-Bună seara! salut eu când intru în casă. Se pare că vine toamna... A început să bată vânt rece prin toată padurea...
-Ți-e foame, băiete? mă întrebă buna dintr-un colț, tricotând ciorapi de lână. Să-ți pun masa?
-Nu vreau, buna, nu mi-e foame.
Trecusem pe la nea Iorgu și-mi dăduse nevasta lui două plăcinte. Nu-mi stătuse gândul la ele. Avusesem de marcat trunchiurile căzute şi de stabilit rația pentru iarnă la fiecare familie. Venise şi inginerul silvic de la Roman şi îmi verificase calculele. Uitasem să mai mănânc. Mi-am amintit pe drumul de întoarcere sat că aveam în ranița agățată de şaua calului pâinea dulce cu brânză. Mâncasem cu poftă și nu-mi mai trebuia nimic.
-Poate a mâncat în altă parte, buna, spuse cu voce ciudată Smaranda.
Am măsurat-o rapid cu privirea să pot descoperi pe fața ei ceva, să-mi spună dacă era vreo problemă.
Smaranda cosea. Aprinsese lampa și mai cârpea rufele abia uscate la fereastră.
-Am trecut pe la nea Iorgu și-am primit plăcinte...
-Ei, nea Iorgu! Am crezut că numai Ancuța a făcut plăcinte...Tot satul a primit plăcinte! Dar şi nea Iorgu acuma? Ha! făcu micuța mea.
-Ce-i rău că cei care au dau de pomană, fetițo? întrebă buna mirată.
-Asta-i culmea! Chiar şi buna este de partea ei! sări înciudată creața Ştii, Sava, ce-a zis când a venit Ancuța azi? Cică a fost şi la pădure să te caute, ca să-ți dea şi ție de pomană câteva. Câtă grijă! vorbi tare şi cu importanță Smaranda.
-Nu m-am văzut cu ea azi... nu ştiu...
-Dar ai mâncat plăcinte!
-De la nea Iorgu, ți-am mai spus!
-Și el le avea de la...?
Smaranda se ridicase şi venise în fața mea cu mâinile în şolduri. Uu, se vedea că-i cătrănită!
-Nu mi-a zis... Am crezut că-s de la nevasta lui...
-Ei, dacă le-a făcut cu-atâta inimă Ancuța, biata de ea, cum să n-ajungă şi la tine?
Era geloasă? Nu prea pricepeam de ce... Pe Ancuța n-o mai văzusem de mult... cred că de când dăduse foc stogului și râsese de noi.
Smaranda făcu stânga-mprejur şi intră în odaia noastră.
-Lasă, copile, aşa-s femeile însărcinate... , zise buna. Toane, nazuri, plâng uşor şi le trece repede. Dar tu să n-ai grijă... să-i stai aproape și să-i zici vorbe dulci, de-alea care ştii c-o fac să râdă.
N-am avut cum s-o împac, nici în seara aceea nici în cea de după. Ploua de câteva zile şi nu mai mersese la lucru. Puneam pe seama ploii starea ei, dar într-o zi m-am întors mai devreme de la pădure și-am dat de Anca în casă cu buna și Smaranda. Stăteau în picioare toate, fierbând. Anca era îmbujorată, dar când am intrat se făcuse de-a dreptul roşie ca un ou de Paşte.
-Bună ziua, fetelor! le salut și merg mai departe în odaie, să mă schimb de hainele ude, deși mi se părea tare ciudat că Ancuța nu spusese nimic. Avea limba ferecată?
-Sava, băiete, acum te-ai întors? mă întrebă buna.
-Da, răspund şi mă întorc apoi privind-o pe Smaranda... Să vă las să vorbiți? Nu vă opriți din cauza mea!
-Ți-au plăcut plăcintele? o aud pe Anca deschizând gura, cu vocea răguşită.
Fata asta voia să declanșeze un al treilea război mondial chiar aici, în casă. N-o să mai mănânc în viața mea plăcinte, asta-i sigur!
-Da, mi-au plăcut. Le-am mâncat cu poftă. Tu le-ai făcut?
Ea încuviință repede, cu ochii ei aprinşi de alună.
-Ce să zic... să-ți ajute Dumnezeu să mai faci! spun grăbit să intru în odaie să scot de pe mine hainele ude.
-Ştii că sunt pe cale să mă mărit, continuă Ancuța. Ce-ai să faci atunci?
Dacă mă lovea ceva în moalele capului nu rămâneam așa de surprins ca acum, după anunțul ei.
-Am să-ți urez casă de piatră, spun şi intru în odaie.
-Auzi! Nici nu-i pasă! Am auzit-o de partea cealaltă a uşii.
Ce voia şi asta? Ce aşteptări avea? Venise cam des în lipsa mea acasă şi nu pricepeam cu ce le împuia capul şi bunei şi Smarandei. Ticluia ea ceva, că mintea ei era destul de răutăcioasă să învrăjbească un sat întreg şi să poarte vorbe aiurea de la un om la altul era dibace la asta.
Am întârziat cât am putut să nu mai ies din odaie până ce am auzit-o plecând. Se mai auziseră câteva vorbe înfundate şi încercările bunei să le împace. De-acuma speram că tihna o să se aştearnă iar peste casa noastră.
-Ai auzit ce-a zis Ancuța? veni iute în odaie Smaranda. Se mărită cu un doctor ca să scape de tine.
-Aiurea! pufnesc eu.
-Îți dai seama că asta a spus la tot satul?
-Smaranda, uită-te bine la mine! Eu n-o să fiu atras de ea, niciodată! Nu-s făcut să accept compromisuri doar ca să o duc bine după căsătorie. Primarul n-a crescut un soi bun de fată. Dacă este adevărat că se mărită atunci îl plâng pe bietul doctor de pe-acum. Şi te-aş ruga şi pe tine să stai departe de ea!
-Cum poți să spui asta?
-Spun că ştiu ce zace în mintea ei bolnavă. Cine crezi c-a dat foc la stog?
-Nu..., făcu neîncrezătoare Smaranda.
-Am văzut-o după ce-am stins focul. Mi-a zis că n-o să-mi dea pace până ce taică-său n-o să iasă din puşcărie.
-Eu credeam... Te-am văzut cum vorbeai cu ea în drum, dar credeam...
-Ce credeai? Că stau la taclale aiurea, după aşa o cumpănă prin care-am trecut?
-Nu ştiam ce să cred când mi-a zis c-o urmăreşti şi vrea să scape, aşa că i-am tras o palmă şi-atunci ai intrat tu. Îmi spusese c-ai prins drag de ea şi că îi ții calea mai mereu şi nu ştie cum să scape de tine şi...
-Ai crezut-o?
-Mâncaseşi plăcinte... De la ea ai mâncat!
-Crezi că am eu ochi pentru vreo femeie în satul ăsta? Nu vezi că vin acasă frânt şi nu-mi trebuie nimic altceva decât să te țin în brațe?
Îmi luă fața în mâinile ei şi îmi spuse:
-Dacă te-atingi de ea, Sava, nu mă mai vezi niciodată-n viața ta! Dispar cu totul, cu copil, cu amintiri, cu...
-Iubito, nu scapi de mine-aşa ușor! spun şi o iau în brațe ducând-o spre pat. Dac-ai pălmuit-o pe Anca înseamnă că eşti în formă. Ce-a zis doctorul? Ești bine?
-Sunt bine..., dar am nevoie să fiu alintată!
-Mincinoaso! N-a zis doctorul asta!
-Ba da, că nu mai este doctorul ăla vechi. A venit în Valea unul nou, tânăr şi cu păreri noi despre cum să aibă grijă de bolnavi, de pacienți-aşa le zice.
-Data viitoare mergem împreună! îi spun încruntându-mă.
-Îs treburi femeiești! Nu veni, mă faci de ruşine...
-Dar lui nu-i este ruşine să vadă de atâtea neveste tinere? Unde-s bărbații să le păzească? Ce rușine?! De mine nu scapi, clar?
Se gudură la pieptul meu şi-mi sărută gâtul. Nu puteam compara cu nimic senzația aceea de gingășie pe care o simțeam față de ea. Nu mai era soția mea... Era inima mea pe care trebuia s-o apăr şi s-o alint cu tot sufletul meu.
La doctor a fost de-atunci doar cu mine. N-am mai lăsat-o de capul ei ca să înnebunesc la gândul că altcineva îmi poate atinge în voie nevasta. Era a mea. Respiram prin ea.
N-o mai lăsasem nici la coperativă. Îi crescuse burta mărişoară, iar buna zicea că de Paşte să ne-aşteptăm să se nască pruncul.
Mergeam eu după-amiaza pentru ea la coperativă şi mă ponta pe jumătate la două zile, dar nu mai spuneam nimic. Cel puțin îi mergeau Smarandei anii în continuare.
Anca mai venise pe la noi. N-am înțeles prea bine ce doctor venea pentru ea, că nu văzusem pe nimeni s-o viziteze, dar se tot fâțâia prin sat degeaba. Nu-mi plăcea deloc uitătura ei când o prindeam în casă. Se mişca legănându-şi şoldurile prin fața mea, de față cu Smaranda, ca o pisică în călduri. Haiduc, cel puțin, o lătra de fiecare dată când trecea pe lângă ea. Parcă şi lui i se părea ciudat c-o vede aşa de des.
Să se mărite degrabă îmi doream, să plece din sat, doar să am linişte în casă...