-Azi vin de la oraş niște oameni, îmi spuse Smaranda, în timp ce mă pregăteam să încalec.
-De unde știi? am întrebat-o.
-Mi-a zis Măndica a lui Neculai. Cică vine și cineva de la ziar. A zis că o să scrie despre noi în "Ceahlăul".
-Despre "noi"?
-Da, despre țăranii care strâng recolta pentru clasa muncitoare, să construiască socialismul...
-Ce știi tu de socialism? o întreb văzând că se încruntă la mine.
-Ştiu că fără noi se duce socialismul de râpă. Adunăm ca sclavii porumbul și grâul de pe câmp sau sfecla furajeră sau cartofii. Fără noi cei de la oraş n-or să mai aibă ce mânca, iar noi vom rămâne în urmă cu toate...tractoare, combine, curent ...dacă ei nu şi-ar face treaba.
-Cine ți-a zis asta?
Mi se părea ciudat s-o aud pe Smaranda vorbind aşa.
-Agentul de post şi nişte femei. Au zis că la oraş femeile au putere mai mare decât aici, la sat. Cică sunt înscrise în nu știu ce organizație şi fac parte din partid... Când ceva nu le convine... cică se ridică în picioare la şedințe şi spun răspicat ce cred şi, dacă au dreptate, se face cum spun ele.
-Nu tot ce auzi este adevărat. ..
-Stai să vezi când or veni şi-n satul nostru femeile alea...
De când era Smaranda mea așa de războinică? Ce nu-i convenea?
-S-a întâmplat ceva? Ce te supără?
O vedeam dând din cap ca o femeie duşmănoasă.
-Muncesc la fel ca și Gheorghe Tuțu sau Lică a Marandei. Dar m-a pontat săptămâna asta mai puțin ca ei cu o zi jumătate.
-De ce?
-Fiindcă am... am. ..
-Ce-ai făcut, femeie, vorbeşte răspicat!
-Am tot mers la margine de tarla să vărs! strigă ea la mine nervoasă şi încordată. Ochii îi erau scăldați în lacrimi şi ştiam că-i fusese greu, sărmanei.
-Nenorociții! spun cu fălcile încleştate, gata să lovesc burta calului să pornească.
-Urăsc perioada asta! o aud în urma mea. Numai din cauza ta! Din cauza ta!
Mi se rupea sufletul că o lăsasem pe Smaranda acasă cu ochii în lacrimi, dar trebuia să merg la brigadier să vorbesc despre starea nevestei mele.
-Ce-mi pasă, Albule? De ce să pontez la fel un om care năduşeşte pe tarla cu una care face drumuri dute-vino de la tarla la margine? Ți se pare corect?
-Dar este grea, femeia. În starea ei mă mir cum vine la lucru. Acasă nu vrea să stea, dar nu cer decât un pontaj cinstit!
-Ce-mi pasă mie dacă-i grea? N-auzi că azi vin de la ziar şi de la Partid să vadă cum lucrăm şi să scrie despre noi? Ce să le-arăt? O femeie care dă la rațe?
Ne facem de ruşine...
Nu puteam să contrazic părerea omului. Avea dreptate. Încă vreo câteva ca Smaranda şi toată treaba ar fi rămas în grija bărbaților. Dar ce-i puteam face? Smaranda nu voia sa stea acasă şi pace! Zicea că o apasă pereții şi-i vin idei aiurea. Că o apucă plânsul fără rost şi-o plictisesc babele care vin la buna, să-i dea câte un sfat.
Mi-am făcut tura obişnuită prin pădure. L-am luat şi pe Haiduc cu mine de data asta. Gândul mi-era la Smaranda și la starea ei, aşa că mi-am luat calul şi-am gonit spre câmp. Aş fi fost în stare să lucrez în locul ei şi s-o las să se odihnească.
YOU ARE READING
De dragul tău... (II) (finalizată)
Romance-Iubeşte-mă! mai spuse ea şi o văd conturată în lumină, cum îşi trase bretelele cămăşuței în jos şi pielea îi străluci sidefată. O bretea atârna neputincioasă pe braț, iar cealaltă coborâse bluza atât de jos că forma sânului ei se văzu strălucind ca...
