Ultima zi de august veni cu un soare dogoritor. Iarba se arsese peste tot, chiar şi pe malurile pârâului. Doar un vânt slab ridica fuioare de praf pe drum.
Îl lăsasem pe Codruț să meargă cu Victor şi Silviu la Roman, la iarmaroc. Știam că naşul îi va face toate poftele înainte de începutul şcolii.
Ieșisem din pădure și mi-am dus calul la pârâu. Voiam să mă răcoresc. Nu mai făcusem o baie în apa rece a pârâului de mult timp. De altfel... îl evitam cât puteam de mult. Îmi aducea aminte de Smaranda şi de nopțile când ne scăldam în apele lui strălucitoare. Mă întristam de fiecare dată, împresurat de amintiri şi ziua, oricât de însorită ar fi fost, mi se făcea mohorâtă deodată.
Am stat în apa pârâului cât am putut de mult şi, când am ieşit, am mai întârziat la soare o vreme. Eram culcat pe iarbă, cu ochii la cerul senin şi atât de-albastru. Iarba era caldă şi primitoare, susurul curgerii line aducea linişte în sufletul meu.
Nu am auzit-o apropiindu-se. Nu cred că venise de mult. Am auzit doar cum calul se scutura zgomotos de coamă, semn că îl deranja ceva. M-am ridicat în coate și am privit-o printre firele de iarbă care se unduiau în adierea vântului. Cum naiba tocmai ea venise la pârâu? Cum se potrivise asta chiar când şi eu mi-am abătut drumul spre casă pe la pârâu?
-Stai, dragule, stai că nu-ți fac nimic...Frumosule, a cui eşti tu?
Vorbea cu animalul aşa de blând. M-am uitat imediat la mine, să văd dacă aveam pantalonii pe mine şi dacă ar fi fost decent să ies din iarba înaltă şi să-i dau de veste că sunt şi eu prin preajmă.
Când am crezut că era timpul să ies din iarbă, am fluierat calul să-l chem la mine. Învățătoarea se întoarse imediat spre mine şi păli.
-Oh, nu ştiam că eşti aici şi dumneata, tovarăşe Albu. Am văzut calul singur pe mal... Ce cauți aici? mă întrebă privindu-mi pieptul.
Cămașa îmi era deschisă și privirea ei nu cuteza să urce, să mi-o întâlnească pe-a mea. Bujori îi înfloriseră pe obrajii ei palizi. De ce se purta așa? Părea că se ruşina de mine, deşi firea ei bătăioasă n-ar fi permis asta.
-Am venit să mă scald. Afară era destul de cald...
-În apa asta? Nu-i murdară? se strâmbă ea.
-Nu-i apă de băut, ştiu asta. Dar este destul de bună pentru o baie înviorătoare, o asigur eu.
După fața ei vedeam că nu era de acord cu mine. În lumina fierbinte a soarelui părul ei parcă luase foc. Părea înconjurată de o flacără roşie. Rochia ei avea bretele subțiri și umerii prinseseră nuanțe de piersică pârguită din cauza soarelui. Pânza rochiței trecea de genunchi şi picioarele ei cu glezne subțiri ... tocmai frământau neștiutoare un muşuroi de furnici. Ştiam ce-o să urmeze şi asteptam nerăbdător să râd de ea cu poftă. O fată de la oraş! Asta cred că aşteptau și bietele furnici, necăjite că intrarea în muşuroi fusese zdruncinată de paşii ei.
Şi răbdarea mea nu se lăsă prelungită mult. Ea sări deodată şi-ncepu să țipe. Nu prea înțelegeam de ce nu se depărta de muşuroi, de ce tot călca peste micile insecte şi le enerva atât de mult. Zbătea din poalele fustei şi le ridica deasupra genunchilor panicată, iar eu mă uitam doar la coapsele ei care se întrezăreau în fluturarea nervoasă, flămând, cerșind providenței să văd mai mult.
-Fă ceva! Nu sta acolo să te uiți cum mă pişcă furnicile! Dă-le jos de pe mine!
-În apă! Intră-n apă! Hai, Anda, intră-n apă!
CITEȘTI
De dragul tău... (II) (finalizată)
Romance-Iubeşte-mă! mai spuse ea şi o văd conturată în lumină, cum îşi trase bretelele cămăşuței în jos şi pielea îi străluci sidefată. O bretea atârna neputincioasă pe braț, iar cealaltă coborâse bluza atât de jos că forma sânului ei se văzu strălucind ca...
