper că ești mai deschisa pentru comunicare. As vrea sa-ti aflu numele daca tot am ajuns în asemenea situație...Complicata sa zic eu.
- Amara. Amara Castillo, nu prea bucuroasa de cunoștință, dar fi și așa dacă tot tu ești cel care mi-a salvat viața. Iar tu ești...?
- Daniel. Daniel Dante la ordinul dumnevoastră.
- Dublu ,,D" se zice că dacă întâlnești persoane cu dublu,,D" ele îți schimbă viața ori în rău ori în bine. L-am mai întâlnit o singura data pe acest D D în viața mea, dar cu părere de rău a decedat fara a o putea cunoaște prea bine.
- Eu voi fi binele, ai sa vezi. Și cine a mai fost acel norocos cu dublu ,,D"?
- Cățeaua mea, se numea ,,Dina Dak". Și de ce ești așa sigur că ne vom mai revedea?
- De ce razi de mine? Apropo, numele ți se potrivește, ești la fel de amară cum ți-ar și numele! Iar că ne vom revedea simte inima mea!
- Auzi la el, amară, cum sa nu! Of și acum mai nou ești romantic. Urmează apoi ,,nu pot trai fara tine" sau ,, mă doare sufletul sa te știu departe" . Nu cumva încerci să mă cuceresti, domnul dublu ,,D"?
- Poate sa te cuceresc nu, dar as vrea o cafea în semn de recunoștință. Ce zici?
- Eu sunt prea ,,amară" pentru a bea cafea cu tine! O sa-ti stea în gât!
- Nu și dacă îmi dai un sărut!
- Știi, nu sună așa rău asta. Sunt de acord, dar doar daca sărutul mil dai acum.
- Cu cea mai mare plăcere domnișoară!
Se apropie de mine încet, parca ar dori să facă momentul mai romantic de atât, iar când este aproape de mine îi dau o palma de toată frumusețea încât conturul degetelor mele a rămas pe obrazul lui.
- Mă așteptam la așa ceva, dar trebuie să recunosc că dai bine.
- Am zis eu ca sunt mai buna că tine! Acum cred că ar fi timpul sa mă duc acasă. Mersi pentru ajutor și vorbele ,,bune" de care am avut parte, dar cu părere de rău întâlnirea a luat sfârșit. Vreau sa mă ridic, dar durerea apăsătoare din abdomen m-a împins înapoi în pat precum un pumn puternic. Ce mă fac acum?
- Ai pierdut mult sânge și ești slăbită, iar rana e puțin inflamată și nu cred că vei putea merge singură acasă.
- Nu-ți fă griji, îmi voi suna prietenii și vor veni ei. Dă-mi te rog geanta mea.
- Ți-aș dao cu plăcere daca ar fi aici, dar tu nu aveai nimic cu tine.
Perfect! Acum ce mă fac? Da știu îi cer telefonul și sun pe cineva.,, Pe cine ciudato, că tu nu ști telefonul nimănui!"
Ce? Acum vorbesc singura? Sunt nebuna, dar acea voce are dreptate nu știu numărul nimanui deci singura opțiune este sa îl rog pe el. Doamne, de ce dintre toți mai ales pe mine sa îndur atâtea?
- Daniel, soarele meu strălucitor, lumina ochilor mei...Știi că nu am vrut sa te lovesc și îmi pare rău și...
- Nu știu ce s-a întâmplat cu tine, sau ce vrei, dar îmi place asta, continua.
- Haide Daniel, nu mă fă să te rog.
- Mii de scuze, dar chiar nu înțeleg ce vrei de la mine.
- Încăpățânatule, arogantule!
- Adineauri eram lumina ochilor tai, nu uita..
-Mbine, voi face asta. Daniel, te...Rog frumos, mă poți duce te rog acasă?
- Ah asta era? Da de ce nu? Sunt liber acum.
- Ești insuportabil!
-Dar îți place!
- Visează!
Mă ia în brațele și mă duce în mașină sa super confortabilă. Am observat abia acum că afară deja de înnoptase destul de tare, ceia ce înseamnă că am stat destul de mult timp la Daniel. I-am dat adresa, iar în scurt timp eram în fața casei mele. Se apropie de mine să mă ridice dar se oprește brusc.
Doar nu vrea să mă lase aici sau mai rău să mă puie sa îl rog!
- Stai așa, am uitat sa-ti dau ceva ce-ți apartine. Se duce și deschide ușa din față și ia de pe scaun un telefon, și nu oricare ci telefonul meu!
- Ce? Telefonul meu a fost la tine și tu nu mi-ai spus? De ce?
- Poate pentru că nu m-ai întrebat de el? Ai zis sa-ti dau geanta nu și telefonul pe care l-am găsit lângă tine la școală.
- Ai făcut asta intenționat!
- Poate. Ce mai contează? Acum hai sus cu tine, zice și mă ia în brațe cu destinația casa mea.
Din fericire ușă de la intrare era deschisă și am intrat fara a mai bate la ușă, căci binenteles că nu am cheile la mine. Daniel m-a pus cu grija pe canapea, iar în momentul acela ochii noștri sau întâlnit și am putut vedea în ei o sete nemaipomenită de...Răzbunare? Probabil delirez. Dar schimbul acesta de priviri intense a fost întrerupt de Diego.
- Deci, noi toată ziua te căutăm că nebunii, dar tu stai și faci schimb de saliva cu asta? Da, mersi pentru o zi minunată Amară, îți rămân veșnic dator!
Sfârșit.