Indragostita de un nobil (Kuroshituji Fanfiction)

Capitolul 9 - O frumoasa ieșire cu Lizzy...Cred...

  Akane  pov.

  Pun fisa la loc și cobor scările.  În fata ușii mă aștepta Lizzy zambind.

Lizzy: Akaneee!! Ma striga fata facandu-mi cu mana.
Akane: Lizzy? Ce faci aici? Ciel e plecat dacă îl cauți.
Lizzy: Știu asta. Mă gândeam ca dacă tot nu am treaba sa mergem în oraș sa mâncăm ceva. Ce zici?
Akane: Sigur, de ce nu? Îi zâmbesc și ieșim din conac. Intram în trăsură și pornim încet spre oraș.  Drumul a fost liniștit. Am mai discutat din când în când însă în rest am fost amândouă tăcute.
Când ajungem în oraș Lizzy mă ia strans de incheietura mainii și mă trage spre o patiserie.

Lizzy: Haide! Asta e patiseria mea preferata. Mă așez la o masa și aștept ca Lizzy sa se întoarcă cu mâncarea. A zis ca face cinste. Mă uit pe fereastra și observ pe o alee întunecată o persoana destul de scunda. Stătea în umbra așa ca nu il puteam vedea prea bine însă am putut observa o șuviță blonda apoi a plecat mai în fundul aleii. Parul ăla îmi părea cunoscut.

Lizzy: Akane! Pământul către Akane! Am venit cu mâncarea!
Akane: Huh? Ah, da. Scuze. Nu eram atenta.
Lizzy: Nu-i nimic. Am adus prăjitură cu ciocolata. Spune vesela și îmi zâmbește.
Akane: Merci. Ii zâmbesc înapoi și încep sa mănânc.

Lizzy: Cum te-ai mai acomodat la conac?
Akane: Mult mai bine. Mă înțeleg bine cu toți și ei se înțeleg cu mine.
Lizzy: Mă bucur sa aud asta. E cam greu sa te obișnuiești cu lucrurile noi, insa nu te învinovățesc. Cu Ciel e cel mai greu. Înainte de acel incident era doar un copil vesel care se bucura de viață.  Acum e mult mai rece și e greu sa te înțelegi cu el.
Akane: Mie nu mi s-a părut atât de rece precum spui.
Lizzy: Ciel e destul de retras. Mereu sta doar în birou și lucrează. Ai zice ca e un adult cu aspect de puști de 13 ani dar nu e așa.  De aceea pare rece. De când cu incidentul nu prea l-am mai văzut zâmbind. 
Akane: Nu mai zâmbește...Cred ca i-a fost greu sa se obișnuiască...Însă știu cum e. Și eu am trecut prin ce a trecut el. Spun luând ultima bucata de prăjitură.

Lizzy: E de ajuns cu subiectele triste. Ce zici, mergem la zoo?
Akane: Ok.

    ~Timp skip~

Lizzy: Așteaptă aici pana iau biletele.
Akane: Ok. Mă așez pe o banca si privesc în jur. O mulțime de adulți și copii ce vin sa privească animalele. Niciodata n-am văzut ceva distractiv în așa ceva. Deodată observ aceeași silueta scunda stand într-un colt întunecat lăsând sa se vadă o șuviță blonda. Cu greu observ cum rânjește și se îndepărtează pana nu il mai pot vedea. Cine e tipul ăla?

Lizzy: Akane!
Akane: Da?
Lizzy: Te strig de ceva vreme. Ești în regula? Mă întreabă cu o fata îngrijorată.
Akane: Sunt bine, nu-ti face griji. Ai luat biletele?
Lizzy: Da, sa mergem.
  Înaintăm pe strada principala și mergem pe la câteva cuști.  Am văzut ursi, elefanți, lupi și alte animale neputincioase ce erau închise în cuști de metal și hrănite din când în când. Mă rezem de balustrada și privesc un lup cum se întinde pe pământ și încearcă sa adoarmă probabil. Of, frate...Eu ador lupii!

Lizzy: Ooo! Nu-i asa ca lupii sunt drăguți? Um..Akane?
Akane: Hm? Ah, da, sunt drăguți.
Lizzy: Akane, te frământă ceva? Dacă da, spune-mi.
Akane: Eu doar...Mi-a revenit sentimentul ăla ciudat. Atâta tot. Ști,  și eu am fost închisă intr-o cusca de metal ceva vreme. Știu cum e sa nu ai parte de libertate. Și cu atât mai rău să te privească lumea în timp ce ești neputincios...
Lizzy: Îmi pare rau ca te-am facut sa te simți așa. Nu intenționăm asta.  Speram sa fie o ieșire distractiva. Spune trista și își lasă capul în jos.
Akane: Dar mă distrez! Eu doar...de când mi-au revenit amintirile legate de trecutul meu, imi revin din când în când imagini de atunci și nu pot scăpa de asta... Nu te îngrijora.  Sunt bine.
Lizzy: Mă bucur sa aud asta.
  Mai hoinărim puțin pe acolo după care sunt tarata de Lizzy pe un drum îngust.

Akane: Lizzy, unde mergem?
Lizzy: Vreau sa iti prezint pe cineva.
Akane: Și de ce o luam pe aici? E întuneric... Nu văd nimic.
Lizzy: E o scurtătura. Spune după care se oprește brusc. Am ajuns!
Akane: Um...Lizzy? Sti ca ăsta e un zid, nu?
Lizzy: Normal ca știu. 
Akane: Atunci de ce...Dar nu apuc sa termin ca simt cum cineva mă strânge tare cu o mana încât sa nu pot sa mă misc iar cu cealaltă îmi pune o batista la nas cu un miros ciudat. Imaginea începe sa se incetoseze iar sunetul se aude slab. În fata mea apare Lizzy.
Lizzy: Nu-ti face griji, Akane. Ne vom ocupa noi de tine.
Akane: Noi...? Întreb după care imaginea devine complet neagra și leșin.

--------------------------------
Kon'nichiwa Minasan!
Yaay! 100 de ochișori!  ^^ Mă mir ca am ajuns așa departe cu cartea asta :))
Vă mulțumesc pentru ca îmi citiți și apreciați cartea!
Dacă v-a plăcut, nu uitați sa lăsați un vot și un comentariu iar noi ne revedem în capitolul următor!
Ja ne! ^^