Dimineața m-a găsit pe drumul spre casă. Mă săturasem de sat și de oamenii lui așa de complicați! Chiar și femeile erau ciudate și nu înțelegeam de ce numai puștoaicele mă asediau, de parcă altul de terorizat nu mai era prin preajmă.
La marginea pădurii am simțit că-mi revin. Potecile erau aceleași și frunzele aveau mirosul veșted-acrișor al verdelui copt. Eram acasă. Victor îmi tot cerea să vin în sat. Fostul loc de casă de lângă vii, acolo unde dorea să se retragă cu Mara după căsătorie, putea fi al meu dacă mă hotăram să mă mut în sat. Dar nici un loc n-ar putea întrece micuța mea cabană, pe care am îndrăgit-o încă de acum zece ani.
Când am intrat în cabană parcă inima a reînceput să bată și pieptul mi s-a umplut pe dată de aer. Aici era locul meu! Aici pot spune că sunt acasă!
Mirosul lemnului şi pieile care stau agățate de grindă să se zvânte, felul cum lumina pătrunde pieziș în încăpere, cioturile cum sfârâie când flăcările din sobă fac roată în jurul lor... Toate astea îmi sunt cunoscute şi dragi, le prețuiesc mai mult pentru că îmi dau sentimentul de libertate.
Într-o zi mi-a bătut în geam Mitru Borza, soldatul pe care-l salvasem din capcana de urs.
Venise să-mi ceară să-i vânez câțiva iepuri ca să ducă pieile la croitor şi să-i facă o căciulă pentru un doctor... o atenție. L-am poftit în cabană să bem împreună o țuică de prune.
-Am mama grav bolnavă, Sava, şi trebuie s-o duc la Iași, s-o vadă cineva, că doctorii de la Focşani au zis că nu mai are mult...
Deși era cât un munte, Mitru părea mărunt, aşa cu umerii lăsați ca acum. Se vedea că-l răscolește ideea că mama lui va pieri curând şi încerca din răsputeri să se țină drept şi de neclintit. Dar om era şi el...
-La Iași ți-au zis să mergi?
-Nu, vreau eu s-o duc acolo...Au un spital în Copou, unde îi fac toate tratamentele... ştiu că trebuie să fac asta. M-aş urî toată viața dacă n-aş merge cu ea.
-Când pleci?
-În două-trei zile, cum eşti tu gata. Nici bani nu prea mai am că să cumpăr ceva din oraş. Noi ne cunoaștem. .. poți să mă aştepți cu plata pentru blănuri?
-Nu-ți face griji... Uite, am deja trei bucăți curățate și au cam aceeaşi culoare. Le vrei? Cine ți le face?
-Am găsit în Valea pe cineva. Mă aşteaptă oricând cu pieile să se apuce de lucru.
Îl văd încurcat şi simt că mai este ceva. Nu prea vreau să mă încarc şi cu problemele lui, dar bunul simț mă împinge să-l întreb.
-Mai este ceva?
-Cam da... Soră-mea. Am adus-o şi pe ea în Valea... stă la Maria, sora Marei. Mi-am zis că i-ar prinde bine şi ei, o mai ajută cu copiii sau cu treburile casei ... N-aş avea unde s-o țin dac-o iau cu mine. Eu dorm şi-n gară şi pe holul spitalului... sunt învățat... Dar ea...
-Şi eu ce pot să fac?
-Să treci şi s-o verifici din când în când, ca să știe că nu-i de capul ei! Am toată încrederea în Maria, dar soră-mea e cam... lipicioasă și credulă. Mama a ținut-o mereu din scurt şi-i cam necoaptă pentru vârsta ei...
-Adică ce vârstă zici că are?
-Are nouăsprezece împliniți, dar mie mi se pare că şi şaisprezece sunt cam mulți. .. Ai putea s-o mai verifici? Nu stau mult cu mama. O săptămână, maxim două...
Nu prea înțelegeam de unde până unde să merg la Maria şi s-o verific pe sora lui Mitru...Ce eram eu pentru ea? Fata aia n-ar fi ascultat de mine... Și nici nu prea-mi convenea să trec pe la Maria. De la hora din sat am tot evitat s-o întâlnesc.
-Nu-ți promit, băiete, c-am să am timp să dădăcesc copii. Să ți-o spun drept... nici nu prea-mi plac copiii. Nu știu să vorbesc cu ei...
-Nu ştiu la cine să apelez, Sava. Poate nu fac nimic cu mama şi mă întorc acasă. Dar la Pufeşti nu mai am cum să plec. Am vândut tot şi am cheltuit deja o mulțime de bani pentru medicamente şi tratamente.
-Şi ce-ai să faci de-acum în colo?
-Ar trebui să le găsesc un loc, să-mi fac o casă sau să stau cu chirie... Oricum o să-mi fie greu...
-Dacă sora ta poate munci, atunci...
-Păi nu prea am bază-n soră-mea. S-a învățat ca mama s-o dădăcească, iar treburile le face pe jumătate. Se moțează toată ziua, că i-au intrat în cap gărgăunii măritişului.
Asta-i acum! O fetişcană cu gânduri de măritiş! Dar ştiu că Dumnezeu le potrivește numai pentru mine...
-Şi eu îmi caut pe cineva să stea cu mine şi să facem casă, cum voi avea noroc. Dar să fiu în preajma soră-tii... s-ar putea să iasă bârfe. Nu vreau să-i fac rău fetii, nici cu tine nu doresc să mă stric... de aceea nu cred că-i potrivit să-i fiu prin preajma copilei.
-Ei, vezi tu cum faci! spuse Mitru, ridicându-se de la masă, sorbind ultimul strop de țuică din pahar şi punându-l hotărât pe masă. Trebuie să plec, prietene... mă aşteaptă mama și omul cu pieile! Îți mulțumesc şi rămân dator..., spuse Mitru şi ieşi din cabană cu pieile pe umăr.
Liniște iar. Zile blânde de august se scurgeau ca mierea încinsă la soare, dulci și pe săturate.
A trecut vreo săptămână şi-a trebuit să merg în sat să duc o blană de vulpe şi una de iepure omului cu cabana. După ce i-am plătit datoria, m-am gândit să trec şi pe la Victor, că-i făcusem din lemn copilului un leagăn cu sfori, să-l lege de gutuiul din curte şi să-şi bucure băiatul.
Pe drum, de cum am ieşit din pădure, un tractor cu remorcă îmi tăie calea. Drace! Putea să mă spulbere cu totul! Şi mai mare mi-a fost mirarea când am zărit la volan pe soțul Mariei, care era ținut de gât de o femeie. N-o văzusem foarte bine, doar părul arămiu legat într-o coadă groasă.
Mi se urcase sângele în creier şi-mi venea să urlu de nervi. Cum îndrăznea, nenorocitul, s-o înşele pe Maria? Biata de ea îl aştepta acasă, cu copiii pe capul ei, până-n gât îngropată-n rufe şi cu mâncarea pe foc. N-ar fi crezut nici cât negru sub unghie că omul ei se plimba nerușinat cu femei uşoare pe ulițele satului. Părul ăla roşu cu umbre pământii mi-a rămas în minte tot drumul până la Mara acasă.
-Bună ziua, cumetre! îmi veni în întâmpinare tânăra mămică purtându-şi în brațe băiatul . Uite, puiule, a venit nanu'!
-Bună ziua, Mară. Victor e-acasă? întreb cu ochii la pruncul blond, cu ochii mari şi albaştri, ca ai mă-sii. I-am adus un leagăn să-l agațe de gutui ca să-l legene pe micuț.
-Victor! Hai, c-a venit Sava la noi! o aud pe Mara cum îl cheamă din grădină şi-l văd pe cumătrul cum apare, înalt şi rumen la față, cu mânecile suflecate şi cămaşă descheiată până la brâu, punând furca jos de pe umăr şi rezemând-o de peretele casei.
-Ai venit! se bucură el că mă vede.
-Să nu mai spui că mă sălbăticesc! I-am adus finului un leagăn din cele care se vând la târg şi se agață de crengi. Şi, poate, mai am o vorbă cu tine ca-ntre bărbați..., spun repede uitându-mă la Mara cu înțeles.
-Eu intru în casă să-i dau să mănânce, spuse Mara. Vin când ați terminat cu leagănul.
Deșteaptă femeie. Păcat că trebuia să-i dau așa o veste despre cumnatul ei... Când am văzut că s-a depărtat de noi şi a intrat în casă am început să desfac pachetul cu leagănul.
-Ce voiai să-mi spui şi Mara nu putea s-audă? Eu nu prea mă feresc de Mara. Ştii c-am să-i spun şi ei dacă ar avea legătură cu ea ce-mi spui..., mă avertizează cumătrul.
-Nu pot să mă uit în ochii Marei şi s-o văd cum se supără!
-Zi-i o dată ce s-a întâmplat, Sava!
-Este vorba despre bărbatul Mariei. L-am văzut când veneam spre voi cum trecea cu tractorul pe drumul spre Valea. Avea în cabină o femeie roşcată. Îl ținea de gât şi el râdea. Părea că se cunosc bine şi că între ei este ceva ...
-Poate n-ai văzut bine, Sava, poate ți s-a părut că era o femeie... Nu te joci cu vorbele în astfel de cazuri ...
Legam de ramura gutuiului sforile, dar cu mintea revedem momentul când a trecut bărbatul Mariei pe drum.
-Eu spun ce-am văzut, Victor.
-Taci!
Victor îmi făcu semn că vine Mara. Am schimbat vorba cu o poveste despre cum am făcut leagănul. Mara adusese două pahare și-o sticlă cu vin alb.
-La un pahar curg mai uşor cuvintele, spuse Mara zâmbind.
-Și cu o femeie frumoasă alături, vinul are gust de miere, adăugă Victor.
Mara râse și întinse mâna ciufulindu-i părul.
-Numai vorbe dulci îmi spui de dimineață! Ai ceva de-ascuns?
-Nu am voie să-mi alint nevasta?
-Nevasta e cam frântă, oftă Mara. Mă duc să mă întind lângă Silviu. Mulțumim, Sava, pentru leagăn!
Când Mara intră în casă Victor mă fixă cu ochii lui suri. Era stânjenitor pentru mine să-l văd cum mă măsoară insistent. Nu-l mințisem şi totuși aveam sentimentul că stârnisem o furtună. De ce m-am băgat în asta, nu ştiu...
-Trebuie să ții pentru tine ce-ai văzut, vorbi într-un târziu Victor. Este vorba de liniştea casei cumnată-mii. Nu vreau să tulbur nimic în familia ei, nici nu ştiu cum este acasă la ea, dacă se înțelege cu bărbatul ei sau dacă este doar o perioadă mai grea a lor. Eu n-am să spun nimic despre asta și vreau ca şi tu să taci, dacă se aduce vorba despre Maria.
-Și n-ai să faci nimic? întreb cu gura încleştată de nervi. Idiotul are să scape basma curată în timp ce Maria nu-şi mai vede capul acasă de atâta treabă?
-Am să merg până la ei săptămână asta. Am treabă la primăria din Valea şi-am să încerc să aduc vorba despre asta, ca-ntre bărbați.
-Și crezi că va recunoaşte ceva?
-La ei stă sora lui Mitru, am înțeles... Poate vrea să fie mai liber, nu cu atâtea femei pe cap.
-Ai văzut-o pe sora lui Mitru vreodată?
-Da, în treacăt. Are ochii verzi şi-o coamă roșcată, zici că-i vulpe.
Am sărit ca ars de la masă și am făcut câțiva paşi dus întors de la gutui până la masă.
-Și mai ziceai că mi s-a părut, că am vedenii sau că-l confund cu altul... Crede-mă, pe omul Mariei mi-e imposibil să-l confund cu altul! Mi-a intrat în sânge fața lui, imaginea lui...
-Stai, măi omule, n-o mai lua aşa de personal!
-Personal? Mă mistui pe dinăuntru, prietene, că văd cum îşi bate joc un idiot de femeia care..., îmi înec repede cuvintele pentru că întreceam limita bunei cuviințe și Victor s-ar fi supărat pe mine dac-ar fi ştiut că sunt încă nebun după Maria.
-Stai, frățioare, că poate o ducea undeva pe sora lui Mitru și știi cum sunt puştoaicele... le ia deodată nebunia și nu mai scapi de ele.
-Îl ținea de gât și el râdea cu gura până la urechi, la dracu'! scap eu o înjurătură.
-Măi, Sava, tu ai ceva de împărțit cu omul Mariei? mă luă Victor la rost.
-Eu? Ferească-mă Dumnezeu!
-Atunci ți-e dragă sora lui Mitru?
-De unde şi până unde? Nici n-o cunosc...
-Atunci o singură explicație mai poate fi dată... Ți-e de Maria ..., că ți-a căzut cu tronc?
Sângele îmi năvălește deodată în obraji şi nu ştiu dacă este de la vin sau de la nervi, dar mi se desenează pe buze un râs nervos.
-Ce-ți veni, omule? Ce să am cu Maria? E femeie măritată, are soț și copii şi o casă de ținut. Nu m-am băgat niciodată în viața ei și-acum, dacă n-aş fi văzut cu ochii mei... aş fi trecut mai departe peste asta, vrând poate să te-ntreb de una mică, zulufată, cu părul numai inele negre și subțire ca un fir de salcie...
-Deci ți-a căzut cineva cu tronc! râse Victor vesel.
-Nu copila asta, te rog! Mi-a intrat noaptea în odaie pe furiş... Am dat-o afară că mi-era frică să nu mă afle maică-ta şi să zică despre mine că eu am adus-o în casă... Dar lasă, că aflu eu cine-i drăcovenia aceea de copil şi-o ciufulesc eu bine, să nu mă mai pună în situații jenante!
-Când ți-a intrat în odaie? Ar fi bine să-ți iei un câine pe lângă cabană, să te anunțe că...
-Păi, nu în cabană mi-a intrat ci în odaia voastră din capătul holului. Cică o ştie pe mătușa Vera și chiar câinele vostru îi mânca din palmă...
-Să mor dacă ştiu cine-i fata, Sava! Dar o întreb eu pe mama şi-am să îți zic şi ție...
-Nu-i grabă! Nu mai vreau să dau ochii cu ea prea curând. Hai că plec! Acuşi se-nserează şi vreau s-ajung acasă. Te las, Victore!
Ies pe poartă să mă îndrept spre casă. Ulița este plină de copii cu praf pe picioare și pe mâini. Se aleargă râzând în continuu, se ating şi se strigă. Mă jucam şi eu ca ei când eram copil? Nu-mi aduc aminte...
-Nenea, tu ești ăla care vânezi vulpi? îmi sare în față un copil cu ochi de ciocolată.
-Eu, zic încet şi mă dau într-o parte să trec de el.
-Când mai treci pe-aici îmi aduci și mie un vârf de coadă?
-Ce-ți trebuie?
-Vreau să mă fac pictor, nene, dar n-am pensulă şi clopotarul a zis că trebuie să prind vulpea de coadă ca să-mi fac pensulă din ea. Îmi aduci, nene?
- Data viitoare...
Coadă de vulpe! Asta era fetişcana aia nenorocită care s-a băgat în casa Mariei: o vulpe!