Cum viața poate fi asemuita cu o tablă de șah, așa poate fi comparată cu un dans. Dar nu orice fel de dans, ci unul cu o coregrafie complexă care te lasă cu răsuflarea tăiată. Cred că nu există sentiment care sa nu poată fi exprimat prin dans. Iar când Universul te răsplătește cu sufletul tău pereche, atunci lumea ta se armonizează, se umple de bucurie și speranță.
Dansul vieții e mai mult un test, pentru că societatea te obligă să utilizezi doar anumiți pași, iar dacă te încurci și cazi atunci te lovești. Iar rănile create sunt mult mai greu de tratat, deoarece pauza nu există. Tu oricum trebuie să fii prezent pe ringul vieții și să dansezi cum iți dictează societatea, mintea, și inima dacă ești norocos. Nu ai de ales!
Maria se uita aproape paralizată la cămașa pătată cu cafea. Pata se întindea și se tot întindea pe pieptul Antoniei. Noroc că nu fusese fierbinte. Era pe stradă lângă mall, cu mintea împrăștiată și uite că nimerise chiar în secretara soțului ei. Ghinionul o urmărea, era clar, stătea față în față cu omul lui Severus. În afară de pată, Antonia era îmbrăcată business. O fustă neagră până la genunchi și o cămașă care fusese imaculata, până să o murdărească ea, soția șefului ei. Părul îi era prins simplu, într-o coadă de cal. Oare îi va relata lui Sirius? Oftă, spera să nu.
- Îmi cer mii de scuze - își scoase repede pachețelul de șervețele și îl întinse Antoniei- Nu v-am văzut.
- Nu e nici o problemă. Oricui i se poate întâmpla. - Luă un șervețel și începu să se tamponeze discret pe bluză. Ridică o sprânceană măsurând-o din priviri.- Mi se pare că vă cunosc de undeva. Îmi păreți cunoscută, spuse zâmbind.
Maria roși. Nu îi plăcea să își reamintească ziua în care îndrăznise să își fideze soțul. O costase scump. Severus era un bărbat complex, sub haina de domn se ascundea o ecuație cu n necunoscute. Atâtea speranțe îi fuseseră spulberate, el avusese grijă să o readucă cu picioarele pe pământ. Închise ochii. Nu, își promisese că îi va mai da o șansă să demonstreze că nu era atât de tiran pe cât dorea să pară. Toți merităm o șansă își zise în gând.
- Da, sunt ... trase aer în piept, încă îi era dificil să admită că era nevasta lui. Maria Black, soția lui Severus Black.
- Da, așa este - își strânseră mâinile - Cât mă bucur să vă reîntâlnesc. Îmi cer scuze pentru data trecută, când v-am făcut să așteptați.
- Stați liniștită. Așa am putut sa admir mai bine holul firmei si să îmi pun ordine in gânduri - zise ironic- Eu trebuie sa îmi cer iertare pentru neatenția mea. Din cauza mea v-ati pătat cămașa.
Antonia dădu nonșalant din umeri.
- Și așa cerea să fie clătita. Acum am un motiv în plus să îi fac cunoștință cu mașina de spălat.
Râsera amândouă, iar Maria se mai detensiona.
- Hai sa nu mai stăm în mijlocul drumului, ce spuneți vreți sa bem o cafea? Știu în mall un local foarte frumos.
- Te rog, nu îmi vorbi cu dumneavoastră. Bineînțeles, așa mă și pot revanșa.
Localul era modern cu canapele în forme geometrice, care mai decare mai ciudate. De la cubul obișnuit până la mesele în formă de piramide răsturnate. Era prima dată când călca într-un astfel de local. Nu își aducea aminte când ieșise cu o prietenă la un suc. Viața ei se împărțise în școală și casă. La internatul catolic regulile fuseseră foarte stricte. Număra zilele până la vacanța de Crăciun, de Paște sau de vară când putea merge acasă. Tatăl ei niciodată nu o vizitase la internat. Iar când ajungea în sfârșit acasă, timpul și-l petrecea în grădină cu bătrânul grădinar sau în camera ei studiind pentru școală sau citind pentru că iubitul ei papa (cum își numea o colegă de clasă tatăl) era mereu ocupat. Se certase cu timpul, iar biroul devenise lumea lui.
Se așeză sfioasă pe un hexagon. Se uită în jur, iar pentru o clipă invidia o cuprinse. Atâta cupluri, tineri zâmbitori, lipsiți de griji stăteau și dicutau despre orice. Observă cum un bărbat îi toarnă curtenitor suc în pahar prietenei lui. Ce gest afectuos, plin de respect. Ea de ce nu avea parte de așa ceva? Scutură din cap furioasă. Ce gânduri urâte puteau să îi treacă prin minte, poate că avea doar 18 ani și fusese azvârlita fără milă în cușca cu lei. Dar știa sigur că fiecare din noi avem drumul și cărarea noastră. Dumnezeu știe ce face când ne alege încercările, iar noi trebuie să ne ducem crucea perecum Mântuitorul nostru Iisus, asta spunea mereu maica Ana de fiecare dată când le pedepsea. Și avea dreptate cine era ea să....dar gândul îi fu spulberat de glasul cristalin al Antoniei.
- Comandam ceva?
Maria zâmbi timid, luă meniul și rămase perplexa. Parcă era scris într-o altă limbă necunoscută. Vai de mine, ea dorise o simplă cafea și în meniu erau peste 20 de feluri care mai decare mai stranii:
* Espresso Machiato ... "oare ce înseamnă?"
* Irish coffe..."e oare cafea irlandeză? De ce scrie că are alcool?"
* Cappuccino Vienesse. .. "hmm"
* Caffe latte... "trebuie să fie cafea simplă cu lapte"
* Caramelatte... "e oare tot cafea? Cafea cu caramel, nu cred că mi-ar plăcea. Sigur e ceva scârbos"
* Kahlua Coffe... " ce nume bizar!"
* Vanilatte "din nou o combinație neobișnuită"
- Maria...Maria ce vrei să comanzi?
- Eu... - se uită descumpănita la acele denumiri de neînțeles- Aaa, da, un... Caffe Latte?
- Deci un caffe latte și un cappuccino vienesse vă rog, dar să fie cu cât mai multă spumă.
- Sigur, imediat vine comanda, zise chelnerul și se îndepărta de la masă.
- Cum ți se pare localul?
- Este minunat. Nu am mai fost până acum într-un astfel de loc. E totul nou pentru mine.
Antonia făcu ochii mari. Îl disprețui și mai tare pe Black. Îl ura pentru că o obligase să accepte toată această farsă. Nu numai că o trezea la orice oră din noapte, dar devenise și spionul lui. Spre rușinea ei spusese da, da... minciunii, da înșelătorii... Era prinsă în pânza lui de păianjen. Erau prea mulți bani în joc. Casa ei pe malul mării era mai aproape de ea ca oricând. Acum ani în urmă făcuse o greșeală de nedescris, împrumutase de la banca mai mult decât putea da și uite ca acum plătea prețul lăcomiei. Era înglodata până peste cap în datorii, mama ei era grav bolnavă ( tratamentul costa o avere) și visul ei de o viață..să aibă căsuța ei pe malul mării ca să audă valurile furioase rănind stâncile neputincioase. Dumnezeu avea să o înțeleagă și să o ierte pentru toată aceasta oribilă mascaradă. În urmă cu 2 ore Sirius o sunase ca să îi ordone să meargă de urgență în mall și să se întâlnească cu fata speriată din fața ei. Oftă, viața uneori poate fi atât de nedreaptă și de dură, iar ea știa cel mai bine acest lucru!
- Mă bucur că îți place. Și ce faci aici în mall?
- Am venit să fac niste cumpărături, mai exact să îmi cumpăr niște haine.
- Minunat! Și eu la fel! Cum ți s-ar părea să facem cumpărăturile împreună?
Maria se simțea stânjenită, poate era o idee bună. Până la urmă nu era în pas cu moda. Nici nu s-ar fi simțit în apele ei cu toate acele fustițe, rochii extravagante, dar era sătulă de ceartă. El făcuse un pas totuși spre ea, își ceruse iertare și acum era rândul ei să mute un alt pion. Văzuse odată o lebădă atâta de splendidă, dar atât de singură. Se rătăcise în această lume fără capete. Așa se simțea și ea acum... singură într-o lume străină, parcă tot ce învățase era opusul acestei societăți superficiale.
Zâmbi șters.
- Sigur, mi-ar face mare plăcere.
În timpul acesta ospătarul aduse cafelele. Maria încercă să ascundă uimirea pe care o simțea în fața băuturii speciale din fața ei. Se pare ca toate lucrurile simple se complicau, iar ea era prinsă în marele vârtej și trebuia să îi facă față.
Era plăcut surprinsă de Antonia. În locul femeii glaciale, al profesionistei perfecte se afla o tânără cu un simț al umorului ridicat și sensibilă. Cât de ușor judecăm fără ca măcar să cunoaștem persoana cu adevărat!
După un timp plăti consumația, până la urmă era vina ei că o murdărise pe biata fată. Ca apoi sa se îndrepte vesela spre zecile de magazine din mall.
În timp ce Maria cu Antonia intrară într-un magazin de pantofi, Victoria se uita la perechile care dansau în fața ei. Era o seară sufocantă. Fusese pe balcon ca să mai elimine din toată această energie malefică care o înconjura. Încercase să asculte ciripirul minunat al pasarelelor care de fiecare dată îi aducea pacea în suflet, doar că acum nu își făcuse binecunoscutul efect. Apoi se uitase la flori, dar degeaba. Nu auzea decât râsul lui Abi cu Ralph în timp ce valsau. Cât ar fi dorit să evadeze din această cușcă înfiorătoare, dar nu putea. Avea un rol de îndeplinit. Toată lumea se aștepta ca ea sa fie printre invitați la acest bal dat în cinstea reginei. Reprezenta familia Blackthorne, una dintre cele mai de vază familii din întreaga Anglie. Azi dimineață el o alungase, rugămințile ei fuseseră inutile. Dorea să o zdrobească și din păcate reușea. Nu era destul de puternică, dragostea te face slab. Îți întunecă mințile, îți fură libertatea. Încă nu apăruseră stelele, era încă devreme. În ciuda orei, aerul era dogoritor. Nu plouase de două săptămâni și se mira cum aerul totuși nu se răcise la câte lacrimi se scursera din ochii ei udând pământul negru de atâtea păcate. Soțul ei o lăsase singură plecând cine știe unde, iar ea era aici ca sa înfrunte balaurii. Toti acei ochi răuvoitori care îi urmăreau fiecare mișcare sperând că zăresc o mică greșeală, ca să aibă ce vorbi la bârfa de dimineață. Obosise!
Întoarse capul și o zări pe Lady Louisa, marchiza de Blank. Se recăsătorise anul trecut cu bătrânul marchiz de Blank, care luna viitoare împlinea 85 de ani, ea având doar 34. Toată lumea se aștepta ca din clipă în clipă să rămână din nou văduvă. Era numită "Văduva Veselă".
-Buna seara excelență. Nu e așa că e o seară înăbușitoare?
Victoria zâmbi automat.
- Așa e.
- Cine ar fi crezut că la noi în Londra va veni canicula.
- Așa e.
Louisa își deschise evantaiul pictat manual și o studie cu coada ochiului pe ducesa. În seara asta nu era în apele ei. Oare ce se întâmplase?
- În această seara va fi un program deosebit.
- Deosebit în ce sens? Întrebă Victoria.
- După cum bine știți, mâine se depun banii pentru tragedia din Bringhton. Și altetele sale s-au gândit că ar fi minunat să aibă loc o licitație.
Victoria ridică o sprânceană, o licitație? Strânse din buze. Da, acum isi amintea, era trecută și ea pe listă la cererea reginei. Dacă Eduard ar fi fost aici ar fi licitat pentru ea, arătând lumii întregi că zvonurile erau false. Dar el o părăsise lăsând-o pradă tigrilor.
Zâmbi.
- Da, așa este. Ce mă bucur că îi putem ajuta pe bieții oamenii care și-au pierdut casele în incendiu. Și dacă putem strânge bani distrandu-ne, atunci de ce să nu o facem?
- Aveți mare dreptate Lady Victoria. Ma încântă să știu că se va licita un dans cu mine, mai ales ca săracul Walter nu a putut fi prezent la aceasta superba petrecere. Nu se simte prea bine.
Victoria debia se abținu să nu dea ochii peste cap. Ce femeie falsă, era sigură că deja ochise pe viitorul al patrulea soț.
-Plus, continua marchiza, dansul pentru care se va licita va fi un...
tango.
- Tango? - Asta chiar că era o surpriză-
-Da, am auzit ca au dorit să includă ceva nou. Contesa de Sourir mi-a spus că va fi un tango plin de pasiune. Oare cu cine am sa îl dansez?
Nu cu viitorul tău soț, gândi ducesa, pentru că acela s-ar sprijini într-un baston. Nu putea sa spună ce gânde , dar zise în schimb:
- Va fi o surpriză!
Apoi se îndreptara în sala de bal. De curând se montasera noile aparate de aer condiționat. Așa că diferența de temperatură era cam mărișoara. "Sper sa nu răcesc".
Acceptase un vals, apoi iar un vals și. ..iar un vals. Era pentru prima dată când nu era atentă la paterneri, făcuse totul mecanic. Știa întrebările de curtoazie pe dinafară ca și răspunsurile standard. Dar cu cine dansase nu ar fi știut să zică. Era un mister neinteresant. Tot ce vedea în față era perechea perfectă Abigail - Ralph. Râdeau, valsau, glumeau, într-un cuvânt se simțeau minunat, în schimb ei îi venea să moară de durere. Acum stătea rezemata de un stâlp. Se anunțase licitația. Deja era 11.30 pm, ca la miezul nopții să fie tangoul. Doamne debia aștepta să se urce în mașină si să ajungă acasă ca să o sărute pe fiica ei. În ultimul timp o cam neglijase.
- Doamnelor și domnilor avem bucuria de a vă anunța licitația serii. Le rog pe excelentele sale să pășească în față: Victoria ducesa de Blackthorne, Louisa marchiza de Blank, Anett contesa de Sourir și Barbara conesa de Thorne. Le mulțumim din suflet că au binevoit să accepte să fie obiectul acestei licitații caritabile. După cum cred că deja știți. Dansul serii e un tango intitulat " Dance a la vie" Va rog aplaudați-l pe invitatul special al serii: Demis Roussos care ne va încânta urechile cu acest splendid tango.
Acum vom trage la sorți.
Prima fu Contesa de Thorne cu 1300 lire sterline, apoi urmă Marchiza de Blank cu 1500 de lire sterline și urmă și Ducesa de Blackthorne.
Era obișnuită cu asemena manifestări. Licitația începuse de la 500 de lire si ajunsese la 2200 de lire, dar inima ei tresărire când auzise voce binecunoscută ei care oferise suma de 2500 de lire. Dumnezeule Ralph licita pentru ea. Deodată simți că se trezește din amorțeală. Îi caută privirea, el era în cealaltă parte a sălii. O privea parcă hipnotizat. Altcineva licita suma de 2600, apoi ea crescu până la 3000 de Ducele de Seth. Ca apoi Contele de Somerset să ofere 5000 de lire. Murmurul din sală înceta. Toată lumea îi privea când pe ea când pe el. Întreaga sală încremenise, doar țânțarii care se plimbau printre invitați se mai auzeau. Până și Victoria era șocată, sufletul ei se înalța cu fiecare minut, dar minea ei îi zicea "Ești compromisă, până dimineață întreagă Londra va ști că el e iubitul tău". Apoi muzica începu. Era ca o panglică magică care îi unea. O legătură doar de ei știută. Când Ralph îi întinse mâna, îi șopti versurile spuse de însuși Denis Roussos: " Tu ești suflarea vieții mele, vântul care dansează in jurul meu". Vrajita pași pe ringul de dans fără să realizeze zecile de perechi de ochi care îi urmăreau. Ea era atentă doar la el. Privirea lui o atrăgea cum atarge soarele fluturii. Mâna lui se opri pe spatele ei, o ardea prin materialul subțire al rochiei de mătase. Oamenii din sală încetara să mai și respire când văzură cât de intim o strângea, iar energia vibra în jurul lor cu o forță de nedescris. Începură sosotelile. Nu mai aveau nici un dubiu. Ducesa de Blackthorne era amanta contelui de Somerset. Se întrebau oare ducele știe? De când durează legătura sau ce se va întâmpla cu Abigail. Vai ce lucru picant, ce trebuia spus exact la ora ceaiului. Era o știre de o valoare inestimabilă. Ziarele de scandal vor fi în extaz și vor câștiga o avere, pentru că se vor vinde ca pâinea caldă. Dar ce se va întâmpla când ducele va afla? În ciuda murmului violent din sală, ei nu erau conștienți decât de ei. Muzica îi îmbrățișa și îi purta în lumea dragostei. Ralph o învârti și din nou îi șopti fermecat de ochii ei precum marea "Ești acoperișul meu și țara mea, iubirea ești tu" Victoria se topea de plăcere la auzul superbelor cuvinte. Inima ei devenise un porumbel care își găsise perechea. Se uită în ochii lui. Era sincer, sclipeau pentru ea. Femeia care nu putea să fie niciodată a lui... si dacă. ... Ralph o lipi de pieptul său, sânii ei îl atingeau. Sub magia muzicii uită unde se află, Abigail nu exista. Erau doar ei doi și iubirea lor interzisă. Apoi deodată tangoul se sfârși. Rămasera în mijlocul sălii privindu-se reciproc. El îi intinse mâna, o sărută și îi spuse "Imi pare rău" Iar ea fara regrete ii raspunse " Am sa divortez! Iubirea mea ești tu!"
Toată lumea din sală fierbea. Nimeni nu îndrăznea să comenteze ceva cu voce tare, dar toți îi urmăreau: unii cu curiozitate, alții cu invidie, alții cu nepăsare, alții cu răutate, dar alții cu ură cum era cazul lui Abigail.
Iar Maria în loc să se îndrepte spre casă cu toate sacoșele pline de orice, se îndrepta spre casa ei, casa tatalui ei. Conacul vechi de 200 de ani în care crescuse. Era în taxi. Simțea că o cheamă cu o voce neștiuta de nimeni decât de ea. Casa era zavorata, dar ea cunoștea un culoar secret pe care tatăl ei când fusese mică il arătase. Acest culoar începea cu două case mai sus de strada ei și sfârșea în biblioteca conacului. Era 12 a.m. nici nu se gândea la ce va zice Severus, sigur era furios. Dar acum nu îi păsa, simțea că trebuie să fie acasă. Atâtea amintiri, plus aici se încarca cu energie, de aici își lua forța. Îi spuse taximetristului să o aștepte.
Pasajul era prăfuit, plin cu pânze de păianjen. Se mira cum nu îi era frică. Dar spre surprinderea ei, uite ca nu îi era. Nu îl mai frecventase din gimnaziu, când tatăl ei o prinsese și o certase crunt. Spunandu-i că doar în cazuri extreme să îl folosească. Acum era în biroul tatălui ei. Era plin de cărți, peste 6000 de volume și toate legate în piele. Iubise cărțile. Nu mai simțea oboseala, se simțea atrasă de cărți ca un magnet. Iar privirea îi căzu pe romanul ei preferat. Îl citise de atâtea și atâtea ori: Mândrie și Prejudecata de Jane Austen. Îl mângâie ca pe ceva foarte drag. Era cartea dăruită de tatăl ei, o achiziționase de la muzeu foarte valoroasă. Era veche de 200 de ani. Tremura când o deschise. Filele erau puțin prafuite, dar nu conta. Începu să o răsfoiască când spre surprinderea ei găsi o scrioare. O scrisoare? Pe spate scria numele ei... Iar când o deschise, respirația i se oprise. Era de la tatăl ei...
Simți că pălește...