Robert
De ce m-oi fi lăsat convins să vin azi în sat şi să merg atâţia kilometri când simt cum pleoapele îmi sunt din ce în ce mai grele?
A, da!Pentru că mama m-a ameninţat că dacă nu vin măcar o dată pe lună acasă o să apară la secţie cu pozele mele de când eram bebeluş şi o să le arate tuturor ce grăsuţ şi drăgălaş eram. Numai gândul că le vor vedea toţi colegii mei, amatori de bârfe şi noutăţi care să le alunge plictiseala sau răutăţile pe care le întâlnesc zilnic pe stradă, m-a făcut să-i promit şi vreau, nu vreau mă ţin mereu de cuvânt. Problema e că tocmai aseară am fost foarte ocupat cu o blondină pe care am agatat-o intr-un bar, care m-a cam istovit şi abia am putut să deschid ochii şi să pornesc la drum pentru a ajunge în jurul prânzului când ai mei mă aşteaptă să luăm masa.
Dacă-i spuneam tatei sunt sigur că m-ar fi înţeles, ba chiar ar fi dorit mai multe detalii, dar cum el face pana la urmă, mai mereu, cum zice mama ca să nu fie pedepsit si sa rămână o noapte pe canapea, m-am conformat.
Când am absolvit mi-am dorit un post în sat, dar nu e niciunul liber, aşa că mi-am luat în Târgovişte şi de atunci locuiesc cu bunicii mei. Bunicai îi convine pentru că are pentru cine gătii, bunicului pentru că are cu cine vorbi despre ştiri, iar mie pentru că-i iubesc şi nu-mi place să stau singur.Toată lumea e fericită şi multumită!
Am crescut cu o familie numeroasă compusă din mama, tata, fratele meu şi foarte mulţi prieteni pe care îi consideram ca făcând parte din familia mea. Apoi am plecat la Academie şi am avut mulţi colegi, aşa că nu suport singurătatea.
În sfârşit am ajuns in sat după o călătorie cu geamul deschis şi multă muzică dată la maxim pentru a mă împiedica să închid ochii cu toate că asta ar fi dorinţa mea cea mai mare în acest moment. Ca de obicei, sâmbăta la această oră nu vezi mai pe nimeni, toţi trebăluind în curţi sau pe câmp.
O las mai moale şi mă uit pe la casele celor pe care îi cunosc în speranţa că mai zăresc măcar de la distanţă pe foştii mei colegi. Întorc capul şi apuc să văd căzând o ţigancă direct în faţa maşinii mele. Pun frână brusc şi rămân câteva momente speriat uitându-mă cum celelalte două sar s-o râdice. Cobor şi mi-e şi frică să mă uit
Dacă am lovit-o? Ce naiba fac acum?
-Auuu! o aud văicărindu-se de mama focului şi deschid ochii.
Stă în fund cu fusta ei creaţă şi înflorată ridicată, uitându-se la un genunchi din care într-adevăr îi curge sânge.
Ah,ce m-am speriat! Am crezut că am lovit-o,dar se pare că n-am atins-o!
-Ce dracu crezi că faci? Te arunci în faţa maşinii? Asta e noua voastră metodă de a face bani? încep să urlu nervos.
-Hei, nene nu vezi că e lovită! Era s-o omori! ţipă una din ele la mine în timp ce lovita încearcă să se şteargă cu un colţ din fusta ei enormă. Nu-i zăresc faţa pentru că stă aplecată şi se plânge de zor, iar coditele i-o acopera.
Asta mai îmi lipsea! Să stau acum până se hotărâsc ţigăncile să se ridice şi să-mi elibereze drumul!
-Hei, vrei să te ajut să te ridici? Sau poate reusesti sa te ridici, azi? spun mai încet şi mă bucur că suntem doar noi şi nu se mai opresc şi alţi curioşi să facem un mare tam-tam.
-Du-te naiba cu ajutorul tau! se răsteşte la mine şi îşi ridică pentru prima dată capul spre mine.
Privirile ni se întâlnesc şi pe moment rămânem blocaţi. E ea! E cauza plecării mele din sat şi a rupturii de cei dragi. Sunt aceeaşi ochi căprui cu care am crescut şi care m-au bântuit când am refuzat să-i mai văd.
-Buna, Ronna! reuşesc să o salut cu toate că aş vrea să fug şi regret că tocmai la ora asta am ajuns în sat.
Si de ce naiba am dat tocmai de ea?
Doar se uită la mine şi nu mai spune nimic, uită chiar să se plângă de durere. Se ridică sprijinită de celelalte şi şchiopătând se dă pe marginea drumului şi-mi întoarce spatele ca şi cum n-aş fi acolo.
Ah, ambiţioasă ca întotdeauna!
-Hai, urcă! Te duc eu acasă! vin aproape de ea.
-Pleacă mă de aici! ţipă una din fete uitându-se urât la mine.
Ronna îi spune ceva scurt şi aceasta bate în retragere, dar rămâne cu aceeasi privire ucigătoare. Continuă să stea agăţată de ele şi face vreo doi paşi. În ritmul ăsta sigur o să ajungă peste câteva ore în ţigănie, iar dacă află ai mei sau ai ei că am lăsat-o aşa mă vor strânge de gât.
-Hai, Ronna! Poartă-te şi tu ca o femeie matură nu ca o fetiţă răsfăţată, aşa cum ai fost mereu! îi spun privind-o cum încearcă să păşească.
Îi văd umerii cum i se îndreaptă deodată şi ştiu că am atacat-o cu vorbele mele. Le dă drumul la fete şi se întoarce spre mine roşie la faţă.
La naiba! E la fel! E la fel de frumoasă!
Îşi mijeşte ochii şi şuieră nervoasă printre dinţi.
-Pe degeaba ai fost plecat atâta timp, tot comportament de ţăran prost ai!
Hmm ...si limba o are la fel de ascuțită!
Mă măsoară strâmbând din nasul ăla al ei, de jos până sus şi se întoarce băţoasă şi merge singură, şchiopătând. Ştiu că o doare, dar la cum o cunosc, de ambâţ ce are, n-ar recunoaşte niciodată. E la fel de micuţă şi slăbuţă cum o ştiam, chiar dacă nu-i văd corpul foarte bine, fiind acoperită de la gât în jos de hainele ei înflorate si largi. La naiba, m-am ferit atât de mult s-o mai întâlnesc şi acum că am văzut-o îmi dau seama cât de mult am tânjit după ea.
Ah,nu! Nu trebuie să am astfel de gânduri!Du-te naiba Ronna! N-ai decât să te chinui până acasă!
Urc în maşină şi pornesc nervos, dar nu pot s-o las. Pun frână brusc şi dau un pumn în volan. Ceva ma face sa nu pot pleca si nu stiu ce. Probabil respectul pe care il am fata de parintii ei care tin la mine ca la proprii lor copii. Nu pot s-o las aşa lovită!
Ah,iar mă răscoleşte! Ani de zile am încercat s-o uit şi credeam c-am făcut-o, dar acum când am văzut-o iar, îmi dau seama că m-am amăgit singur şi pentru asta simt că o urăsc.
Mă dau jos iar şi mă postez în faţa ei. O apuc de încheietura ei subţire şi o trag spre mine.
-Ronna nu pot să te las aşa, înţelege! Nu vreau să se supere taică-tu pe mine!
-Stai liniştit, n-o să afle... dacă asta te stresează! îmi spune rece şi continuă să mă privească dar de data asta ca şi cum nu m-ar cunoaşte.
-Hai, urcă în maşină sau...poate nu vrei într-una mai ieftină decât cele cu care eşti obişnuită! mă aud trântindu-i.
Nu îmi dau seama de ce simt nevoia să vorbesc aşa cu ea.Vreau si-mi doresc să o fac să sufere!
-Ce? îi observ ochii mărindu-se.
-Prinţesa ţiganilor e obişnuită cu tot ce este mai scump şi bun, nu?continui s-o atac cu cât văd durere în ochii ei frumoşi.
Ronna
Mă uit la el şi nu-mi vine să cred că e acelaşi băiat cu care am copilărit. Îl cunosc de când mă ştiu, am fost aproape tot timpul împreună,în toate vacanţele şi în toate weekend-urile. A fost unul din prietenii mei cei mai buni până la şaisprezece ani când s-a retras şi n-a mai vrut să fim apropiaţi. Am încercat atunci să aflu de ce s-a schimbat atât de mult şi de ce nu mai vrea să ieşim împreună,dar nu mi-a oferit nici o explicaţie, pur şi simplu pe zi ce trecea se îndepărta găsind fel de fel de motive ca să nu mai vină cu ai lui la întâlnirile familiare. Am crezut că poate l-am jignit cu ceva şi am încercat să aflu de la Dana, dar nici ea nu ştia nimic. El, care îmi lua partea şi îşi asuma răspunderea pentru toate prostiile pe care le făceam mai mult eu, să se schimbe atât de mult?
S-a schimbat mult şi din punct de vedere fizic. Este mult mai înalt, muşchii îi ies în evidenţă datorită tricoului alb mulat, părul i-a rămas la fel de blond cu ochii albaştri, dar privirea o are diferită. Înainte mă privea cu căldură, mereu zâmbitor, acum însă e flegmatic. Şi de ce naiba îmi vorbeşte aşa?
-Ai dreptate, aşa suntem noi ţiganii! Ne place tot ceea ce e mai valoros şi strălucitor, nu? îi răspund sarcastică şi-mi trag mâna din strânsoarea lui încercând să nu bag în seamă fiorul pe care l-am simţit în locul unde m-a atins.
-Mergi sau nu? îmi spune vizibil enervat.
-Nu!
-Bine, n-ai decat sa schiopatezi asa pana acasa! zambeste la fel de zeflemitor ca pana acum.
Se intoarce si urca in masina si-o porneste cu scartait de cauciucuri.
-Asta nu e baiatul ăla care venea mereu pe la voi? ma intreaba Regina, una din tovarasele mele de drum.
-Ba da. Parintii lui sunt cei mai buni prieteni de familie...si se pare ca el a devenit un mare dobitoc! ii raspund, facandu-le sa rada.
Dar mintea mea zboara la el. De ce oare se poarta asa? Cand eram mici eram tot timpul impreuna, apoi cand am intrat la scoala ne vedeam in vacante si la sfarsit de saptamana atat la sat cat si in oras. Eu, Andrei si Robert eram de nedespărțit! El fiind cu jumatate de an mai mare a intrat mai repede la scoala aici în sat unde locuia, iar noi in oras. Liceul l-a facut în oras si am continuat sa ne vedem des,dar prin clasa a-XI-a s-a intamplat ceva.Ţin minte şi perioada, era februarie in apropiere de Ziua Îndrăgostiţiilor. Mi-a spus că vine să mă ia de la şcoală şi n-a mai apărut. L-am sunat încontinuu, dar din ziua aceea m-a evitat mereu. Când am venit în vacanţa de Paşte la bunici, de câte ori se nimerea să ne întâlnim se făcea că nu mă vede sau cand nu putea sa ma evite, mă saluta rece, scurt şi pleca imediat ca şi cum am fi fost doi străini, nu doi prieteni care au mâncat şi dormit unul în casa celuilalt de foarte multe ori.În timp am înţeles că nu vrea să aibe nici o treabă cu mine,aşa că l-am lăsat în pace, ba chiar nici nu le-am spus părinţiilor de ceea ce se întâmpla atunci când ne întâlneam. La toate petrecerile la care ştia că voi fi si eu se cotea, la fel şi la întâlnirile dintre familii, găsind fel de fel de scuze. La început chiar le-am crezut până într-o zi când i-am lăsat pe ai mei la ziua lui Cristi şi am ieşit la o scurtă plimbare prin sat. Atunci l-am văzut că o săruta la poarta ei, pe o prietenă de-a noastră cu care mai ieşeam prin sat. A fost prima dată când am simţit că mă doare şi mi-am dat seama că nu am nici o importanţă în viaţa lui, preferând să stea cu altcineva.
Cred că m-am încălzit pentru că nu mai simt nici o durere la picior şi mă bucur când ajung acasă unde dau de bunica mea Zina care vede sângele de pe fustă şi începe să urle alertând pe toată lumea.Toţi sar pe mine, vorbind în acelaşi timp disperaţi să afle ce s-a întâmplat şi cine mi-a făcut aşa ceva.
-N-am păţit nimic, doar m-am julit puţin!
-Eşti sigură că nu e mai rău? mă întreabă calmă si mama.
-Da, sunt bine! M-am împiedicat şi am căzut! încep să râd de stângăcia mea.
Dar zâmbetul îmi piere cînd îmi aduc aminte de vorbele lui prin care m-a acuzat că am făcut-o intenţionat pentru a câştiga un ban.
De când are el o părere aşa proastă despre ţigani? Mai ales că el a stat mult în ţigănie, la noi! El şi fratele lui erau singurii blonzi printre ţigani!
Reuşesc să-i calmez pe toţi şi mă retrag în camera mea.Vreau să stau puţin singură, întâlnirea de azi, răvăşindu-mă mai mult decat am crezut.M-au enervat cumplit vorbele lui, îl preferam indiferent faţă de mine decât aşa jignindu-mă cu fiecare cuvânt spus.
Aud bătăi în uşă si îi văd pe cei doi fraţi ai mei apărând şi aşezându-se pe marginea patului, lângă mine.
-Eşti bine? întreabă Rua zâmbind.
-Dap!
-Bine, pentru că vrem să te rugăm ceva! continuă făcând amândoi câte o faţă de catelusi abandonați.
-Da? Uimiţi-mă! le spun ridicându-mi sprâncenele curioasă.
Mereu când fac câte o prostie mai mare sau vor ceva şi sunt siguri că nu obţin de la tata apar la uşa mea şi mă perie spunându-mi că eu sunt sora lor mai mare şi cea mai bună din lume, apoi urmează problema pe care mă roagă s-o rezolv. Îi privesc făcând pe serioasa, dar în sufletul meu mă bucur că suntem apropiaţi şi au încredere în mine. Au crescut şi pe zi ce trece seamănă cu tatăl nostru atât fizic cât şi la caracter, disperând-o pe mama, plângându-se mereu în glumă că are trei bărbaţi la fel si ea a fost doar o mama purtatoare. Sunt aproape identici, doar apropiații îi deosebesc, unul având o aluniţă pe obraz la fel ca tata, iar celălalt, nu.
-Ne duci şi pe noi la discotecă în seara asta? Ştii că tata nu ne lasă, dar dacă îl rogi tu o să fie de acord, continuă cu aceleşi feţe.
-A, nu! Asta nu! Ştiţi că nu-mi place să merg acolo!
-Hai, te rugăm! Ne-am dat întâlnire cu două tipe şi nu putem să le lăsăm aşa, se milogesc şi al naibii dacă pot să le rezist.
-Bine, fie!Dar vă duceţi la tata şi îi spuneţi voi că ieşim! le spun serioasă.
-Bine, ne ducem! Oricum acum n-o să zică nimic, dacă mergi şi tu!
Bineînţeles că n-o să zică! Aşa m-a terorizat toată adolescenţa! Când eram şi eu invitată la un suc, trebuia să vină băiatul acasă şi să-i ceară lui voie spre disperarea tipului şi ruşinea mea. Pe la şaptesprezece ani am fost invitată de un coleg să-l însoţesc la o petrecere şi când a venit să mă ia, tata i-a cerut buletinul şi l-a păstrat până la ora doisprezece când a trebuit să mă aducă. La ameninţat din priviri de n-a îndrăznit nici să mă sărute. Ca să am o întâlnire trebuia să se roage mama de el două zile să mă lase, iar la unele îl găseam înaintea mea în acel local, chipurile era cu nişte clienţi care au vrut neapărat să se întâlnească acolo. Când apăream plângând acasă, mama nici nu mă mai întreba ce am, îşi dădea seama şi abia aştepta să vină tata. Nu i-am auzit certându-se pe această temă, dar o vedeam ţinându-l la distanţă câteva zile, iar pentru el asta e o mare pedeapsă, fiind tot timpul lipit de ea.
Acum, de când s-au mărit băieţii, îmi dă voie să ies peste tot dar să-i iau şi pe ei. Deci, e mai rău! Dar de curând au descoperit fetele, până acum fiind inexistente pentru ei şi am găsit metoda de a-i şantaja. Aşa că dacă vreau să dispar câteva ore, pot, fiind valabil şi pentru ei!
La naiba, sunt majoră, abia am terminat facultatea şi încă nu sunt liberă! Bunicul Fidai e disperat că am rămas fată bătrână! Îmi spune mereu că fetele din ţigănie de-o seamă cu mine s-au măritat de mult timp şi au câte doi copii, iar eu am rămas aşa din cauza lui tata că n-a vrut să accepte să fiu arvunită de un ţigan frumos şi bogat. Dar părinţii mei sunt mândri de mine, iar asta e cel mai important pentru mine!