Diana's story
– Și cum crezi că aș putea reveni în corpul meu ? Îl întreb pe blondul ce se află lâmgă trupul meu jucându- se cu aparatele ce îmi țin trupul în viață. Hei, nu te mai juca cu alea mai am câteva ore bune până mor detot, nu vreau să mor chiar acum.
Andrei își dă ochii peste cap și se îndepărtează de lângă aparate și vine spre mine.
– Nu știu. Răspunse el simplu și ridică din umeri, fața sa este inexpresivă. Ai încercat să te concentrezi pe trupul tău și să te conectezi cu el. Fața mea se distorsioneză într- un întrebătoare. Mă simt ca un copil de doi ani care înumăratul i se pare ceva anormal și foarte greu dar defapt este foarte ușor și perfect normal. Off, afică îți prizi trupul de mână și să te gândești foarte intens la cum vrei să intri în corpul tău. Acum ai înțeles?
– Mhm. Răspund eu, îmi amintesc cum, acum trei zile am făcut asta și nu a mers dar poate trupul meu nu era pregătit să mă "primească".
– Ai încercat? Întreabă blondul trezimdu- mă din starea de visare în care mă aflam.
– Da. Răspund eu monosilabic.
– Și a mers? Mă întreabă dinnou blodul. Băiatul ăsta e blond și la creer? - gândesc eu.
– Da a mers perfect. Îi răspund eu sarcastică. Cum naiba să meargă dacă eu tot fantomă sunt.
– Mai știu eu o chestie dar nu cred că îți va plăcea. Îmi spuse blodul cu un ton serios dar avea și o urmă de amuzament în voce.
– Care? Îl între pe demonul blond.
– Să îți vinzi sufletul Diavolului. Spune el încercând să pară serios dar nu îi prea iese.
– În nici..hei, ești un nesuferit. Spun și apuc o pernă de pe canapea - am uitat să menționez dar pot atinge lucruri dar nu și persoane- și o arunc în el. Perna îl lovește în cap iar fața sa amuzată se distorsionează într- un uimită iar eu am pufnit într- un râs haotic dar amuzat.
– Chiar nu mă puteam abține să nu spun asta. Spune demonul blond iar eu mă strâmb la el ca un copil de cinci ani.
– Ei bine nici eu nu mă puteam abține să nu îți dau cu perna în cap. Spun eu și zâmbesc la el. Auzi dacă Lucifer e atât de puternic iar eu sunt fiica lui de ce naiba nu mă vindecă sau ceva de genu' ?
– Crezi că nu vrea ? Spune Andrei iar eu dau din cap afirmativ. La naiba Diana, sigur că vrea doar eștii fiica lui, dar nu e Dumnezeu. Da, poate face enorm de multe lucruri ce oameni nu le pot face, dar să vindece pe cineva nu. Suferă enorm de mult când te vede aici, data trecută mai avea puțin și înebunea, a chinuit sute de suflete cum nici nu îți poți imagina în aceea lună blestemată. Continuă Andrei mai mult țipând.
Îmi e extrem de greu să văd cum atâtea persone apropiate mie suferă. Nu nu îi pot vedea așa. De ce a trebuit să ies atunci la aceea plimbare blestemată. Dar dacă nu o făceam și nu intram în comă nu mai eram cu Ștefan. Există bine în rău așa cum există rău în bine. Aș da orice să revin la viața mea de dinaite de al cunoște pe Lucifer. Eram tocilara școlii, aveam prieteni -care toți au venit la mine la spital- eram îndrăgostită de un băiat în secret - de Ștefan -. De ce a trbuit Lucifer să apară în viața mea? Îmi era mai bine fără el. Dar totuși am nevoie de un tată. Rău cu rău dar mai rău fără rău. Cum va fii viața mea de acum încolo dacă voi trăi? Lucifer va vrea să fiu Prințesa Infernului. Probabil că mă va pune să mă despart de Ștefan. Dar asta nu se va întâmpla.
Deodată Andrei îmi pune mâna pe umăr. Încep să fiu din ce în ce mai transparentă. Aparatele încep să bipăie. Linia unde mi se măsoara activitatea cardiacă este dreaptă.
– Andrei ce se întâmplă? Îl întreb pe blondul din fața mea, el mă trage într- o îmbrățișare.
– Totul va fii bine. Spune și mă sărută apăsat pe frunte. Mă voi duce după cineva. Bine?
– Nu, vreau să îmi petrec ultimele momente alături de tine. Îi spun și în prind de mână în tin ce se întorcea pe călcâie ca să îl opresc.
– Diana. Spune și își plimbă mâna pe partea dreaptă a capului meu translucid mângâidu- mă. Astea nu vor fii ultimele momente ale tale. Jur. Spune el și mă prinde din nou într- o îmbrățișare strânsă în ochii lui se văd câteva lacrimi dar nu le dă drumul. Se desprinde din îmbrățișare, se rotește pe călcâe și iese afară dun salonul meu.
S- ar spune că atunci când mortea termină de dansat singură în spatele tău și vine la tine să te invite la dans ești speriat chiar dacă vrei asta ești speriat ca naiba. Dar eu nu sunt, nu știu de ce dar nu sunt. Mă simt deparcă moartea nu ar fii venit să danseze cu mine.
Gândurile îmi sunt întrerupte de Andrei care apare cu un medic. Mă duc spre Andrei și îl îmbrățișez strâns. El nu îmi răspunde, dar știu de ce. Nu riscă să îl vadă medicul acela cum îmbrățișează aerul.
Un ultim bipăit prelung se aude. Eu devin din ce în ce mai transparentă. Acum abea mă văd, Andrei mă îmbrățișează strâns, foarte strâns. Medicul începe să îmi resușciteze trupul inert fără viața. O asistentă și un alt medic apar în salonul ce mă găzduiește de câteca zile iar acum se pare că îmi cere chiria. Nu vreau să mor, chiar nu vreau. Nu am nici măcar 17 ani. Sunt tânără mai am atât de mult de trăit. Vreau să iubesc din tot sufletul, săc sufăr și să plâng cum nu am mai făcuto niciodată. Vreau să știu ce înseamnă adevărata fericire dar și adevărata tristețe. Vreau să cunosc răul și să apreciez lumina. Vreau să îmi îndeplinesc visul de a studia la Stendford. Vreau atât de multe, dar astea nu se vor întâmpla dacă voi muri acum. Nu voi muri. Mă voi lupta cu întunericul până voi câștiga și îi voi râde în față morții din nou.
Primul medic pregătește Defribrilatorul.
– Liber. Strigă el și lipește Defribrilatorul de pieptul meu. Cprpul meu primește curentul electric dar nu reacționez deparcă proprietarul nu ar vrea să revină dar vrea cu toată inima. Liber! Strigă dinou și lipește aparatul pe pieptul meu. Din nou corpul reacționează. Liber! Strigă din nou medicul iar aparatele încep din nou a funcționa arătând că trupul meu este din nou în viață. Ceva ciudat se întâmplă iar eu din nou sunt prinsă în acel abiz nemărginit.
***
Întunericul mă trage în brațele sale lungi. Dar eu mă țin tare, nu nu vreau să mă prindă. Nu pot să mă las prinsă. Întunericul mă vre la el dar eu îi rezist. Nu îi voi pica în mrejele sale. Mă ambițonez să mă țin trează în vâltoarea întunecată. Nu pot să mă las ademenită de el și să adorm. Nu vreau să trec în neființă așa de repede, nu pot.
Când am fost data trecută în comă nu era așa. Întunericul nu încerca să ademenescă. Nu trăiam cu el, existam cu el. Acum mă lupt să îi rezist atracției și să mă țin trează. Știu ce este. Este pragul unde viața și moartea se întâlnesc. Este ringul de dans unde moartea te vrea la dans cu ea. Dar eu nu vreau să dansez, nu îmi place să dansez.
Mă lupt cu întunericul de ceva vreme dar nu mă dau bătută și nici el. Nu ne dăm bătuți, amundoi vrem la fel de tare să câștigă. Eu pe o parte setea de a trăi mă ține lucidă și îmi dă forța necesară de a lupta cu întunericul, iar em pe de altă parte cu foamea nemărginită de a atrage spre el o nouă victimă ce îi cade în mrejele sale întunecate.
***
După lupte aprige cu întunericul am câștigat.
Pleopele de plumb mi se ridică de pe ochii oceeanici. O lumină mă lovește din plin. O dragă lumină nu știi cât de mult mă bucur să te văd.
Clipesc de mai multe ori pentru a- mi recupera vederea. Mă aflu într- o cameră de spital. Aceeași cameră unde am petrecut câteva zile ca fantomă. Brusc toate amintirile îmi revin cu o viteză de nedescris. Îmi rotesc privirea prin salon. Lângă mine se află Ștefan. Doarme. A plâns se vede clar, larimile îi sunt uscate pe obraji săi. Buzele sale trandafirii îi sunt uscate. Nu vreau să îl trezesc. Dar cum sunt ceamai neîdemânatică persoană din lume îl trezesc.
– Iubito te- ai trezit sau doar visez eu ? Întreabă Ștefan buimac. Eu sunt amuzată de întrebarea sa.
– Da m- am trezit. Îi spun eu blând.
– Cum te simți? Ești bine? Mă Întreabă Ștefan. Ochii săi albaștri- gri îi sunt roși. Mă doare să știu că a plâns din cauza mea.
– Sunt bine dar sunt obosită. Îi spun sincer, sunt foarte obosită după o luptă aprigă cu întunericul merit un somn.
– Eu mă duc după un medic. Spuse și se ridică dar, nu pleacă ci se apleacă deasupra feței mele și își strivește buzele trandafirii de ale mele. Eu zâmbesc atunci când limba sa se plimbă deasupra buzei mele de jos și pot să simt cum o face și el când îi răspund la sărut. Mi- a fost atât de dor de tine. Spuse Ștefan atunci când se desprinse din sărut. Te iubesc! Spuse și se îndreptă ușot spre ușă.
– Și eu te iubesc. Îi spun eu atunci când este lângă ușă. Își întoarse fața spre mine și îmi zâmbește dulce iar eu chicotesc.
Ștefan se întoarce cu o asistentă. Ea îmi înjectează un anestezic iar somnul mă cuprinde.
Un somn bine meritat.
________________________________________________________________________
Hello Hello
În primul rând vă mulțumesc pentru cele peste 2000 de lecturi. Scuzați greșelile e scris la repezeală. Daca va plăcut nu uitați de vot și de părere.