Akane pov.
Cineva trage draperiile făcând lumina în camera. Clipesc de câteva ori deranjata de lumina pana când îl observ pe Ciel cum imi zambeste.
Ciel: Neata, somnoroaso!
Akane: Huh? Ah, neata...
Ciel: Ghici ce zi e azi? Îmi las o clipa privirea în jos apoi îmi revin.
Akane: E miercuri.
Ciel: Nu la asta mă refeream. Și scoate de la spate o cutie roşu deschis cu capacul vișiniu și o funda mare și roz deasupra.
Ciel: La mulți ani! Ma uit puțin uimita la el apoi îmi cobor privirea și merg spre dulap scotandu-mi niște haine.
Akane: Scuze, dar eu nu îmi sărbătoresc ziua. Spun nepăsătoare apoi intru în baie închizând usa după mine. Ignor bătăile în ușă și mă îmbrac cu o rochie neagra pana la genunchi, sacoul negru, ştrampi negrii și balerini tot negrii. Mă pieptăn apoi ies din baie la fel de lipsita de viață și trec pe lângă Ciel.
Ciel: Wow, iar ești toată în negru...Akane, ce s-a intamplat?
Akane: Nimic...
Ciel: Oh, haide! Spune-mi! De ce nu Îți faci ziua?
Akane: Deoarece...Nu îmi place sa mi-o sărbătoresc.
Ciel: Dar...
Akane: Nu Ciel, azi vreau sa stau singura. Merg înainte lasandu-l în fata ușii. Cobor liniștită scările și ies din conac. Merg în curtea din spate și scot din niște dufisuri o cutie nu prea mare din lemn lucios. O iau cu mine apoi pornesc pe drumul îngust. Vântul îmi bătea ușor în fata dandu-mi parul pe spate iar crengile copacilor se mișcau ușor făcând un zgomot liniștitor. Merg în liniște pana când aud din spatele meu pași. Mă întorc ascunzând cutia și îl văd pe Ciel fugind spre mine.
Ciel: Akane! Așteaptă!
Akane: Ce parte din " vreau sa stau singura" nu ai înțeles?
Ciel: Toată. Asculta, nu te las singura. Cel puțin nu acum când ești în pericol. Oriunde mergi eu vin cu tine.
Akane: Sub nici o forma. Unde merg eu trebuie sa merg singura.
Ciel: Akane, care-i faza? Ce-i cu tine azi? De ce te porti așa?
Akane: N-Nu e treaba ta... Ma intorc cu spatele la el și continui sa merg încercând sa îl ignor.
Ciel: Ba este treaba mea! Îmi pasa de tine și vreau sa știu ca ești bine. Acum spune-mi ce ai! Se rasteste la mine si ma apuca de mana aproape sa-mi cada cutia și sa o vadă dar mă sucesc repede.
Akane: Lasa-ma în pace! Nu ai treaba de făcut sau ceva de genu? Pleacă odată și lasă mă singura! Continui sa merg și îi pot auzi pașii indepartandu-se. Off, insfarsit. Copilul ăsta e prea de tot! Nu-l pot lăsa să vină cu mine.
Ciel pov.
Grozav, acum Akane mă evita...Ce am făcut de se poarta așa cu mine?! Intru nervos în conac și dau nas în nas metaforic cu Sebastian.
Sebastian: Tinere stăpân, s-a intamplat ceva?
Ciel:Da...Nu...oarecum...*ofteaza* Akane se poarta ciudat. Mă evita și spune ca vrea sa stea singura. Cine vrea sa stea singur de ziua lui?!
Sebastian: Oh, astăzi este ziua ei de nastere?
Ciel: Da, este. Și nici măcar nu mi-a acceptat cadoul...
Sebastian: Tinere stăpân, cred ca stiu eu de ce se comporta așa. Mai țineți minte accidentul de atunci? Cel în care părinții ei au murit, ea a fost insemnată cu fierul și închisă intr-o cusca?
Ciel: Da, țin minte.
Sebastian: Ei bine acel accident s-a intamplat de ziua ei. Probabil de aceea se poarta așa.
Ciel: Poftim? De ce nu mi-am dat seama mă mai devreme?! Ies din conac și o iau la fuga spre Akane. Grozav...acum mai și ploua. Fug pana dau de punctul în care ne-am întâlnit si deodată îmi vine o idee. Cred ca ştiu unde este. Merg spre un deal micuț iar la umbra unui copac se odihneau doua pietre de mormânt în fata cărora stătea Akane pe jos. Îmi trag sufletul apoi mă apropii ușor de ea și îi pun mana pe umăr. Când se întoarce opt observa câteva lacrimi care răsar în ochii ei.
Ciel: Î-Îmi pare rau...Nu știam ca accidentul a avut loc de ziua ta.
Akane: E în regula...Nu aveai de unde sa ști...Pentru mine ziua de naștere nu e cu nimic mai mult decât decât o zi fără culoare. Sa sărbătoresc o zi in care părinții mei au murit mă face sa îmi revină amintirile neplăcute...
Ma asez lângă ea și o iau in brațe.
Ciel: Cum erau părinții tai?
Akane: Eu...Nu știu...Tot ce știu sigur e ca i-am iubit și că încă si ii iubesc mult, chiar dacă amintirile din trecut inclusiv cu ei sunt șterse...Mi-as dori sa îmi pot aduce aminte despre ei...
Ciel: Akane, ce este în acea cutie?
Akane: Oh, este doar ceva de-al mamei. Este lanțul ei și o poza înrămată cu noi toți. Le-am adus sa le las pe mormintele lor.
Sebastian: Oh, deci aici erați. Dacă nu intrați în casa ve-ti raci. Se aude vocea lui Sebastian din spatele nostru.
Ciel: Are dreptate. Haide. Spun ridicandu-ma și ajutand-o și pe ea sa se ridice apoi pornim în liniște spre conac.
---------------------
Kon'nichiwa Minasan!
Ok, scriu capitole de 800, 900 sau 1000 de cuvinte și tot mi se par scurte...Nu mai știu cât trebuie sa scriu ca sa fie ok :))) Dar nu contează. Merge și așa...cred...
Dacă v-a plăcut nu uitați sa lăsați un vot și un comentariu și sa le spuneți și altora de aceasta carte ca sa ne facem și mai mulți, iar noi ne revedem în capitolul următor.
Ja ne! ^^